ICCJ. Decizia nr. 145/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 145/2014

Dosar nr. 41074/299/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 octombrie 2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, B.E.J. - B. şi C.D. a solicitat, la cererea creditorului C.M., încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 601 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 1866/91/2009, potrivit art. 3731 C. proc. civ., împotriva debitorilor Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vrancea, Consiliul Local Poiana Cristei, Şcoala cu Clasele I - VIII Poiana Cristei - Şcoala Gimnazială Poiana Cristei şi Primăria Poiana Cristei.

Prin Sentinţa civilă nr. 21287/2013 din 31 octombrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, reţinând că sediul debitorilor se află în raza acestei instanţe.

S-a apreciat că atâta timp cât prin cererea de executare nu s-au indicat eventualele bunuri mobile sau imobile asupra cărora să se poarte executarea şi că nici nu au fost identificaţi eventuali terţi popriţi pentru urmărirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau alte bunuri incorporabili, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 373 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa competentă este cea de la domiciliul debitorului unde se prezumă că se află şi averea acestuia.

La rândul ei, Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 34 din 10 decembrie 2013, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, la termenul din 10 decembrie 2013, B.E.J. - B. şi C.D. a precizat că debitorii deţin bunuri mobile urmăribile, respectiv sume de bani în conturi bancare deschise la instituţii de credit ale căror sedii centrale se află în Sectorul 1 Bucureşti.

Având în vedere precizările depuse la dosar, instanţa a constatat că, în speţă, se solicită încuviinţarea executării silite prin poprire şi cum bunurile urmăribile se află în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a apreciat că din punct de vedere teritorial competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă de executare.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 3733 alin. (1) şi (2), precum şi dispoziţiile 3731 alin. (1) C. proc. civ. stipulează faptul: că hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea; că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; că cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc care va solicita de îndată instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv; că asupra cererii de încuviinţare preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă că instanţa competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu este instanţa de executare, respectiv instanţa de la sediul/domiciliul debitorului.

Regula de mai sus se fundamentează pe o prezumţie simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite.

Această prezumţie fiind una juris tantum, poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deţine bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripţia altei judecătorii decât cea de la domiciliul/ sediul acestuia.

Este adevărat că sediile debitorilor se află pe raza teritorială a Judecătoriei Focşani, însă faţa de precizarea B.E.J. - B. şi C.D., de la termenul din 10 decembrie 2013, în sensul că debitorii deţin bunuri mobile urmăribile, respectiv sume de bani în conturi bancare deschise la instituţii de credit ale căror sedii centrale se află în Sectorul 1 Bucureşti, se constată că se solicită încuviinţarea executării silite prin poprire, caz în care instanţa de executare este cea în raza căreia se află sediul terţului poprit, respectiv, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Cum Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa de executare în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ei îi revine competenţa încuviinţării executării silite, conform art. 373¹ alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, dosarul va fi trimis Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - instanţă competentă să soluţioneze cerere de încuviinţare a executării silite în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 145/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond