ICCJ. Decizia nr. 387/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 387/2014
Dosar nr. 5946/1/2013
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 05 februarie 2014
S-a luat în examinare cererea de strămutare a Dosarului nr. 10120/311/2032 al Tribunalului Olt formulată de petentul E.M.
La apelul nominal nu au răspuns petentul E.M. şi intimatul E.R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror N.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că strămutarea a fost legal timbrată, iar potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 11 februarie 2014.
La data de 05 februarie 2014 petentul E.M. a depus la dosar, prin fax, note de şedinţă.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul E.M., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10120/311/2012 al Tribunalului Olt
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1032/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 873/2014. Civil. Strămutare. Fond → |
---|