ICCJ. Decizia nr. 1929/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1929/2014
Dosar nr. 3188/83/2005
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 august 2005 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanţii P.A., C.M., F.I., P.G., P.I., C.A. au chemat în judecată pe pârâţii primarul oraşului Negreşti Oaş şi AS.C. Negreşti Oaş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze Dispoziţia nr. 161 din 22 iulie 2005 emisă de primarul oraşului Negreşti Oaş şi să dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1.392 mp înscris în C.F.-Negreşti Oaş, pentru casa de locuit urmând a solicita despăgubiri de la actualii deţinători ai imobilului.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat, în esenţă, că despăgubirile stabilite prin dispoziţia contestată sunt neîndestulătoare şi că oferirea de acţiuni ori alte titluri de stat nu constituie despăgubiri în mod real pentru prejudiciul suportat prin preluarea abuzivă a imobilului de către autorităţile Statului român.
Prin sentinţa civilă nr. 207/D din 23 februarie 2007 Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea reclamanţilor, având în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 161 din 22 iulie 2005 emisă de către primarul oraşului Negreşti Oaş s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, constând în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, la o valoare corespunzătoare a imobilului de 93.820,80 lei, pentru imobilul teren în suprafaţă de 1392 mp înscris în C.F. Negreşti Oaş, dezmembrat.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform dispoziţiilor art. 18 lit. b) coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, despăgubiri băneşti la valoarea corespunzătoare a imobilului de 63.211,71 lei, pentru imobilul construcţie casă de locuit şi anexe gospodăreşti în prezent demolate, preluate în mod abuziv de către Statul român şi amplasate anterior demolării pe terenul în suprafaţă de 1.392 mp menţionat anterior.
Din motivarea dispoziţiei rezultă că reclamanţii au formulat notificarea nr. 69/08 august 2001, iar potrivit certificatului privind starea de fapt, anexat la dosarul Primăriei Negreşti Oaş de soluţionare a acestei notificări, terenul de 1392 mp în litigiu este ocupat de un trotuar, două blocuri şi căi de acces. Pârâtul a reţinut în cuprinsul aceleiaşi dispoziţii că potrivit referatului nr. 5400 din 02 iunie 2005 al Oficiului juridic din cadrul Primăriei Negreşti Oaş reclamanţii din prezenta cauză întrunesc cerinţele legale privind calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 în înţelesul art. 3 şi 4 din această lege. Totodată, s-a reţinut că imobilul în cauză constituie un imobil preluat în mod abuziv în înţelesul art. 1 din acelaşi act normativ.
Raportat la starea de fapt reţinută, instanţa a încuviinţat cererea formulată în probaţiune de către reprezentantul reclamanţilor privind efectuarea unor expertize tehnice judiciare având ca obiective identificarea terenului în cauză, stabilirea valorii întregului teren, a suprafeţei de teren liberă de construcţii precum şi în ce măsură acest teren poate fi restituit, în tot sau în parte, în natură, către persoanele îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001.
Din cuprinsul raportului de expertiză instanţa a reţinut că datorită gradului mare de ocupare a terenului de către aceste construcţii, suprafaţa de 1.392 mp nu poate fi restituită în natură.
În acest context, s-a reţinut că atâta timp cât prin dispoziţia atacată s-a constatat atât preluarea în mod abuziv de către Statul român a imobilului în litigiu, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, precum şi imposibilitatea restituirii în natură a terenului, motivele de nelegalitate invocate de către reclamanţi pentru anularea acestei dispoziţii sunt neîntemeiate.
Totodată, având în vedere că obiectul notificării l-a constituit strict această parcelă de teren şi construcţiile edificate pe aceasta, suprafaţă ce constituie de altfel şi obiectul strict al dispoziţiei nr. 161/2005 atacată în prezenta cauză, instanţa a reţinut că acesta este şi cadrul procesual în care se desfăşoară prezentul litigiu, orice alte cereri în probaţiune şi pretenţii, formulate ulterior comunicării şi studierii raportului de expertiză efectuată în cauză, faţă de parcele învecinate, care figurează înscrise pe numele altor proprietari tabulari şi care nu au făcut obiect al procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 până la această dată, fiind considerate de către instanţă că exced cadrului procesual şi limitelor litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză.
În ce priveşte criticile privind cuantumul şi componenţa măsurilor reparatorii stabilite prin echivalent, instanţa a reţinut că potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, precum şi a dispoziţiilor articolului 16.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, procedura legală stabilită în mod imperativ pentru a fi urmată în această situaţie este aceea reglementată în legătură cu activitatea Comisiei centrale de pe lângă Cancelaria primului ministru, competenţă ce excede aceleia recunoscută instanţelor judecătoreşti în această materie.
Referitor la solicitarea reclamanţilor de a negocia personal o eventuală vânzare a terenului direct către ocupanţii săi actuali, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi în Normele metodologice de aplicare a acesteia prevăd aceeaşi procedură pentru toate categoriile de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii pe care le reglementează, fără a cuprinde dispoziţii derogatorii în funcţie de opţiunile de negociere ale persoanelor îndreptăţite.
Împotriva acestei sentinţe, în termen au formulat apel reclamanţii, care au solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinţei şi admiterea plângerii în sensul restituirii în natură a imobilelor libere de construcţii, solicitându-se şi efectuarea unei expertize în acest sens.
La termenul din 11 iunie 2007, intimata A.S.C. Negreşti Oaş, a formulat cerere de aderare la apel, pe care nu a motivat-o.
Prin Decizia civilă nr. 148/A din data de 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii reclamanţi C.A., P.A., C.M., F.I., P.G. şi P.I., precum şi cererea de aderare la apel formulată de intimata A.S.C.-Negreşti Oaş.
Pentru a adopta această hotărâre instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din raportul de expertiză efectuat rezultă că imobilul din litigiu, înscris în C.F. Negreşti Oaş, ce a aparţinut antecesorilor reclamanţilor şi a fost preluat abuziv de Statul român, este în prezent ocupat de blocuri de locuinţe cu spaţii comerciale la parter, curte de bloc, parcare şi trotuare.
În atare condiţii, s-a confirmat soluţia instanţei de fond şi s-a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, terenul neputând fi restituit în natură, fiind ocupat de construcţii edificate în condiţiile legii, iar suprafeţele neocupate efectiv de blocurile de locuinţe sunt aferente acestora şi necesare bunei lor folosinţe.
Astfel, s-a statuat că nu se pot restitui în natură suprafeţe de circa 82 mp ocupată de curtea blocului, 77 mp ocupată de trotuar, ori 23 mp ocupată de spaţii verzi, şi nici suprafaţa de 184 mp ocupată de parcare, toate acestea fiind fragmentate şi dispuse aleatoriu, asigurând în fapt accesul în blocurile de locuinţe şi folosinţa optimă a acestora.
S-a mai reţinut că primarul oraşului Negreşti Oaş a procedat în mod corect când a dispus respingerea cererii de restituire în natură şi acordarea de despăgubiri în cuantumul stabilit prin dispoziţia nr. 161/2005 şi necontestat de reclamanţi.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor privind imposibilitatea despăgubirii efective a acestora, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate, cât timp prin O.U.G. nr. 81/2007, de modificare a Legii nr. 247/2005, s-a stabilit că până la cuantumul de 500.000 lei, foştii proprietari pot opta pentru a obţine această sumă în bani, în condiţiile stipulate în actul normativ evocat. Prin urmare, petenţii pot opta pentru a obţine în numerar sumele ce le-au fost stabilite prin dispoziţia ce face obiectul prezentei plângeri.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.A., C.M., F.I., P.G. - decedat şi continuat de P.M. şi P.G.M., P.I., C.A., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa atribuirii terenului liber de construcţii.
În subsidiar, recurenţii au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului, urmare a interpretării greşite a noţiunii de teren liber de construcţii.
Recurenţii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate, în varianta adoptării de către instanţă a primei soluţii solicitată prin recurs.
În motivarea recursului reclamanţii au susţinut că au fost aplicate eronat dispoziţiile legale incidente în cauză.
Recurenţii reclamanţi au arătat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că primarul oraşului Negreşti Oaş a procedat corect când a dispus respingerea cererii de restituire în natură şi acordarea de despăgubiri aşa cum au fost stabilite prin Dispoziţia nr. 161/2005.
Au subliniat recurenţii reclamanţi că există posibilitatea legală de restituire în natură a terenului liber de construcţii, referindu-se în concret la parcarea pe care, în timpul litigiului, a fost amplasat un chioşc.
Subliniază că pot negocia direct cu deţinătorul actual al terenului liber pe care este amplasat chioşcul întrucât dispoziţiile legale permit acest lucru.
În opinia recurenţilor reclamanţi suprafeţele de teren având destinaţia de alee de acces, parcare, curtea blocului ori zonă verde au valoare de teren liber de construcţii, chiar dacă acestea sunt spre folosinţa blocului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în forma în vigoare la data emiterii Dispoziţiei nr. 161/2005 de către primarul oraşului Negreşti Oaş, prevedea că „ în cazul imobilelor care aveau numai altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite”.
Aşa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal din 02 iunie 2005 emis de Primăria oraşului Negreşti (fila 23 dosar fond), privind efectuarea ofertei propuse cu ocazia dezbaterii cererii de restituire ce vizează imobilul în litigiu recurenţii reclamanţi au înţeles să fie despăgubiţi astfel:
- pentru imobilul teren, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent constând în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, la valoarea corespunzătoare a imobilului de 93.820,80 lei, stabilită prin raportul de expertiză;
- pentru imobilul construcţie casă de locuit şi anexe gospodăreşti-în prezent demolate-,conform art. 18 lit. b) coroborat cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, despăgubiri băneşti la valoarea corespunzătoare a imobilului de 63.211,71 lei stabilită prin raportul de expertiză.
Având în vedere procesul verbal mai sus menţionat, s-a emis Dispoziţia primarului oraşului Negreşti Oaş nr. 161/2005, contestată prin acţiunea introductivă de instanţă.
Susţinerea reclamanţilor potrivit căreia în mod greşit instanţa de apel le-a respins apelul şi a reţinut că primarul oraşului Negreşti Oaş a procedat corect când a dispus respingerea cererii de restituire în natură şi acordarea de despăgubiri stabilite conform dispoziţiei nr. 161/2005, nu este fondată, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus reclamanţii au înţeles să fie despăgubiţi cu măsurile dispuse prin dispoziţia contestată.
Potrivit expertizelor efectuate în faţa instanţelor fondului, terenul în litigiu în suprafaţă de 1.392 mp, înscris în C.F. Negreşti Oaş, ce a aparţinut antecesorilor reclamanţilor şi preluat de Statul român prin Decretul nr. 712/1966, este ocupat de un trotuar, două blocuri şi căi de acces.
Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevede că în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv, suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume, căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
În cauză, este dovedit că o astfel de amenajare de utilitate publică există pe terenul în litigiu, suprafeţele neocupate efectiv de blocurile de locuinţe sunt aferente acestora şi necesare bunei lor folosinţe, ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamanţi.
Faţă de cele arătate şi de dispoziţiile legale evocate, aserţiunea recurenţilor referitoare la faptul că suprafeţele de teren ocupate de alee de acces, parcare, curtea blocului ori zonă verde au valoare de teren liber de construcţii, chiar dacă acestea sunt spre folosinţa blocului, nu este fondată.
Solicitarea reclamanţilor de a negocia personal o eventuală vânzare a terenului considerat liber de către aceştia cu deţinătorii actuali excedează dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi în Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prin care sunt prevăzute măsurile reparatorii ce pot fi acordate în baza acestor acte normative tuturor categoriilor de persoane îndreptăţite, în cadrul lor nefiind prevăzută soluţia agreată de recurenţi.
Reţinând, aşadar, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi nu este fondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de soluţia ce se va pronunţa, cu referire la art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cererea privind plata cheltuielilor de judecată solicitate prin recurs va fi respinsă câtă vreme partea adversă nu a căzut în pretenţii.
Cât priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul pârât primarul oraşului Negreşti, Înalta Curte constată că nu s-au depus dovezi în acest sens, motiv pentru care urmează a se respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.A., C.M., F.I., P.G. decedat şi continuat de P.M. şi P.G.M., P.I., C.A. împotriva Deciziei nr. 148/A din data de 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul pârât primarul oraşului Negreşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2014. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1931/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
