ICCJ. Decizia nr. 5364/2013. Civil. Partide politice. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5364/2013
Dosar nr. 2175/2/2013
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013
Asupra recursului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 918R din 26 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă. A respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de I.Gh.V.C. în contradictoriu cu intimaţii Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale (PPPS) prin preşedinte N.P., T.D.C., Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale (PPPS) prin secretar general F.M. împotriva Deciziei nr. 182R din 29 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 55230/3/2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Deliberând cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 551 din Legea nr. 14/2003, introdus prin O.U.G. nr. 20/2008, pe motiv că sunt încălcate dispoziţiile art. 5, 6, 8, 11, 16, 36, 40 din Constituţia României, curtea a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Condiţiile de admisibilitate a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată de una din părţi în cursul judecării procesului sunt reglementate de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Potrivit textului de lege, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: textul a cărui neconstituţionalitate este invocat este cuprins într-o lege sau ordonanţă, nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi are legătură cu soluţionarea cauzei.
Curtea a constatat că în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia legăturii dintre dispoziţiile legale invocate de contestator şi soluţionarea cauzei.
Astfel, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri irevocabile pronunţată în recurs de Curtea de Apel Bucureşti.
Contestaţia în anulare promovată este o cale extraordinară de atac deoarece este deschisă părţilor numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ. şi este nedevolutivă, în sensul că nu provoacă o nouă judecată în fond (rejudecarea cauzei în fond ar fi posibilă numai în ipoteza admiterii contestaţiei în anulare şi anulării hotărârii atacate).
Prin urmare, curtea a fost învestită cu verificarea faptului dacă este incident în cauză vreunul din motivele de contestaţie în anulare, în aceste limite urmând a fi apreciată şi legătura pe care ar trebui să o aibă dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 14/2003 cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
Din această perspectivă, curtea a observat că în Dosarul nr. 55230/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, intervenientul în interes propriu I.Gh.V.C. a ridicat problema calităţii procesuale active a intervenientului în interes propriu R.P., pe motiv că acesta este cetăţean german, renunţând la cetăţenia română conform Hotărârii Guvernului nr. 320/1999, excepţie care a fost soluţionată prin hotărârea pronunţată în acest dosar, Sentinţa civilă nr. 40/2012.
Prin urmare, curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale au legătură cu fondul litigiului, ce a fost soluţionat prin Sentinţa nr. 40 din 18 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Decizia nr. 182R din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; ele neavând nicio relevanţă în soluţionarea contestaţiei în anulare de faţă.
Pentru aceste motive, constatând că există un fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei constituţionale prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, constând în faptul că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 14/2003 nu au nicio legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare, curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.
Analizând contestaţia în anulare formulată, curtea a reţinut prin codul de procedură civilă sunt reglementate două feluri de contestaţie în anulare: obişnuită, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ. (când procedura de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă) şi specială, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ. (respectiv când dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare).
Prin contestaţia în anulare de faţă, contestatorul a invocat faptul că instanţa de fond i-a încălcat dreptul de apărare şi accesul la justiţie şi că instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe aspectul nulităţii cererii de chemare în judecată conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, fiind încălcate prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 privind publicitatea într-un ziar de mare circulaţie.
Curtea a constatat că instanţa de recurs, prin Decizia civilă nr. 182R din 29 ianuarie 2013, a respins ca nefondată susţinerea contestatorului I.Gh.V.C. referitoare la încălcarea dreptului la apărare, motivând că dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. nu prevăd obligativitatea instanţei de a amâna procesul şi că recurentului i s-a acordat posibilitatea depunerii concluziilor scrise.
Prin urmare, s-a reţinut că reiterarea aceloraşi critici prin intermediul contestaţiei în anulare nu poate face obiectul analizei, deoarece instanţa de recurs a făcut o judecată pe acest aspect procedural, astfel încât criticile formulate de contestator ar deschide calea unui recurs la recurs.
Cu privire la motivul de contestaţie în anulare referitor la faptul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii contestaţiei, curtea a constatat, din examinarea Deciziei civile nr. 182R/2013, că instanţa de recurs s-a pronunţat pe excepţia invocată de contestatorul I.Gh.V.C. şi a respins-o, pe considerentul că Legea nr. 14/2003 nu prevede o formă specială de publicitate.
Cu privire la susţinerea conform căreia magistraţii nu au verificat înscrisurile defăimate şi declarate ca fiind false şi au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., curtea a constatat că nu se încadrează în niciunul dintre motivele de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de Codul de procedură civilă la art. 317 şi art. 318.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 317, 318 şi art. 320 C. proc. civ., curtea de apel a respins contestaţia în anulare, ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul I.Gh.V.C.
A arătat că nu i-a fost comunicată în mod legal hotărârea instanţei, motivată, în conformitate cu prevederile Noului cod, fiind încălcate atât dispoziţiile art. 504 NCPC cât şi cele ale art. 13 din Legea nr. 304/2004, cu toate modificările şi completările ulterioare.
A precizat că prin dispozitiv, instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere şi aspectelor de nulitate a cererii, invocate la fond şi până în prezent, cu toate că în recurs rezultă cert cu dovezi că a fost împiedicat să participe la soluţionarea cauzei în mod intenţionat.
Ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 483 NCPC şi cele ale art. 485 la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi alin. (2), instanţele nepronunţându-se asupra nulităţii acţiunii prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 14/2003.
Recursul este inadmisibil în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei în anulare.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr. 918 R din 26 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 182R din 29 ianuarie 2013 a aceleiaşi instanţe.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Se reţine că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare, respectiv Decizia civilă nr. 182R din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti este o decizie irevocabilă, fiind deci, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi recurată.
Astfel, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii, contestatorul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul contestatorului se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
Recursul este nul în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speţă, recurentul, cu privire la soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu a formulat niciun motiv de recurs, precizând doar faptul că exercitarea căii extraordinare de atac vizează şi nesesizarea Curţii Constituţionale.
Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurentul nu a criticat în niciun fel hotărârea atacată pe aspectul menţionat.
Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul curţii de apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul I.Gh.V.C. împotriva Deciziei nr. 918 R din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în ceea ce priveşte soluţia dată contestaţiei în anulare.
Constată nul recursul declarat de contestator împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5355/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5373/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
