ICCJ. Decizia nr. 3416/2014. Civil. Conflict de competenţă. Pensie întreţinere, stabilire domiciliu minor. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3416/2014
Dosar nr. 2302/866/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 2 decembrie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 22 mai 2014, reclamanta M.L.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorei G.L.E.M., născută în anul 2004, să se realizeze în mod exclusiv de către reclamantă, ca locuința minorei să fie stabilită la domiciliul său în Spania și să se dispună cu privire la obligația privind pensia de întreținere datorată minorei, iar, în subsidiar, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord parental al pârâtului pentru ca minorei să i se poată întocmi pașaport și să poată călători pe ruta România-Spania, tur-retur.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 și urm. C. civ., art. 114 Noul C. proc. civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se stabilească în favoarea sa un program de legături personale cu minora, la domiciliul său din Curtea de Argeș.
La data de 11 iulie 2014, reclamanta și-a modificat cererea principală solicitând ca locuința minorei să fie stabilită la domiciliul său din C.
La data de 06 august 2014, reclamanta-pârâtă și-a modificat cererea principală și cererea modificatoare reiterând solicitările din cererea introductivă.
Pârâtul a depus cerere reconvențională prin care a solicitat și ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.
Prin sentinţa civilă nr. 2328 din 02 septembrie 2014, Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că norma înscrisă în art. 107 din Noul C. proc. civ. nu are caracter absolut, ci relativ, derogând de la acest principiu competenţa teritorială în procesele ce privesc personale, divorţul, procesele privitoare la bunurile imobile, succesiunile. Astfel, î n materie de exercitare a autorităţii părinteşti, care reprezintă capătul de cerere principal, competenţa teritorială este stabilită prin norme imperative şi, fiind absolută, părţile sau chiar instanţa nu o pot înlătura, putând fi invocată potrivit art. 130 alin. (2) din Noul C. proc. civ.
S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ. , necompetenţa este de ordine publică când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar conform art. 126 alin. (1) din Noul C. proc. civ. , părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. Or, din interpretarea „per a contrario” a dispoziţiilor art. 126 din Noul C. de proc. civ., care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu cele ale art. 129 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa teritorială este de ordine publică dacă părţile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că, fiind vorba de o pricină privitoare la persoane, competenţa teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu.
Instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 din Noul C. proc. civ., în funcţie de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul, care reprezintă regula generală în materia competenţei teritoriale. S-a avut în vedere că pârâtul are domiciliul în municipiul Curtea de Argeş .
Prin urmare, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din Noul C. proc. civ., deoarece criteriul de determinare a sferei de aplicare a acestei norme îl reprezintă obiectul cererilor, potrivit voinţei exprese a legiuitorului, fiind în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, doar cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competeţa instanţei de tutelă şi de familie. Cum potrivit dispoziţiilor Noului C. civ., legiuitorul a dat denumirea ”Ocrotirea persoanei fizice” unui titlu din Cartea I ”Despre Persoane”, instanţa a considerat că doar la cererile din acest titlu face referire art. 114 din Noul C. proc. civ. S-a apreciat totodată că art. 114 nu poate fi extins, pe cale de interpretare, asupra cererilor cu un alt obiect, cum este situaţia în prezenta speţă, dispoziţiile privitoare la exercitarea autorităţii părinteşti regăsindu-se în C. civ. în altă parte decât în titlul referitor la ocrotirea persoanei fizice, și anume, în Cartea a II-a, Titlul IV. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca norma prevăzută de art. 114 din Noul C. proc. civ. să se aplice şi pentru alte cereri, ar fi precizat acest lucru expres.
Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeş a pronunţat sentinţa civilă nr. 1157 din 30 octombrie 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Paşcani; constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între reclamantă şi pârât a existat o relaţie de concubinaj din care a rezultat minora G.L.E.M., năsută în anul 2004, în Zaragoza, Spania. În anul 2012 reclamanta a revenit împreună cu minora, în ţară, locuind temporar în localitatea Curtea de Argeş şi ulterior în localitatea C., jud. Iaşi. La data introducerii cererii de chemare în judecată, minora locuia în localitatea C., la domiciliul bunicilor paterni.
1. Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Norma de lege citată stabileşte regula generală în materie de competenţă teritorială, astfel că în cazul în care se constată existenţa unei norme speciale se va acorda eficienţă acesteia din urmă în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
La Titlul III C. civ. - Ocrotirea persoanei fizice - Capitolul I, art. 106 alin. (1) se prevede că, ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Aşadar, ocrotirea minorului se realizează în primul rând prin părinţi şi doar în măsura în care aceştia nu îşi pot îndeplini atribuţiile ce le revin în acest sens se dispune în favoarea tutelei, plasamentului ori, după caz, alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Cererea prin care se solicită exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea domiciliului minorului este o cerere în materie de ocrotire a persoanei fizice minor. Ori, asemenea cereri revin, în virtutea art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul minorul, ca şi persoană ocrotită.
S-a reţinut de către instanţă că normele legale incidente exercitării autorităţii părinteşti şi stabilirii domiciliului minorului nu se regăsesc în capitolul destinat ocrotirii persoanei fizice, ci ulterior în Titlul VI al Cărţii a II-a. Însă, la art. 486 C. civ. se dispune că, ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.
Aşadar, s-a constatat că, potrivit C. civ., cererile în materie de exercitare a autorităţii părinteşti şi stabilire a domiciliului revin în competenţa de soluţionare a instanţei de tutelă. Fiind o cerere care vizează ocrotirea minorului şi care se soluţionează de instanţa de tutelă, în mod evident sunt aplicabile, în materie de competenţă regulile edictate la art. 114 C. proc. civ.
Pe de altă parte, s-a reţinut că potrivit art. 5 din Convenţia de la Haga privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, ratificată prin Legea nr. 361/2007, autorităţile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reşedinţa obişnuită a copilului au competenţa de a lua măsuri de protecţie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.
În concluzie, instanţa a statuat că prezenta cerere revine spre competentă soluţionare instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa minora G.L.E.M., care la data introducerii cererii, locuia în localitatea C., jud. Iaşi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, situaţia juridică invocată prin acţiune derivă din raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, ceea ce determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă este cea care hotărăşte, potrivit interesului superior al copilului.
Conform dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” C. civ.
Totodată, se reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 265 C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a „Despre familie” C. civ. în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor acestei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Teza finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispoziţiile art. 107 C. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător.
În speţă, persoana ocrotită este minora G.L.E.M., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acţiunea.
La data introducerii acţiunii minora locuia în localitatea C., jud. Iaşi, fiind înscrisă la cursurile Liceului tehnologic C. în anul şcolar 2014 - 2015, astfel cum rezultă din adeverinţa eliberată în 16 octombrie 2014, depusă la dosar de reclamantă.
În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute şi în raport de prevederilor legale anterior evocate, instanţa de tutelă competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Paşcani, în circumscripţia căreia se află domiciliul minorei.
Faţă de considerentele reţinute,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3403/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 5326/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
