ICCJ. Decizia nr. 2301/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2301/2014
Dosar nr. 2893/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 19 septembrie 2014
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul C.T.
La apelul nominal au lipsit atât petentul, cât şi intimata A.A.M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror N.L.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că strămutarea a fost legal timbrată, iar, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 183/229/2013 al Judecătoriei Târgu Neamţ, a cărui strămutare se solicită, are termen la data de 02 octombrie 2014.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, a cererii de strămutare.
Analizând cererea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul C.T. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 183/229/2013 al Judecătoriei Târgu Neamţ.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2300/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2318/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|