ICCJ. Decizia nr. 2350/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2350/2014
Dosar nr. 2347/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2014
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC P.L.R. IFN SA prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 5840/121/2012 al Tribunalului Galaţi.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat C.V., pentru petenta SC P.L.R. IFN S.A. şi avocat A.P.D., pentru intimata L.C.C., lipsind intimaţii R.D., R.A., C.P., C.B., C.E.M., Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.N., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent referă că cererea de strămutare este legal timbrată şi că a fost comunicată intimaţilor, care au depus întâmpinare la data de 27 august 2014. Se mai referă că la 22 septembrie 2014, petenta a depus un set de înscrisuri în susţinerea cererii de strămutare.
Se mai referă că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Tribunalului Galaţi şi are termen de judecată la data de 30 septembrie 2014.
Avocat A.P., pentru intimata L.C.C., invocă excepţia inadmisibilităţii cererii, susţinând că petenţii au mai formulat o cerere prin care au solicitat strămutarea aceluiaşi dosar, întemeiată pe aceleaşi motive.
Avocat C.V. menţionează că excepţia inadmisibilităţii este neîntemeiată, întrucât cererea de faţă, deşi vizează aceeaşi cauză, se bazează pe aspecte noi, care au survenit după data de 23 ianuarie 2014.
După deliberare, Înalta Curte respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de strămutare, având în vedere că este întemeiată şi pe alte motive decât cererea precedentă şi acordă cuvântul, în dezbaterea acesteia.
Avocat C.V. solicită admiterea cererii de strămutare conform motivelor formulate în scris şi prezentate verbal.
Avocat A.P.D. solicită respingerea cererii de strămutare şi depune, cu încuviinţarea instanţei, concluzii scrise. Reprezentantul Ministerului Public pune aceleaşi concluzii.
Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de petenta SC P.L.R. IFN SA, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5840/121/2012 al Tribunalului Galaţi.
Strămută judecata Dosarului nr. 5840/121/2012 de la Tribunalul Galaţi la Tribunalul Sibiu.
Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2349/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2351/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|