ICCJ. Decizia nr. 3157/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3157/2014
Dosar nr. 25552/63/2012
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 25552/63 din 20 decembrie 2012 la Tribunalul Dolj, reclamanta Comuna L., prin Primar, a chemat în judecată pârâtul D.A., pentru stabilirea răspunderii sale civile delictuale şi obligarea acestuia la plata sumei de 19.440 RON, reprezentând prejudiciu cauzat Comunei L. prin acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră, conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S. SRL; sumei 250.273 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate şi proiecte tehnice, fără a fi fost asigurată finanţarea şi sumei 10.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin efectuarea de plăţi nelegale de cheltuieli generate de organizarea zilelor Comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de Consiliul Local şi fără să fi fost lichidate şi ordonanţate.
Prin sentinţa nr. 127 din 10 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 25552/63/2012, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna L. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul D.A.
S-a reţinut că, în urma controlului de audit financiar asupra conturilor de execuţie ale Comunei L., pentru exerciţiul financiar al anului 2010, Camera de Conturi Dolj a încheiat raportul de audit din 22 decembrie 2011 şi a emis decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2012. Această decizie a fost supusă, atât controlului administrativ-jurisdicţional, cât şi al instanţei, prin încheierea nr. 5 din 21 martie 2012 a Curţii de Conturi fiind respinsă contestaţia formulată de Primarul Comunei L., iar prin sentinţa nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4670/63/2012, s-a dispus respingerea acţiunii în anularea măsurilor dispuse prin respectiva decizie a Curţii de Conturi.
De menţionat că, atât cu prilejul soluţionării contestaţiei din calea administrativ-jurisdicţională, cât şi cu prilejul judecării acţiunii în anulare, promovată în justiţie, nu au fost prezentate dovezi în susţinerea netemeiniciei constatărilor din cadrul deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Conturi, verificându-se doar aspecte de legalitate a respectivelor nereguli constatate în urma controlului de audit financiar.
De asemenea, important de reţinut este şi faptul că, prin decizia menţionată Curtea de Conturi nu s-a constatat vinovăţia Primarului în funcţie de la data respectivelor constatări, în speţă pârâtul D.A., în ceea ce priveşte neregularităţile constatate, pentru a fi antrenată automat răspunderea civilă materială delictuală a acestuia, situaţie în care aceasta urmează a fi analizată în cadrul prezentului proces.
Astfel, instanţa a constatat că, în ceea ce priveşte suma de 19.440 RON, reprezentând prejudiciu imputat pârâtului ca fiind cauzat Comunei L., constând în acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră, conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S. SRL, nu-şi găseşte justificarea legală, atât timp cât acel obiectiv a fost realizat cu aprobarea Consiliului Local L., conform fişei obiectivului-achiziţie şi transport material pietros, respectivul contract fiind încheiat tot de Consiliul Local L., anterior fiind solicitate oferte de preţ de la mai mulţi ofertanţi şi selectată în final oferta cu preţul cel mai mic, respectiv cea a SC S. SRL.
Referitor la suma de 250.273 RON, reprezentând prejudiciu imputat pârâtului ca fiind cauzat prin angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate şi proiecte tehnice, fără a fi fost asigurată finanţarea, instanţa a constatat că prin hotărârile 2, 3 şi 5 toate din data de 27 ianuarie 2009 emise de Consiliul Local L. s-au aprobat întocmirea studiilor de fezabilitate şi proiectelor tehnice şi încheierea unui contract de consultanţă în vederea întocmirii cererii de finanţare pentru Proiectul Integrat de Accesare a Fondurilor Europene pe măsura 322, sumele necesare întocmirii acestor documentaţii fiind cuprinse în Bugetul local pe 2009 şi în Programul de investiţii pe anul 2009, astfel că respectivul contract de prestări servicii din 28 aprilie 2009, a fost încheiat în depline condiţii de legalitate. De menţionat că, oferta făcută de consorţiul F. nu a fost nicidecum gratuită pentru a fi fost preferată în detrimentul celeilalte societăţi contractante, respectiv SC G.M. SRL, nefiind posibilă plata studiilor de fezabilitate din banii obţinuţi în urma aprobării finanţării din fondurile europene, întrucât proiectul includea plata numai pentru lucrările de proiectare şi execuţie de lucrări şi nicidecum pentru studiile de fezabilitate ce trebuiau depuse anterior, în vederea aprobării proiectului.
Nici imputarea sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin efectuarea de plăţi nelegale de cheltuieli generate de organizarea zilelor Comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de Consiliul Local şi fără să fi fost lichidate şi ordonanţate, nu-şi găseşte suportul legal, atât timp cât prin hotărârea nr. 14 din 07 martie 2011 a Consiliului Local L. au fost aprobate astfel de cheltuieli, în acest sens fiind întocmite Referatul de necesitate din 21 octombrie 2011 şi Nota Justificativă din 21 octombrie 2011.
Având în vedere că toate aceste acte şi fapte juridice au fost născute şi consumate înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., în speţă, răspunderea civilă delictuală urmează a fi analizată şi tratată din perspective dispoziţiilor art. 998-999 din Vechiul C. civ.
De principiu, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de dispoziţiile art. 998-999 Vechiul C. civ., este absolut necesară îndeplinirea cumulativă a următoarele condiţii, şi anume: a) existenţa unui prejudiciu, b) existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi c) existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.
În raport de aceste condiţii legale imperative, Tribunalul a constatat că, în speţă, din întreg materialul probator administrat în cauză nu a reieşit existenţa unei fapte ilicite care să fi fost săvârşită de către pârât şi nici existenţa unui raport de cauzalitate între prezumtivele fapte ilicite şi pretinsul prejudiciu, sarcina probei incubând reclamantei, astfel că, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de dispoziţiile art. 998-999 Vechiul C. civ., acţiunea dedusă judecăţii a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declamat apel reclamanta U.A.T. Comuna L., prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 375 din 11 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta U.A.T. Comuna L. prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 127 din 10 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, şi s-a respins cererea intimatului D.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare s-au reţinut următoarele considerente:
Raportat la săvârşirea actelor şi faptelor juridice de către pârât, s-a constatat că pentru primele două sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. din 1864, respectiv răspunderea civilă delictuală directă prevăzută de art. 998, 999 C. civ., iar pentru ultima sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. civ., respectiv art. 1357 şi art. 1364 C. civ., având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legea nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ., nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, precum şi art. 5 din aceeaşi lege, care prevede că dispoziţiile Noului C. civ. se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare.
Indiferent însă de dispoziţiile legale aplicabile se constată că acestea au o reglementare comună respectiv răspunderea civilă delictuală ca formă a răspunderii civile, care intervine atunci când prin fapta creatoare de prejudiciu se încalcă o obligaţie instituită prin lege, fiind solicitate întrunirea aceloraşi condiţii pentru antrenarea acestei răspunderi, respectiv existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei, a unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Condiţiile enumerate trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa uneia din acestea înlăturând răspunderea civilă delictuală, indiferent de norma legală aplicabilă în funcţie de momentul săvârşirii faptei ilicite.
Prejudiciile solicitate prin prezenta acţiune s-au reţinut prin procesul-verbal de constatare înregistrat la Camera de Conturi Dolj, din 23 decembrie 2011, ca urmare a încălcării de către primarul în funcţie, pentru perioada 2008-2011, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3), art. 23, art. 54 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale şi pct. 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002.
Acest proces-verbal a fost materializat în decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2012, emisă de Camera Judeţeană de Conturi Dolj, care a fost menţinută prin încheierea nr. 5 din 21 martie 2012, de Camera Judeţeană de Conturi Dolj, ca urmare a contestării de către primarul Comunei L. a măsurilor dispuse prin decizie.
Prin sentinţa nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, a fost respinsă contestaţia formulată de U.A.T. Comuna L. împotriva încheierii nr. 5 din 21 martie 2012, a Camerei de Conturi Dolj - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile legale menţionate în respectivul act.
Menţinerea deciziei nr. 1/2012 a Camerei de Conturi Dolj, ca fiind legală şi temeinică, nu duce la concluzia obiectivă că este antrenată răspunderea civilă delictuală a primarului prin nerespectarea dispoziţiilor legale indicate în act, ci trebuie să se analizeze această sub aspectul întrunirii condiţiilor enunţate mai sus, cu precizarea că răspunderea primarului nu este una obiectivă, întemeiată numai pe raportul de cauzalitate, ci este una subiectivă.
În funcţie de cele precizate mai sus, s-a constatat că nu se poate reţine în sarcina pârâtului prejudiciul de 19.440 RON, reieşit din procesul-verbal de constatare din 23 decembrie 2011, încheiat de Camera de Conturi Dolj, ca fiind cauzat prin acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră conform contractului de lucrări din 24 noiembrie 2008, încheiat cu SC S. SRL, prin încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3), art. 23, art. 54 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale.
S-a reţinut că preţul de 68 RON/tonă pentru transportul de piatră, în anul 2008, a fost supraevaluat raportat la luna aprilie 2010, când s-a stabilit un preţ de 19,63 RON, inclusiv TVA, pentru transportul aceleiaşi cantităţi de piatră, la aceeaşi distanţă şi 22,60 RON/tonă - 24,80 RON/tonă în decembrie 2011. De asemenea, s-a reţinut că nu s-a întocmit act de analiză a ofertelor contractului.
Astfel, prejudiciul s-a constatat pentru anul 2008, raportat la preţul din anii 2010 şi 2011, însă, în concret, nu s-a cuantificat prejudiciul raportat la un preţ expres, ci numai prin trimiterea la preţuri diferite aplicabile în anii următori. Or, nu se poate reţine că întreaga sumă achitată pentru transportul de piatră la nivelul anului 2008 a constituit un prejudiciu, atât timp cât serviciul respectiv a fost în mod efectiv realizat, ci s-ar putea constata, eventual, un prejudiciu raportat la diferenţa de preţ, care nu a fost însă concretizată în actul de constatare.
Neîntocmirea actului de analiză a ofertelor nu poate constitui prin ea însăşi un fapt generator ilicit de prejudiciu, aceasta putând atrage o răspundere contravenţională, administrativă, etc., aşa cum este prevăzut în art. 77 din Legea nr. 273/2006, la dosarul cauzei existând mai multe oferte pentru acelaşi transport, depuse în perioada 20-21 noiembrie 2008, care sunt mai mari decât oferta făcută de SC S. SRL.
Contractul de lucrări a fost încheiat la data de 24 noiembrie 2008, deci după analiza ofertelor, chiar dacă aceasta nu s-a concretizat într-un act. Achiziţia de transport material pietros a fost concretizată în fişa obiectivului, a fost întocmit procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 12 decembrie 2008, semnat de comisia de recepţie, s-au prezentat facturi P. din 18 noiembrie 2008, notă de recepţie şi constatare din noiembrie 2008, încheiată de comisia de recepţie, procese-verbale de recepţie şi împrăştiere a cantităţii de piatră achiziţionată.
Instanţa de apel a reţinut că nerespectarea formalităţilor legale, deşi constituie o faptă ilicită, nu poate genera prin ea însăşi prejudiciul a cărui analiză s-a făcut mai sus, atât timp cât compararea preţurilor s-a făcut între ani diferiţi 2008, raportat la 2010 şi 2011. Existenţa unor preţuri mai mici în ultimi doi ani, situaţi în plină criză economică, nu poate duce la concluzia directă a acceptării nejustificate a unui tarif supraevaluat, la nivelul anului 2008, când încă nu se intrase în criza economică, iar preţurile practicate în economie erau altele, având în vedere chiar ofertele depuse în anul 2008 pentru acelaşi transport.
Pe de altă parte, contractul încheiat în 2008 s-a derulat, transportul a fost efectuat, or, atât timp cât acest contract nu este desfiinţat în condiţiile legii, nu se poate reţine că a fost plătită nejustificat c/valoarea serviciului respectiv.
S-a constatat deci că prejudiciul solicitat nu întruneşte caracteristicile enunţate mai sus, sub aspectul certitudinii, deci al întinderii acestuia, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute în art. 998, 999 C. civ.
Aceeaşi situaţie este şi în ceea ce priveşte prejudiciul de 250.273 RON, reţinut ca fiind generat de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate şi proiecte tehnice la patru obiective, fără a fi asigurată finanţarea până la data de 22 decembrie 2011, fiind încălcate dispoziţiile art. 14, art. 51 alin. (3), art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006.
Din verificarea încheierii nr. 5 din 21 martie 2012 şi a sentinţei civile nr. 3393 din 17 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut însă că acest prejudiciu estimativ în sumă de 253.493 RON s-a cauzat prin încheierea contractului de prestări servicii din 28 aprilie 2009, cu SC G.M. SRL ca urmare a neluării în considerare a ofertei depusă de consorţiul de firme F. Craiova, care a transmis instituţiei la data de 27 aprilie 2009, că este specializată în domeniul întocmirii studiilor de fezabilitate în proiecte tehnice şi proiecte cu fonduri structurale, etc, plata serviciilor făcându-se în urma aprobării finanţărilor conform cuantumului prevăzut prin proiect pentru fiecare parte.
Contractul din 28 aprilie 2009 s-a încheiat pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru alimentare cu apă, canalizare şi reabilitare străzi, studii necesare pentru obţinerea proiectului integrat în Comuna L., în condiţiile măsurii 322, respectiv renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia locală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.
Instanţa de apel a observat că SC F. a trimis o adresă instituţiei, prin care îşi oferea serviciile, la data de 27 aprilie 2009, or, la acel moment fuseseră luate în discuţie celelalte oferte, ceea ce a şi dus la încheierea contractului, fiind necesară întocmirea cu celeritate a studiului de fezabilitate fără de care nu se puteau obţine fondurile necesare în cadrul proiectului ce urma să se deruleze potrivit măsurii 322.
Nu s-a reţinut că respectiva adresă constituia o ofertă în înţelesul legii, având în vedere că pentru a fi considerată astfel trebuia să aibă caracter cert şi definitiv, să fie precisă şi completă, indicând şi determinând toate elementele esenţiale ale contractului proiectat, în lipsa cărora acesta nu se poate concepe.
Or, susţinerea că ar urma să se obţină plata serviciului în urma aprobării finanţării, nu poate constitui o ofertă în sensul legii, deoarece nu este precisă şi completă, nu se precizează cuantumul plăţii serviciului, astfel încât aceasta constituie o simplă propunere privind angajarea unor tratative în vederea contractării. Prezumţia organelor de control că s-ar fi putut evita totodată şi plata acestor servicii în condiţiile în care finanţările nu erau aprobate, nu poate fi reţinută atât timp cât din adresa respectivă nu rezultă că această firmă ar fi înţeles să presteze muncă voluntară pentru aceste studii care implicau mult efort şi timp acordat.
În atare situaţie, nu se poate reţine că nu a fost luată în considerare această ofertă, ceea ce a dus la crearea unui prejudiciu. De altfel, şi în actul de control prejudiciul este estimat la suma de 253.493 RON, deci nu constituie un prejudiciu cert cuantificat, deoarece faţă de termenul folosit, acesta era evaluat cu aproximaţie.
Pe de altă parte, s-a reţinut că în condiţiile art. 61 din Legea nr. 215/2001, primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, aceeaşi lege stabilind şi atribuţiile primarului, printre care şi cea referitoare la bugetul local, iar art. 63 din lege prevede că primarul duce la îndeplinire hotărârile consiliului local, acesta din urmă fiind organul deliberativ, conform art. 36.
Prin hotărârile nr. 2 şi 5 din 27 ianuarie 2009 ale Consiliului local s-a aprobat de către acesta întocmirea documentaţiei studiului de fezabilitate pentru lucrările de canalizare, asfaltare drumuri comunale, alimentare cu apă şi canalizare, ulterior întocmindu-se o notă justificativă de serviciul de achiziţii publice pentru declanşarea procedeului de achiziţie publică, care va fi finanţată de la bugetul local Capitolul 70,02; 74,02. S-au întocmit fişele obiectivului, care a apărut evidenţiat în bugetul de cheltuieli pe anul 2009, au fost întocmite procese-verbale de recepţie de către comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor, în anul 2009.
Prin hotărârea nr. 11 din 19 martie 2010, s-a aprobat bugetul local al Comunei L. pentru anul 2010, în art. 4 fiind evidenţiate listele obiectivelor de investiţii pe anul 2010 prevăzute în anexa 4, în care sunt consemnate studiile de fezabilitate, fiind întocmite şi pentru anul 2010 fişe ale obiectivelor cu data de începere a investiţiei şi data de programare pentru finalizare.
De altfel, chiar prin motivele de apel, reclamanta a recunoscut că în anul 2009 în extrasele din bugetul local apar la Capitolul 84 februarie 03 suma de 79.000 RON şi la Capitolul 74 februarie 06 suma de 40.000 RON, dar primarul, în funcţie la data respectivă, a achitat mai mult decât a fost aprobat de Consiliul local, respectiv suma de 250.273 RON. Rezultă deci, din aceste relatări că reclamanta recunoaşte că sumele de 79.000 RON şi 40.000 RON trebuiau să fie achitate, situaţie în care nu se poate constata că întreaga sumă achitată de 250.273 RON reprezintă prejudiciu.
Pe de altă parte, restul sumei a fost achitat la nivelul anului 2010, aşa cum rezulta din documentaţia depusă la dosar, situaţie în care nici faţă de restul prejudiciului nu se poate reţine că acesta este real şi cert pentru a se considera că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.
Prejudiciul de 10.000 RON a fost reţinut că a rezultat din efectuarea de plăţi nelegale pentru cheltuielile generate de organizarea Zilelor Comunei L. în anul 2011, fără să fi existat aprobarea Consiliului Local, aşa cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei ordinare din 27 octombrie 2011.
S-a reţinut că hotărârea nr. 14/2011 de aprobare a bugetului pe anul 2011 este nulă, potrivit sentinţei civile nr. 2179 din 18 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 2615 din 11 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel încât nu exista temei legal pentru efectuarea acestor cheltuieli.
Este adevărat că hotărârea nr. 14/2011 a fost anulată prin hotărârile judecătoreşti precizate, dar, aşa cum se observă, desfiinţarea hotărârii s-a făcut în mod definitiv şi irevocabil la data de 11 aprilie 2012, deci la momentul sărbătoririi zilelor comunei, octombrie 2011, bugetul de venituri şi cheltuieli era aprobat prin hotărârea nr. 14/2011 în toate componentele sale, respectiva hotărâre producându-şi efectele până la momentul anulării ei.
Prin hotărârea nr. 14/2011, în art. 2 s-a prevăzut că s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli conform anexei nr. 4 în care la Capitolul „Cheltuieli" era evidenţiată ziua comunei cu suma de 10.000 RON, aceeaşi situaţie rezultând şi din desfăşurătorul bugetului.
Pentru cheltuirea acestor sume s-a întocmit referatul de necesitate din 21 octombrie 2011, nota justificativă din aceeaşi dată, iar la dosar există extrasele de cont de achitare a sumelor pentru energie electrică, joc artificii, precum şi facturi şi ordine de plată pentru serviciile efectuate la acel moment.
Din cuprinsul procesului-verbal din 27 octombrie 2011, încheiat în şedinţa ordinară de la acea dată, rezultă că la acel moment nu s-a luat nicio hotărâre cu privire la rectificarea bugetului şi redistribuirea sumei de 10.000 RON pentru alte cheltuieli.
Or, aşa cum rezultă din actele prezentate mai sus, suma de 10.000 RON cheltuită la sfârşitul lunii octombrie 2011 era cuprinsă în bugetul pe anul 2011, la capitolul Cheltuieli, situaţie în care nefiind rectificat bugetul în şedinţa din 27 octombrie 2011, rezultă că suma de 10.000 RON a fost cheltuită potrivit alocării din buget, situaţie în care nu există prejudiciu şi nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a primarului.
Potrivit analizei efectuată pentru fiecare prejudiciu în parte s-a constatat că în niciuna din situaţiile respective acesta nu prezintă cumulativ, cerinţele legale precizate mai sus, nefiind stabilit cu certitudine, astfel încât nefiind îndeplinite aceste condiţii nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Pe de altă parte, toate cheltuielile efectuate au fost aprobate prin hotărârile consiliului local, aşa cum au fost prezentate mai sus şi s-au materializat în contracte care sunt în fiinţă, atât timp cât nu s-a solicitat anularea lor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar, solicitând în principal admiterea acestuia în baza art. 312 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., casarea în totalitate a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel şi, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi schimbării în tot a sentinţei pronunţate de tribunal cu consecinţa admiterii acţiunii formulate de reclamantă.
Recurenta-reclamantă formulează următoarele critici de nelegalitate:
1. Instanţa de apel nu a efectuat o cercetare precisă, efectivă şi exhaustivă a fondului cauzei şi nu şi-a îndeplinit îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului.
Pentru stabilirea răspunderii civile delictuale a primarului, instanţa de apel analizează faptele săvârşite de acesta exclusiv sub aspectul existenţei prejudiciului şi trage concluzia că prejudiciul cauzat prin faptele săvârşite de pârât, fie nu este cert şi real, fie nu există, şi în consecinţă nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, deoarece nu este îndeplinită condiţia obligatorie a existenţei prejudiciului.
Consideră recurenta că instanţa de apel nu a soluţionat criticile formulate de reclamantă în apel privind faptele ilicite ale pârâtului, vinovăţia acestuia şi raportul de cauzalitate între faptele sale şi prejudiciile cauzate bugetului local, în condiţiile în care prejudiciul nu a fost exclus decât în cazul ultimei fapte (10.000 RON plăţi nelegale şi neaprobate pentru zilele comunei).
Înşiruirea parţială a probelor nu reprezintă în concret o cercetare precisă, efectivă şi exhaustivă a fondului cauzei, fără a se corela interpretarea judicioasă a acestora cu concluziile motivării şi dispozitivul hotărârii.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene, noţiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, presupune ca o instanţă naţională să fi examinat în mod real toate problemele esenţiale ce i-au fost supuse judecaţii, or, în speţă, instanţa de apel nu s-a pronunţat şi nu a argumentat tocmai probleme esenţiale deduse judecaţii. Recurenta se referă la stabilirea existenţei faptelor ilicite reţinute de Camera de Conturi Dolj în sarcina pârâtului, a vinovăţiei acestuia şi a raportului de cauzalitate.
Mai mult, instanţa de apel a reţinut că în privinţa primelor două fapte imputabile pârâtului prejudiciul cauzat nu este stabilit cu certitudine.
În această situaţie, instanţa de apel avea obligaţia lămuririi acestui aspect procedând la o nouă judecată pe fond a cauzei în baza probatoriului administrat, cerând explicaţii suplimentare părţilor sau putea trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, cu îndrumări. Însă instanţa de apel s-a mulţumit să constate că prejudiciul nu este stabilit cu certitudine lăsând astfel efectiv nelămurit un aspect ce a constituit motivul principal de respingere a apelului.
În opinia recurentei această modalitate de soluţionare a cauzei de către prima instanţă echivalează cu necercetarea fondului fiind incidente prevederile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. şi cu neîndeplinirea îndatoririi de a stărui pentru aflarea adevărului în condiţiile art. 129 din acelaşi cod.
2. Instanţa de apel nu a evaluat în mod just şi complet probatoriul administrat în cauză şi a făcut o motivare superficială, neconvingătoare şi contradictorie a hotărârii recurate.
2.1. Recurenta consideră că motivarea instanţei de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită a acestuia constând în acceptarea nejustificată a unui tarif supraevaluat pentru transportul de piatră cu un prejudiciu cauzat UATC L. de 19.440 RON este superficială, incompletă şi neconvingătoare.
Susţine recurenta că din motivarea instanţei de apel nu rezultă concret motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate criticile sale şi că probatoriul administrat nu a fost examinat în ansamblul său.
Mai mult, instanţa de apel a preluat raţionamentul juridic al primei instanţe atunci când a reţinut că încheierea contractului de achiziţie publică din 24 noiembrie 2008 s-a făcut cu aprobarea consiliului local, când în realitate fapta ilicită constă în acceptarea unei oferte vădit supraevaluată, fără să existe cel puţin o notă de fundamentare a tarifelor.
Instanţa de apel nu demonstrează că prejudiciul nu există, ci doar reţine că "prejudiciul nu s-a cuantificat raportat la un preţ expres" - situaţie în care aspectul întinderii prejudiciului a rămas nelămurit şi după cercetarea judecătorească efectuată în apel. Instanţa de apel putea fie să cuantifice prejudiciul, făcând eventual completarea probatoriului administrat, fie să trimită cauza spre rejudecare la prima instanţă, pentru stabilirea cu certitudine a prejudiciului.
Totodată, chestiunea supraevaluării tarifului de transport a fost tranşată prin sentinţa nr. 3393/2012, definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Dolj care a arătat explicit că "supraevaluarea tarifului de transport a fost reţinută şi de comisia constituită prin dispoziţia primarului nr. 1329/2011, conf. notei de constatare din 15 decembrie 2011" - faţă de acest aspect operând puterea lucrului judecat, conform principiului res judicata pro veritate habitur.
Mai arată şi faptul că prezenta acţiune este formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, argumentele instanţei de apel putând fi valabile doar în măsura în care s-ar fi cerut angajarea răspunderii civile contractuale - ceea ce nu este cazul.
Mai mult, susţine că nu a pus niciun moment în discuţie respectarea procedurilor de achiziţii publice la încheierea contractului de prestări servicii, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 s-au neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către executant în derularea contractului, deci nu sunt relevante considerentele instanţei de apel privind analiza ofertelor, recepţia lucrărilor, nerespectarea formalităţilor legale etc.
2.2. Recurenta consideră că motivarea instanţei de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită a acestuia constând în angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata nelegală de cheltuieli pentru studii de fezabilitate şi proiecte tehnice, fără a fi asigurată finanţarea cu un prejudiciu cauzat UATC L. de 250.273 RON este este vădit eronată şi nu cuprinde motivele de drept pentru care i-au fost înlăturate cererile.
Convingerea instanţei de apel, ca şi cea a instanţei de apel s-a format prin raportarea la hotărârile Consiliului local L. nr. 2, 3 şi 5/2009, nota justificativă, fişele obiectivelor şi extras din bugetul local.
Suma de 250.273 RON constituie prejudiciu deoarece, deşi consiliul local a aprobat întocmirea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice necesare documentaţiei în vederea accesării fondurilor europene pe măsura 322, nu a fost aprobată finanţarea acestora, în bugetul local, pe baza fişelor de obiectiv, alocându-se sumele de 40.000 RON, respectiv 79.000 RON, iar primarul a achitat pentru respectivele lucrări suma reţinută ca prejudiciu.
Recurenta consideră că prin afirmaţia potrivit căreia "în anul 2010 Consiliul local L., prin hotărârea nr. 11 din 19 martie 2010, a aprobat alocarea sumelor necesare finanţării SF-urilor, întocmite şi neachitate integral în anul 2009", pârâtul nu face altceva decât să recunoască implicit existenţa faptei şi existenţa prejudiciului, prin nealocarea sumelor necesare finanţării acestor SF-uri la data încheierii contractelor de achiziţie publică şi să confirme susţinerile recurentei.
Totodată, arată că instanţa de apel motivează decizia recurată prin prisma respectării procedurilor de achiziţie publică, ceea ce nu este concludent în stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului. Mai mult, instanţa de apel constată că există un prejudiciu, dar acesta este mai mic şi reprezintă diferenţa dintre suma de 250.273 RON şi sumele de 79.000 RON şi 40.000 RON existente în bugetul pe anul 2009. Achitarea acestei diferenţe ulterior, în anul 2010 nu înlătură caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârât, ci dimpotrivă întăreşte acest caracter şi demonstrează cu certitudine existenţa prejudiciului.
2.3. Recurenta consideră că motivarea instanţei de apel privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului D.A. pentru fapta ilicită a acestuia constând în efectuarea de plăţi nelegale de cheltuieli generate de organizarea zilelor comunei L. în anul 2011, fără ca aceste cheltuieli să fi fost aprobate de consiliul local şi fără a fi fost lichidate şi ordonanţate 10.000 RON este sumară şi neîntemeiată şi se bazează pe o interpretare greşită a probatoriului în urma căreia se ajunge la o concluzie falsă ce nu poate fi acceptată.
Suma de 10.000 RON cheltuită pentru organizarea Zilelor Comunei L. în anul 2011 constituie prejudiciu, deoarece prin Hotărârea nr. 14 din 07 martie 2011 a Consiliului Local L. nu a fost prevăzută această cheltuială şi nici nu există documente justificative cu privire la serviciile efectiv prestate cu această ocazie, iar pe de altă parte respectiva hotărâre a fost anulată prin sentinţa nr. 2179/2011, pronunţată de Tribunalul Dolj.
3. Instanţa de apel a pronunţat decizia recurată făcând aplicarea greşită a prevederilor legale.
Răspunderea civilă delictuală trebuia antrenată deoarece faptele ilicite şi deficienţele constatate în activitatea pârâtului - primar reprezintă abateri de la prevederile art. 14, 51 şi 54 din Legea nr. 273/2006 şi pct. 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002.
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Criticile formulate de recurentă aduc în discuţie încălcarea rolului activ de către instanţă, nemotivarea deciziei recurate şi pronunţarea acesteia cu nesocotirea dispoziţiilor legale în materia finanţelor publice locale, recursul fiind încadrat în cazurile de casare şi modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9, din a căror perspectivă va fi analizat în continuare.
Astfel, critica privind lipsa rolului activ al judecătorului nu poate fi reţinută întrucât potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (51) C. proc. civ. părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispoziţiile procedurale menţionate de recurentă, nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţia pentru parte de a-şi proba susţinerile.
Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanţa de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 129 alin. (51) C. proc. civ. interzicând chiar şi invocarea de către părţi a omisiunii instanţei de a ordonă probe pe care ele nu le-au cerut.
Totodată, este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea lui.
Recurenta invocă şi neanalizarea de către instanţa de apel a condiţiilor răspunderii civile delictuale, aceasta pronunţându-se exclusiv din perspectiva stabilirii existenţei prejudiciului.
Chiar dacă temeinicia acţiunii a fost evaluată numai din perspectiva existenţei prejudiciului, aceasta este o condiţie necesară a răspunderii civile delictuale, în lipsa căreia acţiunea este nefondată, motiv pentru care susţinerile recurentei nu pot fi primite. Astfel, fără pagubă nu poate lua naştere obligaţia de a despăgubi. Atingerea adusă dreptului ori interesului unei persoane, prin ea însăşi, nu îndreptăţeşte naşterea dreptului la reparaţie, dacă printr-o asemenea atingere nu a fost pricinuit un prejudiciu cert.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea rolului activ de către curtea de apel, critica în acest sens nefiind fondată, cu consecinţa inaplicabilităţii, în speţă, a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Tot din perspectiva neanalizării celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia) recurenta invocă şi faptul că nu s-a realizat un examen real al elementelor importante ale cauzei, în condiţiile în care instanţa de apel nu a răspuns criticilor invocate de apelanta-reclamantă în legătură cu aspectele invocate mai sus, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce conduce şi la necercetarea fondului cauzei.
Contrar acestor susţineri, instanţa de apel a procedat la o cercetare integrală a cauzei, lipsa prejudiciului făcând inutilă analizarea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale.
Prejudiciul, ca primă condiţie care se cere îndeplinită pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, pentru a fi susceptibil de a fi reparat, trebuie să fie cert, ceea ce presupune că acesta să fie sigur, atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Prin urmare, analizarea faptei ilicite, chiar săvârşită cu vinovăţie, este lipsită de relevanţă şi efecte, dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu cert, susceptibil de evaluare. Aşadar, răspunderea civilă delictuală are ca primă finalitate repararea prejudiciilor cauzate. Din această perspectivă, prejudiciul este nu numai condiţia răspunderii civile delictuale, ci şi măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat.
Situaţia este similară şi din perspectiva pretinsei încălcări a art. 6 din C.E.D.O, fiind evident că, în speţă, dreptul reclamantei la un proces echitabil a fost respectat.
Recurenta invocă nemotivarea deciziei, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel nu a evaluat în mod just şi complet probatoriul administrat în cauză şi a făcut o motivare superficială, incompletă şi contradictorie a hotărârii recurate.
Prin aceste critici, recurenta tinde, practic, la reevaluarea probelor în scopul de a obţine schimbarea situaţiei de fapt reţinute prin hotărârea recurată, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului.
Modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, fiind abrogat prin art. l pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin urmare, criticile referitoare la probe nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs, vizând exclusiv temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea ei.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Or, prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel în urma evaluării probelor administrate şi analizării fiecărui prejudiciu în parte, în sensul că în nicuna dintre situaţii acesta nu prezintă cumulativ cerinţele legale, nefiind stabilit cu certitudine, în mod corect s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Astfel, critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14, 51 şi 54 din Legea nr. 273/2006 şi pct. 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002 privind finanţele publice locale este astfel nefondată, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel efectuând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale interne ce guvernează materia, soluţia pronunţată fiind judicios motivată. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna L. prin Primar împotriva deciziei nr. 375 din 11 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3164/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1489/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
