ICCJ. Decizia nr. 233/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 233/2016
Dosar nr. 30649/3/2014**
Şedinţa de la 02 februarie 2016
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 septembrie 2014, reclamanţii E.I.M., C.M., C.A., E.P.A., E.E., Z.I., N.F. au chemat în judecată pe pârâta C.N.C.I., solicitând instanţei să se dispună anularea Deciziei nr. 1307 din 5 iunie 2014 emisă de C.N.C.I. şi obligarea la emiterea unei decizii pe puncte şi titlu de despăgubiri conform legii.
La termenul din 17 martie 2015, secţia a II-a, a Tribunalului Bucureşti a admis excepţia necompetentei funcţionale, motiv pentru care a declinat competenţa funcţională de soluţionare a cauzei formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., in favoarea uneia dintre secţiile civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 10 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a a civilă, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, reţinând următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Textul de lege se referă la soluţionarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către entităţile învestite şi la soluţionarea dosarelor deja înregistrate pe rolul C.C.S.D. care se trimit la C.N.C.I. şi la dosarele înregistrate la această comisie ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Se apreciază că art. 35 face trimitere expresă la competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul entităţii învestite ori care a fost învestită cu soluţionarea pe fond a cererilor de restituire în baza Legii nr. 18/1991 ori a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Rezultă că tribunalul competent a soluţiona cererea de anulare a Deciziei nr. 1307 din 5 iunie 2014 emisa de C.N.C.I. si obligarea la emiterea unei decizii pe puncte, conform art. 34 şi raportat la art. 35 din Legea nr. 1652013, este tribunalul în circumscripţia căruia se află entitatea care a soluţionat cererea de restituire a imobilului, anume Tribunalul Argeş.
Prin sentinţa nr. 383 din 25 noiembrie 2015, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenta soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul a reţinut următoarele în considerentele hotărârii:
Obiectul contestaţiei formulate de reclamant este reprezentat de decizia de invalidare emisă de C.N.C.I., prin care s-a invalidat dispoziţia primarului municipiului Piteşti.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile amintite, competenţa teritorială a soluţionării contestaţiei revine tribunalului de la sediul entităţii, respectiv de la sediul C.N.C.I.
Entitatea iniţial investită prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 s-a dezînvestit prin dispoziţia de acordare a despăgubirilor pentru imobilul situat în Piteşti, validată ulterior prin decizia emisa de C.N.C.I., obiectul contestaţiei fiind reprezentat de decizia de compensare, cum se arată expres în cererea de chemare în judecată redactată cu ajutorul unui avocat. Limitele investirii au fost astfel stabilite si se impun judecătorului, potrivit art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar competenţa materială şi teritorială se stabilesc în raport de obiectul cauzei si dispoziţiile legale aplicabile.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 133 pct. 2 si art. 135 C.pr.civ., Tribunalul Argeş a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casație și Justiție pentru stabilirea instanţei competente.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru şi are în competenţă validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile investite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.
Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanțele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.
Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Cât priveşte sintagma „entitate investită”, art. 3 pct. 4 al actului normativ, mai sus citat, enumeră toate structurile desemnate de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de faţă, este emitenta deciziei contestate.
Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.
Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1307 din 05 iunie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.
Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 232/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 234/2016. Civil → |
|---|
