ICCJ. Decizia nr. 1040/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 1040/2014
Dosar nr. 1033/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 27 martie 2014
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul D.P.I.
La apelul nominal se prezintă petentul, personal şi avocat D.D., pentru intimatul BEJ P.C., lipsind intimatul D.D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror V.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 3433/204/2012 al Tribunalului Prahova, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecata la 16 mai 2014.
Petentul, personal, solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris şi prezentate verbal.
Avocat D.D., pentru intimatul BEJ P.C., solicită respingerea cererii de strămutare, ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal.
Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petentul D.P.I. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 3433/204/2012 al Tribunalului Prahova.
Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Dolj.
Păstrează actele de procedură îndeplinite.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 1039/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1041/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|