ICCJ. Decizia nr. 2991/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2991/2014
Dosar nr. 2533/111/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 31 octombrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 07 aprilie 2010, reclamantul Sindicatul P., în numele membrilor de sindicat, personal contractual, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor şi Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, obligarea pârâţilor la alocarea, calcularea şi plata sporului lunar pentru: condiţii deosebit de periculoase, în procent de 50% din salariul de bază; condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază; activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfăşoară în condiţii de muncă deosebite în procent de 15% din salariul de bază, retroactiv pe perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2009, către toţi salariaţii membri ai sindicatului P. care lucrează cu beneficiari de servicii sociale neuropsihiatrici; anularea dispoziţiilor Directorului General al Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Bihor de reîncadrare începând cu data de 01 ianuarie 2010; obligarea pârâţilor la recalcularea salariilor pentru luna ianuarie 2010 la nivelul salariului din luna decembrie 2009, potrivit prevederilor art. 7(2) şi art. 30(5) lit. a) şi b) din Legea nr. 330/2009, inclusiv a sporurilor de care aceştia ar fi beneficiat numeric şi procentual; obligarea pârâţilor la plata orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, cu un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite; indexarea sumelor rezultante sus-precizate cu coeficienţii ratei inflaţiei stabiliţi de către Institutul Naţional de Statistică, de la data scadenţei fiecărei plăti şi până la data efectuării fiecărei plăţi, cu obligarea angajatorului de a efectua calculele necesare; obligarea pârâtei de rang 1 să dispună serviciului competent din subordine, consemnarea în carnetele de muncă ale salariaţilor a sporurilor menţionate retroactiv începând cu data de 01 aprilie 2007 şi până în data de 31 decembrie 2009, pentru beneficiarii acestor drepturi salariate, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 521 din 18 iunie 2014, Tribunalul Bihor a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor în vigoare la data introducerii acţiunii (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Potrivit dispoziţiilor aceleiaşi decizii în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de munca în cazul acestor acţiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Cum în cauză sediul social al sindicatului reclamant este în Timişoara, instanţa a reţinut că revine Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin Decizia nr. 2000 din 11 septembrie 2014, a decimat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Bihor şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Tribunalul Timiş a reţinut că, potrivit Legii nr. 54/2003, aplicabilă la data înregistrării acţiunii, organizaţiile sindicale nu aveau calitate procesuală activă ei doar de reprezentare legală, membrii de sindicat având legitimare procesuală activă astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din legea menţionată.
Totodată, instanţa a reţinut că şi în condiţiile în care normele C. muncii referitoare la competenţă în materia conflictelor de munca sunt imperative iar competenţa teritorială este una exclusivă, încălcarea acestor norme poate fi invocată atât de părţi cât şi de instanţă cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar dacă excepţia nu a fost invocată instanţa este considerată a fi legal învestită de la data care reprezintă prima zi de înfăţişare, această dată în cauză fiind 24 septembrie 2010.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2013, invocată de Sindicatul P. nu poate constitui temeiul desesizării unei instanţe întrucât recursul în interesul legii devine obligatoriu pentru instanţe din momentul publicării deciziei în M. Of. şi numai dacă din acest moment se ridică, în condiţiile legii, o problemă de drept rezolvată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a concluzionat că, în speţă, faţă de prevederile art. 1591 alin. (2) şi (5) C. proc. civ. nu se mai putea admite excepţia de necompetenţă întrucât aceasta nu este o problemă de drept material de care depinde soluţionarea cauzei pentru a se face trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2013.
Legal învestită, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil pronunţării regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine că prin art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (lege publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010) s-a stipulat că dispoziţiile art 159 şi art. 1591 din C. proc. civ. republicat cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele aduse prin această lege se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii.
Din interpretarea per a contrario, a acestui text rezultă că proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 li se aplică dispoziţiile art. 159 C. proc. civ., astfel cum erau reglementate înainte de apariţia acestui act normativ.
În cauză, acţiunea este promovată la data de 7 aprilie 2010, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi, ca atare, nu sunt incidente prevederile art. 1591 C. proc. civ., ci dispoziţiile art. 159 în forma pe care acest text o avea înainte de apariţia Legii nr. 202/2010, pe temeiul cărora instanţa de judecată putea invoca, din oficiu, necompetenţa sa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, în ipoteza încălcării normelor privind competenţa teritorială exclusivă.
Analizând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalului Timiş îi aparţine competenţa soluţionării litigiului de faţă pentru următoarele considerente:
Acţiunea cu care a fost învestită instanţa de judecată a fost formulată de către Sindicatul P., în numele şi pentru membrii de sindicat, în valorificarea unor drepturi salariale aparţinând acestora.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea, aşadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin Decizia nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, statuându-se că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art, 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) C. muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
În concluzie, instanţa supremă a arătat că ""raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art 269 alin, (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant".
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate şi dispuse prin deciziile pronunţate în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării lor în M. Of., în temeiul art. 3307 alin. (3) C. proc. civ., aşadar şi proceselor pendinte la acea dată. Întrucât Decizia nr. 1/2013 a fost publicată în M. Of. nr. 118 din 1 martie 2013, produce efecte în cauza de faţă.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii, astfel cum aceste dispoziţii legale au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul sindicatul, respectiv Tribunalul Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2969/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2993/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
