ICCJ. Decizia nr. 555/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 555/2014
Dosar nr. 2110/90/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, nr. 2110/90/2008, contestatoarea reclamantă P.I.S. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Oraşului Călimăneşti şi oraşul Călimăneşti, anularea Dispoziţiilor nr. 276 şi 277 din 3 iunie 2008, obligarea intimaţilor la restituirea în natură a terenului solicitat potrivit Legii nr. 10/2001 şi la stabilirea despăgubirilor pentru imobilele construcţii, precum şi la plata sumei de 200.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea efectuării procedurilor de restituire.
Reclamanta a invocat faptul că prin Notificarea nr. 46/2001, formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţă de 619,20 mp situat în Călimăneşti, punctul "C.D." şi pentru construcţiile situate pe acesta, bunuri expropriate de la autorii săi prin Decretul nr. 388/1979, fără plata vreunei despăgubiri. Intimaţii nu au soluţionat notificarea în termen legal, iar prin Sentinţa civilă nr. 918 din 2 noiembrie 2007, Tribunalul Vâlcea a obligat pe intimatul oraşul Călimăneşti, prin Primar, să emită dispoziţie motivată cu privire la imobilele solicitate prin notificări, în timpul executării silite a sentinţei, fiind emise dispoziţiile contestate prin care a fost respinsă cererea formulată cu motivarea că nu au fost depuse documentele solicitate.
Reclamanta a solicitat şi despăgubiri civile motivând că, în cazul imobilelor reglementate de Legea nr. 10/2001, foştii proprietari şi-au păstrat această calitate, iar intimaţii au întârziat în recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii.
Prin Sentinţa civilă nr. 733 din 5 octombrie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis, în parte, contestaţia formulată, a anulat Dispoziţiile nr. 276 din 3 iunie 2008 şi 277 din 3 iunie 2008, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 169,14 mp, situat în Călimăneşti, judeţul Vâlcea, şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri constând în valoarea construcţiilor demolate şi a terenului de 450,06 mp, ce nu poate fi restituit în natură, iar pârâţii au fost obligaţi să soluţioneze Notificările nr. 176/2001 şi 46/2001, în sensul dispoziţiilor sentinţei, precum şi la plata sumei de 9.900 RON, cu titlu de despăgubiri civile şi 2.006,80 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa de fond, în raport de prevederile art. 1 şi 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită motivat de faptul că părinţii reclamantei au dobândit, în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1966, un teren în suprafaţă de 619,20 mp, precum şi construcţiile situate pe acesta, iar în temeiul Decretului nr. 388/1979, a fost expropriată de la reclamantă o suprafaţă de 306 mp teren şi construcţiile situate pe acesta, demolate ulterior, în cursul anului 1980, pentru construirea unei centrale termice.
În urma expertizelor efectuate în cauză, a rezultat că terenul expropriat are în realitate 450,06 mp, rămânând o diferenţă între cele două suprafeţe de 169,14 mp ce poate fi restituită în natură, iar pentru diferenţa de teren expropriat, afectată de centrala termică şi construcţiile ce au fost demolate, urmează a fi acordate despăgubiri prin echivalent, în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, pe calea reglementată de Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere privind obligarea intimaţilor la plata despăgubirilor civile faţă de împrejurarea că, deşi prin Sentinţa civilă nr. 918 din 2 noiembrie 2007, intimatul Oraşul Călimăneşti a fost obligat să emită dispoziţie motivată pentru imobilele din notificările formulate de contestatoare, a îndeplinit această obligaţie abia în 3 iunie 2008.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel reclamanta P.I.S. şi pârâţii Primăria Oraşului Călimăneşti, Oraşul Călimăneşti şi Primarul Oraşului Călimăneşti.
Prin apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, reclamanta a solicitat schimbarea hotărârii pronunţate conform mijloacelor de apărare şi dovezilor invocate în primă instanţă.
Intimaţii au criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond deoarece contestatoarea a fost în culpă pentru că nu a depus actele necesare pentru dovedirea dreptului de proprietate cu ocazia formulării notificării, şi nici pe parcurs. Pârâţii au mai invocat faptul că s-a dispus greşit restituirea în natură a suprafeţei de 169,14 mp şi s-au acordat despăgubiri pentru suprafaţa de 450 mp, deoarece autorii reclamantei au înstrăinat suprafaţa de 250 mp din acest teren, în baza unui înscris sub semnătură privată, vânzarea fiind constatată prin Sentinţa civilă nr. 822/1998 pronunţată de către Judecătoria Brezoi, iar în anul 2002, reclamanta a vândut încă 51,21 mp, teren ce face parte integrantă din aceeaşi suprafaţă de 619 mp, după cum reiese din Sentinţa civilă nr. 744/2001 pronunţată de către Judecătoria Brezoi în Dosarul nr. 1824/2000.
Prin Decizia civilă nr. 104 din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâte, a modificat sentinţa în sensul că a stabilit îndreptăţirea reclamantei la despăgubiri în condiţiile legii pentru construcţiile demolate şi suprafaţa de teren de 317,99 mp teren expropriat şi a respins apelul declarat de reclamantă.
Curtea de apel a reţinut faptul că, în urma raportului de expertiză întocmit în faza apelului a rezultat că, din suprafaţa totală de 619,20 mp, deţinută de autorii reclamantei, suprafaţa de 317,99 mp a fost expropriată prin Decretul nr. 388/1979 şi este ocupată în prezent cu o platforma betonată, centrală termică, post trafo reţea canalizare, iar suprafaţa de teren de 301,21 mp a fost înstrăinată de autorii reclamantei şi de reclamantă, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 822/1998, pentru suprafaţa de 250 mp, şi respectiv din Contractul de vânzare-cumpărare nr. AA/2002, pentru suprafaţa de 51,21 mp. Faţă de faptul că terenul expropriat este ocupat în întregime, curtea de apel a concluzionat că pot fi acordate despăgubiri prin echivalent numai pentru suprafaţa de 317,99 mp, pentru care reclamanta a justificat dreptul de proprietate, precum şi pentru construcţiile demolate.
Prin recursul declarat la data de 24 iulie 2013 şi întemeiat de prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanta P.I.S. a criticat hotărârea instanţei de apel, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru încălcarea dispoziţiilor art. 248 şi urm. C. proc. civ. Reclamanta motivează că la data de 3 ianuarie 2011, instanţa de apel a suspendat judecata apelului în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor. Ulterior, la data de 5 ianuarie 2012, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei şi a solicitat a se constata perimarea apelului, cerere pe care a reiterat-o la data de 15 februarie 2012 şi asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat. Prin Încheierea din data de 20 februarie 2013 Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de perimare fără nicio motivare şi a dispus continuarea judecăţii încălcând astfel prevederile art. 248 C. proc. civ. În cauză erau aplicabile prevederile art. 248 C. proc. civ. deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părţii. Totodată, urmare a nemotivării încheierii prin care a fost respinsă cererea de perimare, partea se află în imposibilitatea de a formula critici la considerentele hotărârii instanţei de apel.
Prin al doilea de recurs subsumat prevederilor art 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea primei instanţe pe motivul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea intimaţilor la plata unor despăgubiri civile datorate pentru întârzierea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin Sentinţa civilă nr. 918 din 2 noiembrie 2007 şi nici nu a motivat hotărârea cu privire la acest aspect, în cuprinsul hotărârii nefiind exprimate considerentele ce l-au determinat pe judecător să adopte soluţiile dispuse în cauză.
Recursul declarat este fondat, Înalta Curte urmând să îl admită pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs, îndreptat împotriva Încheierii pronunţate la data de 20 ianuarie 2012, recurată în temeiul dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 316 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanţei de apel pentru încălcarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora: "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Înalta Curte reţine faptul că judecata apelului declarat de reclamanta P.I.S. şi pârâţii Primăria Oraşului Călimăneşti, oraşul Călimăneşti şi Primarul Oraşului Călimăneşti împotriva Sentinţei civile nr. 733 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea a fost suspendată prin Încheierea din data de 3 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmare a faptului că niciuna dintre părţi nu a fost prezentă la judecata apelului.
La data de 5 ianuarie 2012, apelanta-reclamantă P.I.S. a formulat, prin poştă, cerere de redeschidere a judecăţii, în temeiul prevederilor art. 245 C. proc. civ., solicitând stabilirea unui termen şi citarea părţilor în acest sens.
Ulterior, prin cererea formulată la data de 15 februarie 2012, prin poştă, reclamanta P.I.S. a invocat excepţia perimării apelului civil formulat de pârâţii Oraşul Călimăneşti şi Primarul Oraşului Călimăneşti, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi 252 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Încheierea din data de 20 februarie 2012, instanţa de apel Curtea de Apel Piteşti a respins excepţia perimării apelului declarat de pârâţii Primăria Oraşului Călimăneşti, Oraşul Călimăneşti şi Primarul Oraşului Călimăneşti, cu motivarea că cererea de repunere pe rol a fost formulată în termen şi a procedat la continuarea judecăţii apelului, finalizată prin Decizia civilă recurată, nr. 104 din data de 25 iunie 2013.
Înalta Curte constată faptul că în mod nelegal instanţa de apel a dezlegat, prin Încheierea din data de 20 februarie 2012, în sensul respingerii excepţiei perimării apelului.
Faţă de prevederile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în speţă, termenul de un an prevăzut de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., începe să curgă la data de 3 ianuarie 2011 şi se împlineşte la data de 3 ianuarie 2012.
Or, în cauză reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 5 ianuarie 2012, motiv pentru care Înalta Curte constată că judecata, în faza apelului, a rămas în nelucrare mai mult de un an.
Totodată, cererea de repunere pe rol, formulată la data de 5 ianuarie 2012, nu poate avea efectul de întrerupere a cursului perimării, în sensul art. 249 C. proc. civ. deoarece a fost făcută după expirarea termenului de un an, prevăzut de art. 248 C. proc. civ., iar în cauză nu a intervenit nicio altă cauză de suspendare sau întrerupere a cursului termenului de perimare, în sensul prevederilor art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.
Înalta Curte mai reţine faptul că excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, şi este absolută, întrucât este reglementată prin norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data pronunţării deciziei civile prin care a fost soluţionată cauza a cărei existenţă a determinat suspendarea judecăţii prezentului recurs, respectiv 3 ianuarie 2011, şi până la data repunerii pe rol, şi anume 5 ianuarie 2012, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care niciuna din părţi nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.
Văzând această situaţie şi având în vedere faptul că instituţia perimării intervine de drept, fund reglementată prin norme imperative, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, Înalta Curte constată faptul că în cauză a intervenit perimarea judecăţii ambelor cereri de apel formulate, iar nu numai a cererii de apel formulate de pârâţi.
Reţinând şi culpa părţii reclamante în legătură cu lăsarea în nelucrare a judecăţii cauzei în faza apelului, ce a dus la perimarea judecăţii ambelor apeluri declarate în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de acordare de cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON, formulată de recurenta-reclamantă.
Faţă de motivul de recurs apreciat ca fiind fondat nu se mai impune analiza celorlalte critici invocate în cadrul recursului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea pronunţată de instanţa de apel în sensul constatării perimării cererilor de apel formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta P.I.S. împotriva Deciziei nr. 104 din data de 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Modifică decizia, în sensul că:
Constată perimate cererile de apel formulate de reclamanta P.I.S. şi de pârâţii Primăria Oraşului Călimăneşti, Primarul Oraşului Călimăneşti şi Oraşul Călimăneşti, prin Primar, împotriva Sentinţei nr. 733 din data de 5 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 552/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 566/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
