ICCJ. Decizia nr. 215/2016. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 215/2016

Dosar nr. 4271/83/2008

Şedinţa publică din 2 februarie 2016

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 502/D din data de 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare.

S-a admis în parte acţiunea civilă înaintată şi precizată de reclamanţii F.E., în nume propriu şi în reprezentarea reclamantei H.I. şi F.S.L., împotriva pârâţilor Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare, U.A.T. Municipiul Satu Mare prin primar, SC P. SA, şi A.V.A.S., şi în consecinţă:

S-a constatat caracterul abuziv al preluării realizate de pârâtul Statul Român în privinţa imobilului înscris în C.F. Satu Mare, casă şi teren în suprafaţă de 1.147 mp situate în mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, precum şi în privinţa imobilului „tăbăcărie”, amplasat pe terenul înscris în C.F. Satu Mare.

S-a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înţelesul art. 4 alin. (2) din Lege, cu privire la imobilele identificate conform celor din alineatul precedent.

S-a respins capătul de cerere privind constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei Dispoziţiei nr. 7194/02 octombrie 2008 emisă de pârâtul primarul Mun. Satu Mare, în ce priveşte art. 1 şi art. 2 din această dispoziţie.

A fost obligat pârâtul A.V.A.S. Bucureşti să emită pe seama reclamanţilor dispoziţie motivată privind îndreptăţirea acestora la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu indicarea modalităţilor concrete de acordare a acestora, în privinţa imobilelor evidenţiate anterior.

Au fost respinse restul capetelor de cerere formulate de reclamanţi.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC P. SA Satu Mare.

Au fost compensate cheltuielile de judecată ocazionate părţilor în proces.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de Primarul Mun.Satu Mare (fila nr. 2) s-a dispus, în primul rând declinarea competenţei de soluţionare a capetelor de cerere din notificarea nr. 921/2001 al B.E.J., V.A. privind imobilele înscrise în C.F. Satu Mare în favoarea SC P. SA Satu Mare, în al doilea rând respingerea capătului de cerere vizând restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Satu Mare pe considerentul că reclamanţii nu au dovedit calitatea acestora de persoane îndreptăţite la restituirea respectivului imobil, iar în al treilea rând respingerea Notificării nr. 204/2002 al B.E.J., V.A., reţinându-se că aceasta are un conţinut identic cu Notificarea nr. 921/2001, soluţionată prin art. 1 şi 2 ale dispoziţiei în cauză.

S-a mai reţinut că, în cursul judecăţii, faţă de incidentele procedurale prealabile invocate, în speţă excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A.V.A.S. Bucureşti, instanţa a făcut aplicarea disp.art. 137 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât prin încheierea premergătoare de şedinţă de la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2009 (filele nr. 232-233) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti şi a admis în parte excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 579 din 16 decembrie 2005 - a Curţii de Apel Oradea confirmată în mod irevocabil prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în privinţa imobilelor înscrise în C.F. Satu Mare (adică imobilul din mun.Satu Mare, jud.Satu Mare) aceleaşi părţi s-au mai judecat în cadrul Dosarului nr. 4132/2005 al Curţii de Apel Oradea, hotărârea rămânând irevocabilă, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri de către SC P. SA, fiind stabilit cuantumul acestor despăgubiri, hotărârea fiind chiar executată în parte (asupra raporturilor juridice născute ulterior între reclamanţi şi persoana fizică B.D., administrator al SC P. SA, pronunţându-se şi sentinţa civilă nr. 5739 din 10 octombrie 2008 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a constatat vânzarea-cumpărarea intervenită în privinţa imobilului din mun. Satu Mare, identificat conform datelor din evidenţele de publicitate imobiliară, hotărârea rămânând irevocabilă prin nerecurare de către niciuna dintre părţi, reţinându-se în acest sens şi perfectarea vânzării-cumpărării din data de 06 mai 2008.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că în privinţa imobilelor înscrise în C.F. Satu Mare, precum şi în privinţa construcţiei „tăbăcărie” amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât aceste imobile exced cadrului procesual stabilit şi lămurit în litigiul purtat între aceleaşi părţi în Dosar nr. 4132/2005 al Curţii de Apel Oradea.

S-a mai reţinut de către instanţă că, aşa cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 78 din 12 iunie 1998 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995 Satu Mare (fila nr. 258) s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Satu Mare, situat în mun. Satu Mare, jud.Satu Mare, a numitului N.A. În urma controlului judecătoresc exercitat asupra acestei hotărâri prin sentinţa civilă nr. 2194/1999 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. 7355/1998 definitivă prin Decizia civilă nr. 1564/Ap din 06 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 2472/2000 (fila nr. 155) rămasă irevocabilă prin nerecurare s-a stabilit cu putere de lucru judecat că apelantul pârât N.A. este îndreptăţit la acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 504.000.000 lei pentru imobilul înscris în C.F. Satu Mare, constatându-se practic calitatea acestei persoane de unic beneficiar al măsurilor reparatorii pentru imobilul în cauză.

În acest sens instanţa investită cu prezenta pricină a reţinut şi înscrierile din evidenţele de publicitate imobiliară astfel cum rezultă din coala C.F. Satu Mare in extenso (filele nr. 88-91) potrivit cărora Statul Român a preluat imobilul înscris în această coală în baza Decretului nr. 119/1948 (fila nr. 90, poziţia B.14) de la proprietarul exclusiv N.A. (idem - poziţia B.13), acesta din urmă dobândind la rândul său întregul imobil inclusiv cota deţinută anterior de coindivizarul F.A., potrivit înscrisurilor de la poziţiile nr. B.11-12 (fila nr. 90).

În acest context, instanţa a reţinut netemeinicia susţinerilor reclamanţilor vizând îndreptăţirea acestora la beneficiul măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. Satu Mare, nici integral şi nici în cotă de ½ parte aşa cum s-a susţinut ulterior în cuprinsul precizării depuse de reclamanţi.

Referitor la solicitarea reclamanţilor de a se anula dispoziţia de mai sus cu privire la art. 3 din aceasta, în speţă constatarea împrejurării că Notificarea nr. 204/2002 este identică cu Notificarea nr. 921/2001, instanţa a reţinut legalitatea dispoziţiei atacate în privinţa acestui articol rezultând cu puterea evidenţei identitatea cuprinsului celor două notificări, precum şi confirmarea scrisă depusă de reclamanţi în acest sens prin răspunsul la întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate de pârâta SC P. SA Satu Mare, depus în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 15 mai 2009 (filele nr. 164, 169).

În ce priveşte imobilul înscris în C.F. Satu Mare instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din evidenţele de publicitate imobiliară (filele nr. 30, 45), acest imobil a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 119/1948 cu titlu juridic de naţionalizare, înscriindu-se dreptul de proprietate astfel dobândit prin Încheierea nr. 158 din 25 februarie 1954 C.F. (fila nr. 54) la poziţia nr. B.9 (fila nr. 56), astfel încât preluarea realizată de către autorităţile statale se prezintă a fi una abuzivă în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare.

Instanţa a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării realizată de pârâtul Statul Român în privinţa imobilului înscris în C.F. Satu Mare, în natură imobilul situat în Satu Mare, cu datele de identificare a amplasamentului rezultate din schiţa depusă în acest sens la dosar de către reclamanţi.

Prin Încheierea nr. 1316/D din data de 13 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins cererea privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 502/D din 05 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 4271/83/2008, în sensul ca în alin. 2 al dispozitivului, în privinţa imobilului „tăbăcărie”, să se completeze: „imobil înscris iniţial în C.F. Satu Mare, tăbăcărie construcţie cu etaj, care s-a transcris în C.F. şi s-a comasat în baza H.G. nr. 834/91 şi s-a transcris în C.F. nou Satu Mare cu denumire nouă de atelier şi grup social”, precum şi, în ce priveşte constatarea preluării abuzive de către Statul Român a unui alt imobil „tăbăcărie”, construcţie fără etaj, trecut iniţial în C.F. care figurează actualmente în C.F. Satu Mare.

S-a reţinut că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea disp.art. 281² C. proc. civ., în speţă nefiind evidenţiată o omisiune din partea instanţei de a se pronunţa asupra vreunui capăt de cerere. Dimpotrivă, aşa cum rezultă din cele de mai sus, prin sentinţa evocată au fost avute în vedere cu ocazia pronunţării ambele capete de cerere, unul fiind admis, iar celălalt fiind respins.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri reclamanţii şi respectiv pârâtul A.V.A.S., iar împotriva încheierii au declarat apel reclamanţii.

Prin Decizia civilă nr. 23/2013/A pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-a admis ca fondat apelul declarat de apelanţii reclamanţi F.E., Mal Stâng Someş, judeţul Satu Mare, H.I. prin mandatar F.E., F.S.L. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Statul Român prin M.F.P. Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare, U.A.T. reprezentată de primarul municipiului Satu Mare, SC P. SRL Satu Mare, intimata pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 502/D din 5 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, imobilul „tăbăcărie” menţionat în alin. (3) al dispozitivului, reprezintă construcţia cu etaj denumită „fabrică” în fişa de inventar anexa 5 întocmită cu ocazia naţionalizării, având suprafaţa de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, situat actualmente pe parcela înscrisă în C.F. Satu Mare.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, sector 1, împotriva aceleaşi sentinţe.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de F.E., H.I. prin mandatar F.E. împotriva Încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010 a Tribunalului Satu Mare; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâta A.V.A.S.

3. În cauză a formulat recurs și Statul Român reprezentat de M.F.P.

Prin Decizia civilă nr. 5651 din 5 decembrie 2013 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 4271/83/2008, s-au admis recursurile declarate de reclamanţii F.E., H.I. - prin mandatar F.E. şi F.S.L. şi de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 23/A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

A fost casată decizia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel, în vederea rejudecării apelurilor.

A fost respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a pronunţa în acest mod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, pârâtul Statul Român, prin M.F.P. nu a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, motiv pentru care Înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul pârâtului.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză de reclamanți și de pârâta A.A.A.S., Înalta Curte a constatat că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite.

1. În privința imobilului înscris în C.F. Satu Mare - casă şi teren în suprafaţă de 1.147 mp, prima instanță a constatat, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român prin Decretul nr. 119/1948, concluzie însușită de instanța de apel și necontestată de părțile care au declanșat în mod legal controlul de legalitate pe calea recursului.

De asemenea, nu a fost contestată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, pentru aceste imobile.

În ceea ce privește însă modalitatea concretă de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii pentru imobilele menționate, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, în sensul că, întrucât aceste imobile sunt deținute în prezent de o societate comercială cu capital privat, revine A.V.A.S. Bucureşti obligaţia de a emite dispoziţie motivată privind îndreptăţirea reclamanților la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, cu indicarea modalităţilor concrete de acordare a acestora. Instanța de apel și-a întemeiat această soluție pe prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, „pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate”; în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.”

Prin Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 publicată în M. Of. nr 559 din 24 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, rezultă că, prin excepţie de la regula restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 consacrată expres de art. 7 din Lege, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent. În această ipoteză, în baza alin. (3) al art. 29 din Lege, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.

per a contrario, în principiu, imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptăţite, în aplicarea principiului priorităţii acestei modalităţi de restituire pentru imobilele al căror regim juridic intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. Or, în cauză, instanța de apel a constatat că imobilul înscris în C.F. Satu Mare - casă şi teren în suprafaţă de 1.147 mp a fost preluat fără titlul valabil de către stat, iar bunurile sunt deținute în prezent de o societate comercială integral privatizată la data apariției Legii nr. 10/2001, SC P. SA.

Însă, curtea de apel nu a avut în vedere distincțiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale sub aspectul determinării măsurilor reparatorii în funcție de modalitatea de preluare a bunului de către stat și, deși a concluzionat că terenul în suprafață de 1.147 mp, a fost preluat fără titlu valabil de către stat, nu a analizat, dacă, în raport de situația de fapt în cauză, acest teren deținut de o societate integral privatizată la data apariției Legii nr. 10/2001, poate fi restituit în natură.

Tot astfel, din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a reținut, în acord cu hotărârea primei instanțe că ambele imobile înscrise în C.F. Satu Mare, - casă şi teren în suprafaţă de 1.147 mp sunt deținute în prezent de SC P. SA, deși în raportul de expertiză efectuat în apel se menționează: „construcțiile de pe parcela cu nr. topografic, sunt demolate”.

Or, în lipsa lămuririi depline a situației de fapt sub aspectul existenței în prezent a construcțiilor înscrise în C.F. Satu Mare, și a administrării probelor necesare pentru determinarea posibilității ca terenul în suprafață de 1.147 mp să fie restituit în natură reclamanților, Înalta Curte nu a putut cenzura hotărârea instanței de apel din perspectiva art. 304 C. proc. civ. raportat la art. 32 și la art. 29 din Legea nr. 10/2001, invocate prin recursul declarat de A.A.A.S.

2.Instanța de apel a obligat A.V.A.S. Bucureşti să emită dispoziţie, cu indicarea modalităţilor concrete de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent și pentru imobilul „tăbăcărie cu etaj” („fabrica”) - construcție cu etaj menționată în fișa de inventar anexa 5, întocmită cu ocazia naționalizării, având suprafaţa de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, situat actualmente pe parcela din C.F. Satu Mare.

Reclamanții au susținut prin motivele de recurs că sunt îndreptățiți la restituirea în natură a acestui imobil.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte nu a putut cenzura hotărârea instanței de apel nici sub acest aspect.

Ca și în cazul imobilului menționat anterior, instanța de apel a făcut o interpretare eronată a art. 29 din Legea nr. 10/2001, ignorând distincțiile pe care acest text le face sub aspectul modalităților de restituire în funcție de caracterul preluării bunului de către stat, și Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.

Astfel, deși a reținut caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului „tăbăcărie cu etaj” („fabrica”) și evidențierea bunului în patrimoniul unei societăți integral privatizate la data apariției Legii nr. 10/2001, caz în care art. 29 din Legea nr. 10/2001, permite, în principiu, restituirea în natură a imobilului, curtea de apel nu a administrat probele necesare din care să rezulte dacă, în raport de situația de fapt existentă, această modalitate de restituire este posibilă.

3. În ceea ce privește imobilul „tăbăcărie parter”, curtea de apel a apreciat că problema acestui imobil - situat pe parcele, a fost tranşată într-un litigiu anterior, finalizat prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, în cauză operează autoritatea de lucru judecat.

În legătură cu această construcție, prima instanță a considerat că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece litigiul anterior a avut ca obiect numai terenul de 605 mp, teren care a şi fost restituit reclamanților, prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, aspect susținut și de reclamanți prin recursul declarat.

În privința acestui imobil și, implicit, a modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, Înalta Curte a constatat că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată, nefiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Nu au fost în nici un fel analizate susținerile reclamanților în sensul că acel litigiu a vizat casa de pe str. L., așa cum rezultă din dispozitivul deciziei, iar nu un imobil cu destinația de tăbăcărie, în suprafață de 198 mp, solicitat în prezentul litigiu și identificat de expert prin raportul de expertiză, nu au fost arătate argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat concluzia primei instanțe care, coroborând evidențele de carte funciară cu considerentele hotărârii pronunțate în litigiul anterior, a apreciat că nu operează autoritatea de lucru judecat. Toate aceste aspecte atrag incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs în care, prin aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a încadrat criticile formulate prin cererea de recurs a reclamanților vizând soluționarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat.

S-a constatat că se impune ca instanţa de apel să administreze probele necesare în vederea lămurii situației de fapt sub aspectele indicate.

Prin Decizia civilă nr. 675 din 29 septembrie 2015 Curtea de Apel Oradea, secţia a I-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 502/D din 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în sensul că imobilul „tăbăcărie” menţionat în alin. (3) al dispozitivului reprezintă construcţia denumită „tăbăcărie parter” conform expertizei tehnice topografice efectuate de expert S.A., amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, situată în prezent pe parcela înscrisă în C.F. Satu Mare şi care după descrierile din dosarul de naţionalizare, anexa 5, poziţia 8, a fost o clădire cu suprafaţa de 198 mp.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-au respins ca nefondate apelul declarat de pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva aceleiaşi sentinţe precum şi apelul declarat de reclamanţii F.E., H.I. prin mandatar F.E. şi F.S.L. împotriva Încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010 a Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că au intrat în puterea lucrului judecat aspectele referitoare la caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român prin Decretul nr. 119/1948, faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, precum şi cele referitoare la calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de legea specială.

În rejudecare, conform îndrumărilor data de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză în primul ciclu procesual, în faza apelului.

Expertul tehnic a concluzionat, în completarea la raportul de expertiză, că de pe parcela, fosta proprietate a antecesorilor reclamanţilor, au fost demolate construcţiile, o casă şi un grajd, iar prin completarea depusă la 22 mai 2015 s-a reţinut că de pe fosta parcelă construcţiile au fost demolate.

Prin urmare, s-a considerat că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, constatând îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile ce au aparţinut antecesorilor reclamanţilor, înscrise în C.F., construcţii ce au fost demolate.

De asemenea, s-a constatat că pe terenul în suprafaţă de 1.147 mp, înscris în C.F. Satu Mare, se află o parte a construcţiei P + 1, ce face parte din ansamblul de clădiri în care SC P. SA îşi desfăşoară activitatea, respectiv teren în proporţie de 65%, terenul liber de construcţii fiind o curte betonată, astfel că nu este liber în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Referitor la imobilul „tăbăcărie cu etaj” (fabrică), construcţie cu etaj menţionată în fişa de inventar anexa 5, întocmită cu ocazia naţionalizării, în suprafaţă de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, în prezent situat pe parcela din C.F. Satu Mare, s-a reţinut că susţinerile reclamanţilor sunt neîntemeiate, întrucât prin hotărâre irevocabilă (sentinţa civilă nr. 2194/1999 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin Decizia civilă nr. 1564/A din 6 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Satu Mare şi irevocabilă prin nerecurare) s-a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită şi beneficiul măsurilor reparatorii cu privire la o altă persoană, respectiv N.A.

Referitor la imobilul „tăbăcărie parter” amplasat pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, s-a reţinut că instanţele de fond şi apel au constatat că nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât aceste imobile exced cadrului procesual stabilit şi lămurit în litigiul purtat între aceleaşi părţi în Dosarul nr. 4132/2005 al Curţii de Apel Oradea. Astfel, acel litigiu a vizat casa de pe str. L., astfel cum rezultă din dispozitivul Deciziei civile nr. 579 din 16 decembrie 2005 al Curţii de Apel Oradea, ori obiectul cauzei pendinte îl reprezintă construcţia denumită tăbăcărie identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert Ş.A. în apel, în primul ciclu procesual.

S-a precizat că, în prezent, acest imobil face parte din parcela, înscrisă în C.F. în suprafaţă de 3.529 mp, creată în urma comasării din 2006 notat la poziţia 03 şi 04 în foaia de proprietate.

Expertul a identificat ca fiind imobile distincte clădirile tăbăcărie parter şi casa care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, hotărâre irevocabilă prin respingerea recursului.

În ceea ce priveşte posibilitatea de restituire în natură a acestei construcţii s-a reţinut că în prezent aceasta are regimul P + 1 şi a suferit modificări, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru construcţia tăbăcărie, sens în care s-a apreciat că se impune schimbarea în parte a sentinţei.

S-a avut în vedere că expertul Ş.A. a folosit sintagma „tăbăcărie parter”, respectiv „tăbăcărie cu etaj”, pentru a distinge regimul de înălţime al construcţiilor, imobilul iniţial, conform descrierilor din dosarul de naţionalizare, anexa 5, poziţia 8 fiind o clădire în suprafaţă de 198 m², iar actualmente clădirea având 556 mp şi fiind etajată.

În ceea ce priveşte apelul declarat de A.A.A.S. (A.V.A.S.), instanţa de apel a reţinut că, urmare a constatării îndreptăţirii reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instituţiei implicate în privatizare incumbându-i obligaţia de a propune măsurile reparatorii prin echivalent.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii F.E., H.I. prin mandatar F.E. şi F.S.L., precum şi pârâta A.A.A.S.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au criticat decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea acesteia în sensul completării beneficiului măsurilor reparatorii şi cu privire la terenul aferent construcţiei „tăbăcărie parter”, înscris în C.F. Satu Mare, respectiv a terenului aferent construcţiei în suprafaţă totală de 957 mp, pe care există construcţia „tăbăcărie parter”, clădire în suprafaţă de 198 mp.

Recurenţii au învederat că au solicitat întotdeauna trei construcţii, din care niciuna nu este identică cu casa şi terenul retrocedat numitului N.A., astfel cum reiese şi din completarea la raportul de expertiză tehnică înregistrat la dosar la 22 iunie 2015, pentru termenul de judecată din 23 iunie 2015.

Astfel, recurenţii reclamanţi au precizat că obiectul litigiului îl reprezintă: casa şi terenul în suprafaţă de 1.147 mp înscris în C.F. Satu Mare, de pe care construcţiile au fost demolate, construcţia cu etaj, denumită iniţial „tăbăcărie cu etaj”, (identificată şi denumită de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 23/A/2013 - „fabrica”), în suprafaţă de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în C.F. Satu Mare, situată în prezent pe parcela înscrisă în C.F. Satu Mare, existentă şi în prezent în natură şi construcţia „tăbăcărie parter”, înscrisă în C.F. Satu Mare, în suprafaţă totală de 957 mp.

S-a susţinut că instanţa de apel a confundat casa retrocedată lui N.A., o locuinţă cu curte, cu construcţia „fabrică”, o construcţie industrială, deşi din expertizele efectuate de experţii Cojocăraşu Ilie şi Ş.A. a rezultat că acestea sunt construcţii distincte.

Prin motivele sale de recurs, pârâta A.A.A.S. a criticat decizia Curţii de Apel Oradea ca nelegală invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Critica formulată prin primul motiv de recurs a vizat interpretarea şi aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 32 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul greşitei sale obligări la emiterea deciziei motivate, faţă de situaţia juridică certă a imobilelor - construcţii demolate. Astfel, s-a susţinut că această obligaţie revenea primarului Municipiului Satu Mare, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Un alt motiv de nelegalitate invocat s-a referit la neidentificarea de către instanţa de fond şi apel, în dispozitivul hotărârii a imobilelor pentru care s-a stabilit calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii.

S-a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 şi 25 din Legea nr. 10/2001, întrucât intimaţii reclamanţi nu au notificat A.A.A.S., situaţie în care procedura administrativă obligatorie nu a fost efectuată.

Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat încălcarea art. 315 C. proc. civ. şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 având în vedere că obligaţia individualizării şi plăţii efective a despăgubirilor solicitate în condiţiile legii speciale revine Comisiei Naţionale din cadrul A.N.R.P., conform Legii nr. 165/2013.

Intimatul Statul Român reprezentat de M.F.P., prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca - A.J.F.P. a Judeţului Satu Mare a formula întâmpinare la recursul reclamanţilor solicitând respingerea căii de atac şi constatarea lipsei calităţii sale procesuale pasive.

La rândul său, pârâta SC P. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate de reclamanţi şi A.A.A.S. ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Examinând criticile invocate prin recursul reclamanţilor, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:

Toate criticile invocate de reclamanţi prin motivele de recurs au vizat neacordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru toate cele trei imobile distincte, construcţii înscrise în C.F. Satu Mare.

Instanţa de apel a reţinut corect că au intrat în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul analizei în rejudecare aspectele legate de constatarea caracterului abuziv al preluării de către stat prin Decretul nr. 119/1948, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu referire la imobilul înscris în C.F. Satu Mare, casă şi teren în suprafaţă de 1.147 mp, situat în Satu Mare, concluzie necontestată de părţi.

Nu a fost contestată nici calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001.

Prin decizia de casare, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte modalitatea concretă de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii, interesează dacă imobilul evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate a fost sau nu preluat cu titlu valabil.

Înalta Curte a constatat că, în lipsa deplinei lămuriri a situaţiei de fapt sub aspectul existenţei în prezent a construcţiilor înscrise în C.F. Satu Mare, şi a administrării probelor necesare pentru determinarea posibilităţii restituirii în natură către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 1.147 mp nu se poate determina posibilitatea restituirii terenului în suprafaţă de 1.147 mp. Instanţa de casare a îndrumat curtea de apel ca în rejudecare să administreze probele necesare din care să rezulte dacă restituirea în natură este posibilă în ceea ce priveşte imobilul „tăbăcărie cu etaj” („fabrica”), în condiţiile în care s-a reţinut caracterul abuziv al preluării de către stat şi incidenţa Deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, cu privire la distincţiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În lămurirea acestor aspecte, în rejudecarea apelului s-a dispus completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual de expertul Ş.A.

Pornind de la concluziile experţilor în completarea raportului de expertiză, instanţa de apel a reţinut că de pe fosta proprietate a antecesorilor reclamanţilor, au fost demolate o casă în suprafaţă de 62 mp şi un grajd în suprafaţă de 45 mp, motiv pentru care s-a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale menţionate şi în ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 147 mp, ocupat în proporţie de 65% de ansamblul de clădiri aparţinând SC P. SA.

Critica vizând reţinerea eronată a identităţii dintre construcţia „tăbăcărie cu etaj” („fabrică”) şi casa retrocedată recurentului N.A. nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte imobilul „tăbăcărie cu etaj”, înscris în C.F. Satu Mare, construcţie cu etaj, menţionat în fişa de inventar anexa 5 întocmită cu ocazia naţionalizării, situat în prezent pe parcela cu C.F. Satu Mare, nu se poate reţine calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii, motivat de împrejurarea că prin hotărâre irevocabilă (sentinţa civilă nr. 2194/1999 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, s-a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită şi beneficiul măsurilor reparatorii cu privire la o altă persoană.

Susţinerea recurenţilor în sensul că s-ar fi făcut o confuzie între imobilul retrocedat lui N.A. şi construcţia „tăbăcărie cu etaj” este infirmată de menţiunile făcute în C.F. Satu Mare, potrivit cărora Statul Român a preluat imobilul în baza Decretului nr. 119/1948) fila nr. 90, poziţia B 14 dosar fond) de la proprietarul exclusiv N.A., care la rândul său a dobândit întregul imobil, inclusiv cota deţinută anterior de coindivizarul F.A., astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar (poziţiile nr. B 11 - 12 - fila 90 dosar fond).

Destinaţia diferită a celor două construcţii, una civilă (casă cu curte restituită lui N.A.) şi cealaltă industrială (tăbăcăria cu etaj a cărei restituire s-a solicitat) nu poate conduce, necoroborată cu alte probe, la reţinerea împrejurării că aceste construcţii sunt distincte.

În ceea ce priveşte critica referitoare la terenul aferent tăbăcăriei parter, în suprafaţă de 957 mp, construcţie retrocedată prin Decizia nr. 675/A/2015 a Curţii de Apel Oradea, Curtea va constata că nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât acest imobil excede obiectului şi cadrului procesual stabilit şi soluţionat irevocabil în litigiul purtat între aceleaşi părţi în Dosarul nr. 9132/2005 al Curţii de Apel Oradea, care a vizat casa de pe str. L.

Celelalte motive prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 nu vor fi examinate, fiind invocate formal, întrucât din dezvoltarea recursului nu rezultă critici care să se circumscrie acestor motive de nelegalitate.

Curtea va constata, de asemenea, că recursul A.A.A.S. este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţele de fond şi apel au reţinut în mod legal calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.A.A.S., din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ca instituţie reprezentând statul, implicată în procedura de privatizare, căreia îi incumbă obligaţia de a propune măsuri reparatorii prin echivalent.

În acest context, constatarea instanţei de apel în sensul că nu se poate admite ca notificatorul să suporte consecinţele necomunicării notificării către instituţia competentă să emită dispoziţie motivată în temeiul Legii nr. 10/2001 îşi găseşte suport legal în decizia de recurs în interesul legii nr. 10 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii căreia îi revine obligația legală de a acorda măsurile reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, având în vedere că unitatea deţinătoare a imobilelor a căror restituire s-a solicitat în condiţiile Legii nr. 10/2001, este o societate comercială cu capital privat, pârâta A.A.A.S. are calitate procesuală pasivă conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din actul normativ menţionat, revenindu-i obligaţia de a demara procedurile în vigoare pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, chiar dacă nu poate fi obligată la plata efectivă a despăgubirilor, ci doar la propunerea acordării acestora, în condiţiile legii, instituţiei competente.

Pentru aceste considerente se va constata că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

Văzând şi disp. art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii F.E., H.I.I., F.S.L. împotriva Deciziei nr. 675/A din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurenţi la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC P. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2016.

← ICCJ. Decizia nr. 214/2016. Civil		ICCJ. Decizia nr. 213/2016. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 214/2016. Civil ICCJ. Decizia nr. 213/2016. Civil ICCJ. Decizia nr. 21/2016. Civil