ICCJ. Decizia nr. 566/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 566/2014
Dosar nr. 4156/1/2013
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiilor tardivităţii şi inadmisibilităţii revizuirii de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 24 octombrie 2007 şi înregistrată sub nr. 6897/105/2007, reclamantul Z.A.B. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Comunei Bucov, anularea Dispoziţiei nr. 1321 din data de 17 septembrie 2007, prin care a fost respinsă notificarea formulată de reclamant şi numitul Z.D.E., privind acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru două imobile din satul Pleaşa, com. Bucov, preluate de stat în temeiul Decretului nr. 115/1959.
Prin Sentinţa civilă nr. 221 din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul-contestator Z.A.B., reţinând faptul că acesta a beneficiat de dispoziţiile Legilor Fondului Funciar şi i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 5 ha, motiv pentru care ar apărea ca o dublă despăgubire dacă ar beneficia şi de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent.
Instanţa de fond a mai reţinut faptul că, deşi din Adresa nr. 1475/1992 a Arhivelor Statului Prahova rezultă că în tabelul de chiaburi al comunei Pleaşa figurează autoarea reclamantului, numita Z.E. cu 8,10 ha, teren şi case, reclamantul-contestator nu a făcut dovada modului de preluare a imobilului pentru care a formulat notificare, în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 96 din data de 7 mai 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, instanţa de apel reţinând, în consonanţă cu cele dezlegate de prima instanţă, că, pe numele autoarei reclamantului, numita Z.E., a fost emis Titlul de proprietate din data de 13 martie 2007, pentru suprafaţa de 5 ha teren arabil, cu care a fost pusă în posesie potrivit Procesului-verbal de punere în posesie din 8 mai 2006, motiv pentru care nu pot fi aplicate prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, contestatorul nu a făcut dovada modului în care statul a preluat imobilul în litigiu.
Prin Decizia nr. 5685 din data de 29 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul Z.A.B. împotriva Deciziei civile nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Înalta Curte a reţinut faptul că, deşi prin procedurile întemeiate de prevederile Legii nr. 18/1991 a fost admisă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autoarei reclamantului, numita Z.E., pentru o suprafaţă de 10 ha teren arabil, în temeiul titlurilor de proprietate din 13 martie 2007 şi din 17 ianuarie 2008, în echivalent pentru terenul preluat şi ocupat şi construcţiile demolate, partea reclamantă ar putea să primească şi despăgubiri prin echivalent, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Dat fiind faptul că instanţele de fond nu s-au pronunţat pe fondul cererii de acordare de despăgubiri pentru construcţii, Înalta Curte a dispus casarea deciziei recurate în vederea determinării, prin probatoriu suplimentar, a situaţiei de fapt a imobilelor construcţii şi a naturii măsurilor cuvenite, a datei exacte a preluării pentru a vedea incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, dar şi pentru a stabili identitatea dintre imobilul preluat şi cel pretins a corespunde în prezent cu cel preluat şi întinderea dreptului la despăgubiri dat fiind faptul că reclamantul a formulat contestaţia singur.
Prin Decizia civilă nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, pronunţată în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul contestator împotriva Sentinţei civile nr. 221 din 22 ianuarie 2008, instanţa de apel reţinând, cu ocazia rejudecării pe linia considerentelor deciziei de casare a instanţei superioare că, în urma administrării probei cu expertiză, nu s-a stabilit o altă situaţie de fapt decât cea reţinută iniţial, deoarece nu se confirmă identitatea între construcţiile din teren cu cele revendicate de către apelant şi nu au fost depuse acte de proprietate sau documentaţii care să poată fi comparate cu releveul construcţiei actuale, ce are destinaţia de cămin cultural.
Instanţa de apel a reţinut că a fost corect respinsă notificarea contestatorului pe Dispoziţia nr. 1321 din 17 septembrie 2007 cu motivarea că acesta a beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, prin recunoaşterea dreptului de proprietate, astfel încât o nouă cerere formulată pe baza Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată, echivalând cu o dublă despăgubire.
Prin Decizia nr. 6342 din data de 18 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6897/105/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul-contestator împotriva Deciziei civile nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, pronunţată de curtea de apel.
Înalta Curte a motivat că instanţa de apel, în faza de rejudecare, a ţinut seama de dispoziţiile deciziei de casare, iar prin administrarea de noi probatorii, nu s-a stabilit o altă situaţie de fapt decât cea reţinută iniţial.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză nu s-a confirmat identitatea construcţiilor din teren cu cele revendicate de recurent. În ceea ce priveşte terenul pentru care au fost solicitate măsuri reparatorii, a reţinut Înalta Curte că sunt corecte concluziile instanţei de apel, în sensul că recurentul a beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate şi emise titluri de proprietate, pentru suprafaţa de teren preluată de stat, astfel încât o nouă cerere formulată pe baza Legii nr. 10/2001 este neîntemeiată şi ar echivala cu o dublă despăgubire.
La data de 8 august 2013, reclamantul Z.A.B. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 6342 din data de 18 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6897/105/2007*, invocând dispoziţiile art. 322 - 328 C. proc. civ., precum şi faptul că există contrarietate între Decizia civilă nr. 5685 din data de 29 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, şi decizia a cărei revizuire se solicită.
Prin motivele cererii formulate, revizuentul arată că instanţa de recurs a reţinut, în primul ciclu procesual, faptul că terenul aferent imobilului construcţie situat în satul Pleaşa, comuna Bucov, nu face obiect al solicitării în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar partea a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991 numai pentru imobilul teren, ceea ce face ca să nu fie exclusă posibilitatea de a obţine despăgubiri prin echivalent pentru imobilul construcţie, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 6.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, şi incidenţa art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu condiţia ca să fie dovedit, în rejudecare, dreptul de proprietate în sensul art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Arată revizuentul faptul că, în al doilea ciclu procesual, atât instanţa de apel prin decizia pronunţată, nr. 173 din data de 2 noiembrie 2011, cât şi instanţa de recurs, prin Decizia nr. 6342 din 18 octombrie 2012, au reţinut faptul a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5 ha de teren arabil pentru care s-a emis proces-verbal de punere în posesie pe numele reclamantului şi al fratelui său, precum şi Titlul de proprietate din 12 martie 2007, iar recurentul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 8 ha şi asupra construcţiilor aflate pe acesta.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul prevederilor art 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de procedură a tardivităţii, urmează a o admite pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte constată că, deşi nu a indicat temeiul juridic concret, revizuentul invocă prin cerere de revizuire motivul contrarietăţii dintre două hotărâri pronunţate, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar, în cicluri procesuale diferite, subsumat dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a III-a C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti (...) pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri".
În speţă ultima hotărâre, a cărei revizuire se cere, a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 18 octombrie 2012.
În aceste condiţii, termenul în care poate fi promovată cererea de revizuire, sub sancţiunea decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit căruia "neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea (...)", expiră la data de 18 noiembrie 2012.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse de către revizuent, Înalta Curte constată că acesta a formulat cererea de revizuire la data de 8 august 2013, conform înregistrării efectuate de Serviciul Registratură Generală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 7444 din 8 august 2013.
În cauză nu a fost invocată sau dovedită vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în contextul în care dispoziţiile legale stabilesc în mod expres şi imperativ termenul în care urmează să fie promovată cererea de revizuire.
În consecinţa, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (3) teza I C. proc. civ., să admită excepţia şi, în consecinţă, să respingă cererea de revizuire ca tardiv declarată.
Înalta Curte constată că admiterea excepţiei tardivităţii, ca excepţie de procedură, face inutilă cercetarea excepţiei inadmisibilităţii, ca excepţie de fond, asupra căreia Înalta Curte ar putea să se aplice numai în condiţiile unei cereri de revizuire promovate în termenul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.A.B. împotriva Deciziei nr. 6342 din data de 18 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 6897/105/2007*.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 574/2014. Civil → |
|---|
