ICCJ. Decizia nr. 5376/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5376/2013
Dosar nr. 9501/62/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 7 septembrie 2012, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Sucursala de Electrificare Braşov, cu sediul municipiul Braşov, judeţul Braşov, în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi a chemat în judecată pe pârâtele SC E. CFR SA şi Sucursala de Electrificare Braşov, solicitând plata unor drepturi salariale.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) şi art. 269 alin. (2) C. muncii, precum şi cele ale art. 28 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Prin Sentinţa nr. 1936/M din 5 decembrie 2012, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de sindicat în numele membrilor săi în favoarea Tribunalului Mureş.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă aparţine instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speţă, reclamanţii fiind persoanele fizice, membri de sindicat şi nu sindicatul, care nu acţionează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.
Aşa fiind, cum reclamanţii persoane fizice au domiciliul în judeţul Mureş, iar locul de muncă nu este în judeţul Braşov, în raport de prevederile legale menţionate, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Mureş.
Prin Sentinţa nr. 1401 din 4 iunie 2013, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat, în favoarea Tribunalului Braşov, competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamantul sindicat, în numele şi pe seama membrilor de sindicat menţionaţi. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
S-a reţinut că în litigiul de muncă dedus judecăţii, calitatea de reclamant aparţine organizaţiei sindicale, care are sediul în Braşov, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Braşov, în considerarea argumentelor ce succed.
În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizaţiile sindicale, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.
Pornind de la această constatare, statuată şi prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) şi în lipsa unui text expres, prin aceeaşi decizie în interesul legii s-a arătat şi care este instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunile în justiţie formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.
Anume, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare şi după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceeaşi decizie în interesul legii, nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că: „instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant”.
Raportului juridic dedus judecăţii de o organizaţie sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Aceasta, întrucât, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanţilor persoane fizice, membri sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acţiunilor formulate individual în justiţie (şi nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanţa în a cărei circumscripţie îşi au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripţie îşi au locul de muncă.
În speţa supusă analizei, se constată că acţiunea este pornită de sindicat care are calitatea de reclamant.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanţei, 7 septembrie 2012, de reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Sucursala de Electrificare Braşov, astfel cum aceste dispoziţii legale au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5375/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5377/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
