ICCJ. Decizia nr. 2439/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2439/2014
Dosar nr. 1643/115/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 26 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caras Severin la data de 3 martie 2014, sub nr. 700/115/2014, reclamantul Sindicatul Liber I.F.T.E.-C.F.R. din cadrul Sucursalei Regionale de Electrificare Timişoara, în numele şi pentru membrii acestuia, printre care şi numitul C.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Electrificare C.F.R. S.A., obligarea acesteia la plata diferenţei dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinşi în Anexa nr. l din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe ţară de 670 RON, garantat în plată, conform art. l din H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010 şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01 februarie 2011-31 decembrie 2011, actualizate cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, cu dobânzile aferente; plata deferenţei dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor sociale, cuprinşi în aceeaşi Anexă a Contractului individual de muncă, în raport cu salariul de bază minim brut pe ţară de 700 RON, garantat în plată, conform art. l din H.G. nr. 1225 din 14 decembrie 2011, şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01 ianuarie 2012-31 ianuarie 2013, actualizate cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, inclusiv dobânda legală aferentă; acordarea diferenţei dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea aceloraşi coeficienţi de ierarhizare, pentru perioada cuprinsă între 01 februarie 2013-31 martie 2013, în raport cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat de 750 RON, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23 din 22 ianuarie 2013 şi drepturile salariate efectiv plătite în intervalul raenţionat, actualizate cu indicele de inflaţie aplicat de ia data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, precum şi a dobânzii legale aferente; să elibereze adeverinţe salariatului în care sa fie menţionate drepturile salariale cuvenite perioadelor mai sus menţionate, astfel după cum acestea au rezultat în urma recalculării, în raport de salariul minim brut amintit anterior, în funcţie de perioadele arătate; să stabilească şi să vireze contribuţia aferentă pensiei, în vederea recalculării punctului acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a menţionat că angajaţii pârâtului sunt semnatarii contractului individual de muncă pe anii 2010-2011, 2011-2012 şi 2012-2013, act care nu poate să stipuleze drepturi salariale mai mici faţă de cele stabilite prin H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225 din 14 decembrie 2011 şi H.G. nr. 23 din 22 ianuarie 2013. În caz contrar, clauzele neconforme actelor normative mai sus menţionate, se înlocuiesc, de drept, cu dispoziţiile acestora.
Aşa fiind, pârâtul avea obligaţia de a calcula şi acorda angajaţilor drepturile salariale aferente perioadelor de timp cuprinse între 01 februarie 2011-31 decembrie 2011, 01 ianuarie 2012-31 ianuarie 2013 şi 01 februarie 2013-31 martie 2013, având ca baze de pornire clasa 1 de salarizare din contractul colectiv de muncă (anexa 1), respectiv sumele de 670 RON, 700 RON şi 750 RON lunar.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiata pe dispoziţiile art. 37, 38, 160, 164, 166, 229 C. muncii, art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. l din H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010, art. l din H.G. nr. 1225 din 14 decembrie 2011, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23 din 22 ianuarie 2013 şi Anexele nr. 1 şi 2 la Contractul colectiv de muncă încheiat îa nivel de unitate.
Prin sentinţa civilă nr. 705 din 26 mai 2014, Tribunalul Caraş-Severin a disjuns acţiunea formulată de Sindicatul Liber IFTE C.F.R. Caransebeş în numele reclamanţilor B.C.A., F.P., D.I.M., P.B., C.L., G.P.O.D., B.M.R. şi P.R.C. şi a dispus formarea de dosare noi, prorogând în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii mai sus menţionaţi discutarea excepţiei necompetenţei teritoriale. Cererea formulată în numele reclamantului C.L. a fost înregistrată sub nr. 1643/115/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 787 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, pronunţată de completul specializat, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în urma admiterii excepţiei necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocate din oficiu, s-a dispus declinarea cauzei, în vederea soluţionării, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia litigii de muncă.
În motivare, s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 269 C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi de faptul că domiciliul reclamantului C.L. este în localitatea Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, instanţa competentă material şi funcţional să judece litigiul este Tribunalul Mehedinţi, secţia litigii de muncă.
La rândul său, prin sentinţa nr. 2856 din 2 iulie 2014, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Caras Severin şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu rezolvarea acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată constă într-un conflict de muncă privind plata unor drepturi salariale.
Totodată, Tribunalul a stabilit că, în raport de prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ, acţiunile civile având ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă se îndreaptă la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul, după caz.
Aşa fiind, având în vedere că, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de Sindicatul Liber 1FTE-C.F.R., Caransebeş, din cadrul Sucursalei Regionale de Electrificare Timişoara, în numele şi pentru membrii acestuia şi, întrucât dispoziţiile art. 28 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 62/2011 stipulează că aceste organizaţii au dreptul de a promova în justiţie orice acţiune prevăzută de lege, s-a reţinut că este competentă teritorial să soluţioneze pricina instanţa situată în localitatea în care se află sediul reclamantului, respectiv Tribunalului Caras Severin.
În motivarea sentinţei, instanţa a făcut trimitere şi la decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, în care s-a statuat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze conflictele de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, in speţă, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă, revine Tribunalului Caraş-Severin, pentru considerentele ce succed:
În speţă, cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 3 martie 2014, prin care se urmăreşte valorificarea drepturilor salariale ale numitului C.L., angajat al pârâtei SC Electrificare C.F.R. SA, a fost promovată de Sindicatul Liber IFTE-C.F.R., din cadrul Sucursalei Regionale de Electrificare Timişoara.
În raport de pretenţia dedusă judecăţii, litigiul de faţă izvorăşte dintr-un conflict de muncă, acţiunea civilă fiind întemeiată şi pe dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, care au acordat calitate procesuală activă organizaţiilor sindicale în promovarea oricărei acţiuni prevăzute de lege, inclusiv de a formula cereri injustiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.
Prin decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recursul în interesul legii, cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social, s-a statuat că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor săi, iar instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Astfel, în determinarea competenţei teritoriale privind soluţionarea litigiului dedus judecăţii, în care sindicatul are calitate procesuală activă, se va ţine cont de sediul acestuia, care, în speţă, se află în Caransebeş, str. N.B., jud. Caras Severin, localitate aflată în circumscripţia Tribunalului Caras Severin,
În considerarea acestor argumente, competenţa soluţionării acţiunii revine Tribunalului Caras Severin.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2438/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2440/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
