ICCJ. Decizia nr. 236/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 236/2016
Dosar nr. 43218/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 2 februarie 2016
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 43218/3/2014, reclamanta E.E. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P.-C.N.C.I. solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 1840 din 16 septembrie 2014 şi pe cate de consecinţă, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform Dispoziţiei de propunere pentru acordarea de despăgubiri nr. 1320 din 23 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Prin sentinţa civilă nr. 631 din 15 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Tribunalul a constata că textul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu defineşte noţiunea de „entitate", în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii, această noţiune fund definită de art. 3 pct 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv „unitatea deţinătoare", în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, al O.U.G. nr. 94/2000, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate, Tribunalul a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa Tribunalul Cluj, instanţă mai în măsură a analiza contestaţia, având în vedere obiectul contestaţiei, iar administrarea de probatorii fiind mai facilă.
S-a apreciat că sediul C.N.C.I. constituie un element mai puţin important, această instituţie având atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr, 165/2013, după ce entităţile investite cu soluţionarea notificărilor au tranşat aspectele esenţiale în soluţionarea acestora. Interpretare contrară ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii şi la încălcarea principiului celerităţii judecării acestor cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 560 din 15 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de C.N.C.I. şi declinată, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, competenţa. soluţionării acţiunii. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, spre competentă soluţionare şi suspendarea cauzei pe durata soluţionării conflictului de competenţă
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită ia secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii investite, în termen de 30 de zile de la data comunicării, noţiunea de entitate investită fiind definită la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, potrivit art. 5 pct. 5 din Legea nr. 165/2013, prin decizia entităţii învestite de lege se înţelege decizia/dispoziţia/ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzuta la pct. 4;
Din interpretarea textelor legale mai sus indicate, se desprinde concluzia ca entitatea investită este emitentul actului sau cel chemat să emită actul în situaţia în care este vorba de încălcarea obligaţiei de emitere a deciziei în termenul prevăzute de lege, iar cum în speţă emitenta actului este C.N.C.I., instituţie ce are sediul în Bucureşti, competenţa teritorială în soluţionarea, plângerii de faţă revine Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţa, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 7 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile investite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.
Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.
Conform prevederilor art. 35 alin. (1) al Legii nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Cât priveşte sintagma „entitate investită", art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de faţă, este emitenta deciziei contestate.
Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.
Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1840 din 16 septembrie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.
Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 235/2016. Civil → |
|---|
