ICCJ. Decizia nr. 2120/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2120/2015
Dosar nr. 2593/1/2015
Şedinţa publică din 8 octombrie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 1722 din 30 iunie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de intimatul reclamant L.I.N., a admis recursurile declarate de pârâta C.D., de pârâtul BNP S.G., de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş (fosta Administraţie a Finanţelor Publice Lugoj) şi de pârâţii Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj împotriva Deciziei nr. 29 din data de 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă. A modificat decizia atacată în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii L.I.N. şi L.I.M.A. împotriva Sentinţei nr. 998 PI din data de 7 mai 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii reclamanţii L.I.N. şi L.I.M.A. au formulat, în termen, contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea acesteia, s-a arătat, în esenţă, că la termenul de judecată din 16 iunie 2015, când instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor, intimatul reclamant L.I.N. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor declarate de pârâţi, cu motivarea că hotărârea tribunalului era supusă recursului la curtea de apel.
Instanţa nu a ţinut cont de aceste susţineri şi nici de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a judecat cauza în recurs, deşi competenţa materială de soluţionare a cauzei revenea Curţii de Apel Timişoara.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată prin întâmpinările depuse de către intimatele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi C. D., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 317 C. proc. civ. "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă;"
În speţa de faţă, contestatorii susţin că, prin Decizia nr. 1722/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat recursurile declarate de pârâta C.D., de pârâtul BNP S.G., de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş (fosta Administraţie a Finanţelor Publice Lugoj) şi de pârâţii Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj împotriva Deciziei nr. 29 din data de 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă.
În motivarea acestei susţineri, au arătat că Legea nr. 10/2001 prevede în cuprinsul art. 26 alin. (3) că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".
Înalta Curte constă că motivele invocate de contestatori nu pot fi circumscrise art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Aceasta deoarece, la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în recurs, din analiza motivării excepţiei nulităţii recursurilor, instanţa a constatat că reclamantul L.I.N. a înţeles să invoce, în realitate, excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, conform art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., câtă vreme a susţinut că împotriva Sentinţei nr. 998PI din data de 7 mai 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă nu se putea exercita apel, ci doar recurs la curtea de apel, care trebuia să judece în complet format din 3 judecători, în loc de 2.
Instanţa de recurs a respins această excepţie, cu motivarea că obiectul litigiului este reprezentat atât de cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului naţionalizat abuziv în perioada 1945 - 1989 pentru care reclamanţii au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 (care ar urma, sub aspectul căilor de atac, regimul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010, în temeiul art. XXVI din aceeaşi lege), dar şi cererea de constatare a nulităţii absolute a unor contracte de vânzare cumpărare, în soluţionarea căreia căile de atac sunt apel şi recurs, raportat la valoarea imobilului în cauză, aşa cum de altfel s-a procedat şi în ciclurile procesuale anterioare.
Or, în cazul în care o cerere de chemare în judecată are capete de cerere ce atrag căi de atac diferite împotriva hotărârilor pronunţate, de exemplu, apel şi recurs, şi, respectiv, recurs, dat fiind caracterul unitar al căilor de atac şi pentru buna administrare a justiţiei, căile de atac ce pot fi exercitate sunt cele corespunzătoare cererii în soluţionarea căreia este reglementată posibilitatea exercitării atât a apelului, cât şi a recursului, ca şi cazul de speţă.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că, prin decizia contestată a fost respinsă excepţia de procedură a nelegalei compuneri a completului de judecată, şi nu excepţia necompetenţei materiale.
Or, prin motivele contestaţiei în anulare prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aşa cum au fost enunţate mai sus, se poate pune în discuţie încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, ci nu alcătuirea greşită a instanţei.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatori nu pot fi circumscrise condiţiilor prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmând a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii L.I.N. şi L.I.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 1722 din 30 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2133/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 401/2015. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
