ICCJ. Decizia nr. 245/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 245/2015
Dosar nr. 44015/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 ianuarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 25 septembrie 2014, sub nr. 44015/299/2014, B.E.J., M.I., cu sediul profesional în Bucureşti, C.D., sector 1, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 622 alin. (3), art. 665 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, încuviinţarea executării silite, prin poprire, asupra tuturor veniturilor şi conturilor bancare prezente şi viitoare, deschise la unităţile bancare situate pe raza teritorială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, împotriva debitorului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier P., prin punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2456 din 24 februarie 2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pentru suma de 1.253,18 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 16247 din 3 octombrie 2014, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
În motivare, această instanţă a reţinut că executorul judecătoresc a fost sesizat cu cererea de executare silită la data de 25 august 2014, aşa după cum rezultă din încheierea emisă de B.EJ. M.I. în dosarul de executare silită nr. 2886/2014, iar cererea de încuviinţare a executării silite a fost depusă la instanţă la data de 25 septembrie 2014.
Prin decizia nr. 348/2014 publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, decizie care produce efecte general obligatorii numai pentru viitor, conform dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Constituţia României.
Având în vedere că instanţa de executare a fost sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., (16 iulie 2014), raportându-se la dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut că, în cauză, devine aplicabilă norma generală de competenţă instituită de art. 107 din acest act normativ, conform căreia competenţa revine instanţei de la domiciliul sau sediul debitorului, ca o transpunere în plan execuţional a acestei norme de drept comun.
La rândul său, Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 14573 din 29 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 44015/299/2014, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluţionare, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu rezolvarea acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul. Deşi textul legal mai sus menţionat reglementează competenţa de drept comun, conform dispoziţiilor art. 529 C. proc. civ., în cadrul procedurii necontencioase competenţa este de ordine publică şi nu poate fi invocată de instanţă, din oficiu.
Instanţa a apreciat că în materia urmăririi silite prin poprire asupra conturilor bancare, prevederile art. 781 alin. (2) C. proc. civ. au instituit o competenţă alternativă, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului ori sediul principal sau secundar al instituţiei de credit la care acesta are deschis contul bancar.
Având în vedere că prin cererea formulată creditorul a solicitat încuviinţarea executării silite asupra veniturilor şi conturilor debitorului, deschise la unităţile bancare aflate în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, fiind făcută alegerea de competenţă, în sensul art. 116 C. proc. civ., acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii in primă instanţă revine Judecătoriei Ploieşti, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc M.I. la data de 25 august 2014, în dosarul de executare nr. 2886/2014, creditoarea Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA, cu sediul social în Bucureşti, str. F., sector 1, a solicitat executarea silită, prin poprire, asupra conturilor bancare prezente şi viitoare ale debitorului Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier P., cu sediul social în Ploieşti, str. D., judeţul Prahova, prin punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2456 din 24 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 27961/281/2013.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1, Bucureşti, la data de 25 septembrie 2014, sub nr. 44015/299/2014, B.EJ. M.I. a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire asupra tuturor veniturilor şi conturilor bancare prezente şi viitoare ale debitorului, deschise la unităţile bancare, care au sediile principale pe raza teritorială a acestei instanţe.
Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, „în termen de 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul va solicita să se dispună încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) şi dovada taxei de timbru".
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că cererea formulată de către creditoare, a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care stipulau că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă în considerarea faptului că aceste norme permiteau un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile litigante, aspect ce echivala cu imposibilitatea cunoaşterii, de către debitor, a instanţei de executare competente.
Astfel, în cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, stipulând că „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel".
De altfel, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat şi completat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în M. Of. la data de 16 octombrie 2014, textul art. 650 alin. (1) Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
Aceste norme nu sunt însă aplicabile cauzei pendinte, întrucât executarea silită a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv la 19 octombrie 2014, creditoarea sesizând biroul executorului judecătoresc la data de 25 august 2014.
Prin urmare, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile şl faptul că organul de executare a fost învestit, de către creditoare, cu soluţionarea cererii de executare silită la momentul la care, deşi fusese admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nu exista o normă specială de competenţă în materie, la stabilirea instanţei de executare competente în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, prin poprire, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru soluţionarea, în fond, a acţiunibr civile.
Dispoziţiile legale prevăzute de art. 781 alin. (2) C. proc. civ., invocate de Judecătoria Ploieşti în hotărârea de declinare, nu se aplică în speţă, întrucât textul de lege menţionat regiementează competenţa executorului judecătoresc în cazul instituirii popririi asupra conturilor unei persoane fizice sau juridice şi nu priveşte modalitatea de determinare a instanţei competente în cazul formulării unei cereri de încuviinţare a executării silite. Norma citată are în vedere stabilirea biroului executorului judecătoresc îndreptăţit să înfiinţeze poprirea la cererea creditorului, formularea unei astfel de cereri fiind în atribuţia executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorul ori, după caz, de la sediul principal sau de la sediile secundare ale instituţiei unde debitorul şi-a deschis contul.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că debitorul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier P., împotriva căreia urmează să se efectueze executarea silită, prin poprire, are sediui în Ploieşti, str. D., jud. Prahova.
Având în vedere că această localitate se află în circumscripţia Judecătoriei Ploieşti, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 242/2015. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 246/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
