ICCJ. Decizia nr. 3164/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3164/2014
Dosar nr. 3546/9/2013
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Obiectul cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul T.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 euro echivalent în lei la cursul B.N.R. Ia data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudicial moral suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare la care a fost supus timp de 2 ani.
2. Hotărârea pronunţată de tribunal
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 680 din 2 noiembrie 2013, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 80.000 lei, cu titlu de daune morale, reţinând că durata procedurii judiciare care a trenat pe rolul instanţelor mai bine de ani nu are un caracter „rezonabil ” astfel cum a fost definit de art. 6 din C.E.D.O. iar statul este obligat să răspundă pentru consecinţele prejudiciabile ale propriei activităţi juridice pe care a organizat-o, în calitate de garant al legalităţii şi independenţei actului de justiţie.
3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 2/A din 24 februarie 2014, a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a obligat Statul Român, prin M.F.P. să plătească reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 5.000 euro, reţinând ca pentru prejudicial suferit de către reclamant ca urmare a depăşirii termenului rezonabil de soluţionare a procesului penal, suma de 80.000 lei acordata de tribunal este exagerată faţă de jurisprudenţa Curţii Europene care, pentru speţe similare, a acordat sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 euro.
4. Cererea de recurs
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamantul, solicitând schimbarea în parte a deciziei recurate în sensul obligării pârâtului Statui Român, prin M.F.P. la plata sumei de 800.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin trimiterea sa în judecată şi durata excesivă a procesului.
În susţinerea recursului, după expunerea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurentul reclamant a invocat o serie de critici care, în opinia sa, s-ar circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul reclamantul a arătat următoarele:
Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia doar pe practica C.E.D.O., reţinând că în speţe similare celei de faţă Curtea europeană a acordat sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 euro, fără a mai analiza şi celelalte temeiuri invocate prin acţiune.
Recurentul susţine că suma de 5.000 euro acordată de instanţa de apel este prea mică şi nu este în măsură să acopere prejudiciul pe care a suferit timp de 2 ani din culpa unui sistem judiciar defectuos. în acest sens, arată că, prin probele administrate, a făcut dovada că, după arestare, a avut de suferit la locul de muncă, nemaiavând stabilitate, i-a fost micşorat salariul prin încadrarea într-o funcţie inferioară gradului de căpitan, nemaiputând ii avansat la gradul de maior deşi îndeplinea condiţiile legale, fiind şi în pericolul de a fi trecut în rezervă. Mai arată că, tot în această perioadă, din cauza stresului continuu la care a fost suspus, i s-a declanşat şi boala de care suferă - diabet zaharat.
În continuare, arată că dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăţi democratice si ocupă un loc esenţial In sistemul de valori al oricărui stat de drept, iar consacrarea şi protejarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale trebuie dublată în mod obligatoriu de instituirea unor garanţii procedurale prin care să se asigure în mod adecvat eficienta acestei protecţii. Susţine că, prin tărăgănarea procesului, însăşi prezumţia de nevinovăţie, de care ar fi trebuit să se bucure ca persoană urmărită penal, a fost afectată, având în vedere că, după o perioada atât de lungă opiniile despre o persoana urmărită penal sunt atât de adânc fixate în memoria colectivă încât faptul achitării nu mai are nicio valoare în ceea ce priveşte imaginea publică a celui achitat, Mai susţine că întreaga jurisprudenţă C.E.D.O. consacră necesitatea protecţiei cetăţeanului în raport de erorile si abuzurile statului, înţeles ca un ansamblu articulat de autorităţi în care este prezentă şi justiţia, astfel ca orice vătămare produsă prin funcţionarea defectuoasă a acesteia trebuie însoţită în mod necesar de masuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cat şi al celor morale.
Cu privire la cuantumul daunelor acordate, arată că acesta trebuie apreciat în mod liber şi suveran de magistrat, în raport de probele administrate, precum şi în raport de ceea ce configurează conştiinţa juridică actuală a societăţii româneşti (noţiunile actuale de dreptate, adevăr judiciar, prejudiciu).
Statui, ca persoană responsabilă, răspunde pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta săvârşită de o alta persoana, ci în calitate de garant al legalităţii şi independentei actului de justiţie.
Fapta ilicita prejudiciabilă de care se face vinovat Statul Roman nu constă în exercitarea abuzivă, cu rea-credinţă a cailor de atac legale, ci constă în primul rând în emiterea actului de sesizare - rechizitoriul si apoi durata excesiva a litigiului în raport de complexitatea cauzei şi conduita părţilor implicate în demersul judiciar, iar încălcarea dreptului său la un proces echitabil sub aspectul duratei excesive a procedurii, se impune a fi sancţionată. Arată că în stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa de apel trebuia sa se raporteze în primul rând la practica internă conturata de I.C.C.J. în materia daunelor morale si apoi la practica C.E.D.O. prin care se condamna statul ca urmare a violării unui articol din convenţie si nu se analizează prejudiciul moral produs victimei urmare a acestei încălcări.
Totodată, arată ca aşa cum s-a statuat în numeroasele decizii ale I.C.C.J., daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţele de judecată, a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de persoanele în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială; toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral, fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimei,
În concluzie, susţine că instanţa de apel nu a analizat prejudicial moral raportat ia criteriile sus arătate si nu a motivat reducerea drastică a pretenţiilor sale.
5. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Prin încheierea din 26 septembrie 2014, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Ca un prim aspect, instanţa constată că reclamantul deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă a fi analizată prin prisma acestui motiv de nelegalitate.
Criticile formulate referitoare la criteriile avute în vedere de instanţa de apel la stabilirea despăgubirilor sunt însă susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi urmează a fi analizate ca atare.
Contrar susţinerilor recurentului reclamant, instanţa de apel la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate nu s-a limitat doar la analiza cauzei din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. ci s-a raportat la toate temeiurile de drept indicate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că remediul propus de noul Cod de procedură civilă, care se aplică de la 5 februarie 2013, nu este încă un remediu efectiv, pentru că jurisprudenţa internă nu este cristalizată în sensul aplicării cu prioritate a dispoziţiilor convenţionale iar, pe de altă parte, el se aplică proceselor începute sub noua procedură.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că pentru procesele soluţionate şi în cadrul cărora se reclamă încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum este şi cazul de faţă, în lipsa unei căi legislative care să se constituie într-un remediu efectiv necesar asigurării dreptului prevăzut de articolul mai sus menţionat din Convenţie, rolul de a aprecia asupra pretenţiilor reclamantului şi de a stabili asupra procedurilor şi modalităţilor de soluţionare a unor astfel de cereri îi revine instanţei de judecată.
Astfel, instanţa de apel, în justificarea despăgubirilor acordate, a avut în vedere că practica Înaltei Curţi, în ceea ce priveşte criteriile de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, este constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.
Raportându-se la criteriile sus-menţionate, şi având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. care, de regulă, pentru depăşirea termenului rezonabil de soluţionare definitivă a unui proces, a acordat sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 euro, instanţa de apel a apreciat că suma de 5.000 euro este suficientă să-i asigure reclamantului o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare la care acesta a fost supus.
Prin criticile formulate, făcând referire la consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, la importanţa valorilor morale lezate şi la aspecte legate de afectarea situaţiei familiale profesionale şi medicale, recurentul reclamant reproşează instanţei de apel că în mod greşit nu a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor, toate aceste criterii de evaluare a prejudiciului moral încercat.
Aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale prin raportare la criteriile aplicabile în materie, pe care recurentul o contestă pentru a obţine o sumă de bani mai mare decât cea acordată de instanţa de apel cu titlu de daune morale, reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel, la acordarea despăgubirilor a avut în vedere toate criteriile de evaluare la care face referire reclamantul, iar suma stabilită cu titlu de daune morale respectă cerinţa justului raport de proporţionalitate între prejudiciu şi reparaţia acordată, suma stabilită de instanţă fiind una rezonabilă, echilibrată şi îndestulătoare în raport de circumstanţele cauzei şi în concordanţă de evaluările în echitate pe care Curtea europeană însăşi le aplică pentru determinarea întinderii reparaţiei ca urmare a unei încălcări a art. 6 din Convenţie.
În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.N. împotriva Deciziei nr. 2/A din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3157/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
