ICCJ. Decizia nr. 3009/2014. Civil. Suspendarea provizorie a executarii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3009/2014
Dosar nr. 3575/1/2014
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 86 din 11 septembrie 2014, Tribunalul Giurgiu, a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu în contradictoriu cu pârâţii U.G. şi U.M.G. Totodată, a ordonat instituirea măsurii de protecţie a plasamentului de urgenţă la Centrul de primire în regim de urgenţă din cadrul Complexului de servicii sociale Giurgiu pentru minorul U.N.A., născut la data de 29 august 2006, fiul lui U.G. şi U.G., cu domiciliul în comuna Floreşti Stoeneşti, str. S., judeţul Giurgiu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii U.G. şi U.G.
În cadrul apelului, prin cerere separată, înregistrată la data de 16 septembrie 2014, apelanţii U.G. şi U.M.G. au solicitat suspendarea provizorie a executării sentinţei până la soluţionarea apelului declarat împotriva respectivei hotărâri judecătoreşti.
În motivarea cererii, au arătat că luarea măsurii plasamentului de urgenţă faţă de copilul U.N.A. s-a realizat abuziv fără a se efectua ancheta socială la locuinţa acestuia.
Au precizat că au formulat apel împotriva sentinţei civile, contestând măsura luată, întrucât există acte la dosar din care rezultă că minorul este bine îngrijit şi ambii părinţi îl întreţin în condiţii bune.
Şi-au întemeiat cererea de suspendare, pe dispoziţiile art. 450 din noul C. proc. civ.
Intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu s-a opus în principiu, cererii.
Prin Încheierea de şedinţă nr. 15A din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de suspendare provizorie a Sentinţei civile nr. 86 din 11 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, sub un prim aspect, că inclusiv sub imperiul noului C. proc. civ., apelul este suspensiv de executare în principiu, acest lucru rezultând din interpretarea per a contrario şi coroborată a dispoziţiilor art. 468 alin. (5) C. proc. civ., art. 448 şi art. 449 din noul Cod, potrivit cărora hotărârea primei instanţe este executorie (de drept sau la cerere) provizoriu, doar în cazurile anume prevăzute de lege, precum ar fi şi cel consacrat de art. 136 din Legea nr. 272/2004 modificată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Raţiunea instituirii caracterului executoriu al hotărârilor pronunţate sub imperiul acestei legi speciale, între care se înscrie şi ordonanţa preşedinţială reglementată de art. 100 alin. (3) din legea menţionată, este aceea a scoaterii imediate a copilului din starea de pericol în care se află şi a protejării sale.
În consecinţă, data fiind configurarea în acest domeniu a măsurilor de protecţie a minorului, a caracterului apelului, de cale de atac nesuspensivă de executare, s-a reţinut că sfera de aplicare a art. 450 din noul C. proc. civ. intitulat Suspendarea executării provizorii - temeiul juridic al cererii prezente - este una restrânsă.
Sub un secund aspect, instanţa a reţinut că primul motiv al cererii de suspendare vizează împrejurarea că ordonanţa preşedinţială a fost pronunţată fără a se fi efectuat anchetă socială la locuinţa minorului, apreciind că acest motiv este neîntemeiat, întrucât la dosarul cauzei de primă instanţă, se regăsesc şi raportul de anchetă socială precum şi rapoartele ulterioare, de monitorizare a familiei de către autorităţile locale, concluzia finală fiind aceea a configurării unei stări de pericol pentru minor, pe fondul stării medicale a mamei sale şi al mediului tensionat, neadecvat creşterii copiilor.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al cererii de suspendare s-a apreciat că motivul este formulat de o manieră generală, fără indicarea unor elemente concrete şi nu reprezintă în sine, un caz special, de natură să se constituie într-o excepţie de la principiul edictat de 136 din Legea nr. 272/2004 modificată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Astfel, s-a statuat că analiza caracterului legal al deciziei recurate, a concordanţei măsurii de plasament în regim de urgenţă cu principiul interesului superior al copilului, reprezintă un aspect distinct de cadrul procesual prezent (cerere de suspendare provizorie a executării), constituind obiect al fondului apelului declarat şi neputând fi dezbătut în acest context fără a depăşi limitele învestirii instanţei prezente, configurate de art. 450 C. proc. civ.
S-a constatat că, în temeiul prezumţiei deduse din caracterul executoriu al sentinţei pronunţate, măsura plasamentului în regim de urgenţă a fost pusă în aplicare, iar o eventuală admitere a cererii de suspendare, ar determina o remodificare a situaţiei copilului.
Împotriva acestei încheieri a declarai apel petenta U.M.G., solicitând admitere căii de atac.
În motivarea apelului, petenta a arătat că instanţa nu a luat în considerare un act depus la dosar, respingând cererea sa de suspendare.
Analizând cererea, Înalta Carte constată, următoarele:
În baza art. 450 C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, în alin. (3) al acestui articol prevăzându-se ca, la judecata cererii de suspendare sunt aplicabile dispoziţiile art. 718 alin. (6) din C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii, la care norma care reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.
În aceeaşi materie, art. 484 C. proc. civ. prevede că, în situaţia în care se formulează, în recurs, o cerere de suspendare a executării hotărârii recurate, aceasta se soluţionează prin încheiere motivată definitivă.
În ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel". În ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege "Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii".
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă pentru următoarele motive;
Deşi potrivit art. 718 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.
În reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de abilitare.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ea aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor de lege nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri.
În consecinţă, deşi potrivit dispoziţiilor legale citate anterior, hotărârea de suspendare a executării provizorii, pronunţată în apel, este atacabilă separat cu apel, în situaţia particulară în care această hotărâre a fost pronunţată de către curtea de apel, ea devine o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat ia instanţa imediat superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta U.M.G., împotriva Încheierii nr. 15A din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de petenta U.M.G., împotriva Încheierii nr. 15A din 24 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5687/2/2014.
Definitivă,
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2993/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3032/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
