ICCJ. Decizia nr. 2395/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 2395/2014
Dosar nr. 2511/1/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 25 septembrie 2014
S-a luat în examinare cererea formulată de patenta T.A.A. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 3012/109/2014 al Tribunalului Argeş.
La apelul nominal se prezintă petenta T.A.A. personal şi asistată de avocat F.R., lipsă fiind intimaţii N.G. şi N.D.F. prin curator M.F.
Ministerul Public este reprezentat de procurorul de şedinţă Ş.S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face referatul cauzei şi arată că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 28 octombrie 2014. Mai referă că cererea de strămutare este netimbrată şi că la data de 23 septembrie 2014 intimata N.D.F. a depus cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, nedovedită, solicitând ca în cazul respingerii acesteia, să se amâne pronunţarea.
Avocat F.R. depune taxa de timbru şi înscrisuri constând în Decizia civilă nr. 1683 din 18 iunie 2014 a Tribunalului Argeş pronunţată în Dosarul nr. 20049/280/2011, declaraţii de martori din acelaşi dosar şi Notificarea nr. 47/11 din 10 octombrie 2011. Asupra cererii pentru lipsă apărare, faţă de împrejurarea că nu este dovedită, lasă la aprecierea instanţei.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei.
Înalta Curte, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei având în vedere că nu este motivată, în raport de dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. şi urmează a aprecia asupra solicitării de amânare a pronunţării.
Avocat F.R., având cuvântul, solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele arătate.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta T.A.A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3012/109/2014 al Tribunalului Argeş.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2394/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2396/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|