ICCJ. Decizia nr. 3472/2014. Civil. Strămutare. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3472/2014

Dosar nr. 3866/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 4 decembrie 2014

După deliberare, asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei supreme în soluţionarea cererii de strămutare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 4 noiembrie 2014, urmare a declinării prin Sentinţa civilă nr. 89 F din 18 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, petentul Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ Călăraşi a solicitat strămutarea pricinii ce face obiectul Dosarului nr. 5189/202/2014 al judecătoriei Călăraşi, pentru motive de bănuială legitimă.

Prin Rezoluţia din 3 decembrie 2014, având în vedere că judecata cauzei în Dosarul nr. 5189/202/2014 al Judecătoriei Călăraşi se desfăşoară în baza dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum rezultă din încheierile pronunţate în acest dosar, instanţa a dispus transpunerea acestui dosar din şedinţa camerei de consiliu CC 11, în completul CC 11 NCPC.

La termenul din data de 4 decembrie 2014, instanţa, faţă de dispoziţiile art. 131 raportat la art. 142 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de strămutare.

Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 6 august 2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă şi are ca obiect „contestaţie la executare", iar din cuprinsul încheierilor pronunţate la 17 octombrie 2014 şi la 7 noiembrie 2014, rezultă că judecata în cadrul acestui dosar se desfăşoară în baza dispoziţiilor legale din noul Cod de procedură civilă.

Or, instanţa supremă a fost învestită cu soluţionarea unui incident procedural ce constă în strămutarea Dosarului nr. 5189/202/2014 al Judecătoriei Călăraşi, astfel că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă nu pot fi analizate în acest cadru procesual. Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare verifică exclusiv îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale pentru strămutarea dosarului, nicidecum nu poate rezolva problema legii procesuale aplicabile litigiului a cărui strămutare se solicită, care constituie o problemă de fond ce intră în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea dosarului. Singurul criteriu care determină legea aplicabilă soluţionării cererii de strămutare este dat de temeiurile de drept procesual reţinute de instanţa pe rolul căreia se află dosarul ce se solicită a fi strămutat.

Potrivit art 142 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială publică este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia..".

Având în vedere că Judecătoria Călăraşi se află în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că această din urmă instanţă este competentă material să soluţioneze cererea de strămutare, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 din Legea nr. 134/2010, prezenta declinare de competenţă va opera în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ Călăraşi privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5189/202/2014 al Judecătoriei Călăraşi, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3472/2014. Civil. Strămutare. Fond