ICCJ. Decizia nr. 234/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 234/2016
Dosar nr. 34836/3/2014*
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 februarie 2016
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrata pe roiul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 13 octombrie 2014, sub nr. 34836/3/2014, reclamanta M.E.G. a chemat în judecată pârâţii C.N.C.I.-Guvernul României, A.N.R.P., Guvernul României A.N.R.P., C.J.S.D.P.P.T., Brăila, Instituţia Prefectului Guvernului României şi C.L.S.D.P.P.T., Ianca, Primăria Ianca, solicitând instanţei anularea Deciziei de invalidare nr. 1576 din 30 iulie 2014, emisă de C.N.C.I., constatarea existenţei dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi obligarea la emiterea unei decizii de validare a măsurii acordării de despăgubiri.
Prin sentinţa, civilă nr. 139 din 3 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocată din oficiu de instanţă şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila,
Instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, coroborat cu art. 3 pct. 4 lit. d) şi art. 4 din acelaşi act normativ, rezultă că entitatea la care fac trimitere dispoziţiile art. 35 nu este C.N.C.I., pe rolul căreia nu se puteau afla cereri nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4, având în vedere că a fost înfiinţată tocmai prin dispoziţiile art. 17 alin. (1) din acest act normativ, ci entitatea care a fost învestiţi cu soluţionarea notificaţii, care în cazul de faţă este Comisia Judeţeană Brăila
Instanţa a motivat că, în susţinerea aceleiaşi interpretări, este de menţionat şi faptul că art, 35 nu face referire la „entitatea emitentă" a deciziei de validare ci la „entitate", precum şi ca, de fiecare dată când intenţia legiuitorului a fost de a stabili competenţa unei singure instanţe, a identificat-o prin denumire. Indicarea unor criterii de determinare a instanţei competente (ex: sediu, domiciliu, locul situării imobilului) se impune numai în cazurile în care este necesară pentru identificarea acelei instanţe dintre mai multe care judecă acelaşi tip de cauze, cura este cazul contestaţiilor formulate împotriva deciziilor C.N.C.I.
O interpretare contrară ar conduce îa concluzia că soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I., în temeiul Legii nr. 165/2013, ar reveni în competenţa unei singure instanţe, Tribunalul Bucureşti, probatoriul urmând a fi administrat prin comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului, cu consecinţa temporizării actului de justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 814 din 18 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţâ teritorială a Tribunalului Brăila, invocată din oficiu de instanţă şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, instanţa a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Instanţa a reţinut că noţiunea de „entitate investită" este definită la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar la lit. g) se menţionează "g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit prezentei legi".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 5 din Legea nr. 165/2013, prin decizia entităţii învestite de lege se înţelege decizia/dispoziţia/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4.
De asemenea, art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabileşte competenţa teritorială în favoarea tribunalului de la sediul entităţii a cărui act este contestat.
Cum în cauza de faţă s-a formulat plângere împotriva deciziei emise de Comisia Naţionala pentru Compensarea Proprietăţilor, iar această entitate, ce se regăseşte în definiţia legală a noţiunii de „entitate învestită de lege", îşi are sediul in Bucureşti, instanţa a apreciat că, în cauză, competenţa teritorială de soluţionare a cererii aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cu privire ia conflict ui negativ de competenţă, cu a cărui judecata a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la. art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) fit a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Mi nistru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.
Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 656 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.
Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Cât priveşte sintagma „entitate învestită", art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de faţă, este emitenta deciziei contestate.
Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.
Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1576 din 30 iulie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate 11 alta decât cea care a avut şi. calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.
Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 216/2016. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
