ICCJ. Decizia nr. 173/2014. Civil. Conflict de competenţă. Despăgubire. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 173/2014
Dosar nr. 1591/116/2012
Şedinţa din camera de consiliu din 21 ianuarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Călăraşi, la data de 7 iunie 2012, reclamanţii A.N.O., A.I., A.P.I., B.F.A.S., C.S.C., D.I., E.E.D., I.O., O.A.V., P.N., S.M. şi Ş.G.C. au chemat în judecată pârâţii Tribunalul Călăraşi, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea acestora în solidar la stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare, cu luare în calcul a majorării de 15% acordată în baza art. l din Legea nr. 285/2010, corelativ cu obligarea la plata diferenţei de drepturi salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi, sume reactualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data naşterii drepturilor, respectiv 1 ianuarie 2011 şi până la plata lor efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 6603 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de reclamanţi şi a dispus strămutarea pricinii la Tribunalul Vâlcea, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinită.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 26 noiembrie 2012.
Prin sentinţa nr. 1063 din 17 septembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor exprese ale art. 7 alin. (2) teza a II-a din anexa VI, capitolul VIII din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabilesc o competenţă exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; ca efect al strămutării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Piteşti.
La rândul său, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 95 din 5 decembrie 2013, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Curtea de Apel Piteşti a reţinut că prezentul litigiu este un conflict individual de muncă în legătură cu plata unor drepturi salariale şi soluţionarea acestuia revine tribunalului, în conformitate cu prevederile art.2 pct. l lit. c) C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit petitelor acţiunii introductive, reclamanţii au solicitat stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare, cu luarea în calcul a majorării de 15% acordată în baza art. l din Legea nr. 285/2010, plata diferenţei de drepturi salariale cuvenite fiecăruia dintre reclamanţi, sume reactualizate cu indicele de inflaţie.
Aşadar, reclamanţii nu au contestat ordinele de încadrare, ca fiind greşit emise, ci au solicitat aplicarea majorării de 15%, arătând că, potrivit legii, cuantumul brut al drepturilor cuvenite se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.
Având în vedere petitele acţiunii, este evidentă existenţa unui conflict de muncă ivit în legătură cu raporturile de serviciu dintre reclamanţi şi pârâţi, în calitate de angajaţi şi angajatori.
În speţă, nu se poate reţine formularea unei plângeri împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, în condiţiile şi termenele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Raporturile juridice din cauză sunt raporturi juridice de muncă, iar litigiul dedus judecăţii este unul de dreptul muncii, deoarece obiectul procesului nu îl reprezintă contestarea modalităţii de stabilire a drepturilor salariale, ci cererea reclamanţilor de aplicare a majorării de 15% la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Codul muncii reglementează raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.
Acesta se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice.
De esenţa jurisdicţiei muncii este existenţa unui conflict între angajat şi angajator privind drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.
Conflictul individual de muncă apare în legătură cu plata unor drepturi salariale, ce rezultă din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin raportul de muncă.
Competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine tribunalului în primă instanţă, conform dispoziţiilor art. 2 pct. l lit. c) C. proc. civ. şi art. 284 C. muncii.
În raport de existenţa acestor raporturi de serviciu între părţi şi de natura dreptului şi scopului urmărit prin exercitarea acţiunii, în mod legal a fost caracterizată acţiunea ca fiind un litigiu de muncă, competenţa aparţinând în primă instanţă Tribunalului Vâlcea, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 174/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 159/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
