ICCJ. Decizia nr. 26/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 26/2016
Dosar nr. 372/99/2012
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3654 din 11 noiembrie 2014 Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta Parohia Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Scoposeni, comuna Gorban, jud. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Comuna Gorban, jud. Iaşi. A constatat că reclamanta a dobândit, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul localităţii Scoposeni, comuna Gorban, judeţul Iaşi compus din teren în suprafaţă de 1914 mp amplasat în T31 parcelele VH 850, A 849, CC 848, CC 851, respectiv T30, parcela VH 832 şi a următoarelor construcţii situate în Iaşi, str. Păcurari nr. 6: construcţii - Biserica Scoposeni şi anexa-magazie identificate C1 respectiv C3 în expertiza Constantin Costache, amplasate pe suprafaţa de 1414 mp şi Casa parohială C4 în anexa 1 la expertiza Constantin Costache pe suprafaţa de 500 mp.
A respins cererea reclamantei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa de 10 ha teren extravilan şi suprafaţa de 5.390 mp intravilan Scoposeni amplasat în T31, parcelele VH 850,A 849,CC 848,CC 851 având destinaţia de cimitir. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.700 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că:
Reclamanta Parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" Scoposeni – com. Gorban a stăpânit construcţia cu destinaţia de biserică, cel puţin din anul 1880, figurând în chestionarul Episcopiei Huşilor, Parohia Gorban din anul 1947. Potrivit înscrisului menţionat, la momentul respectiv, Parohia deţinea şi suprafaţa de 12 ha, neindividualizată nici sub aspectul coordonatelor topografice şi nici al vecinătăţilor, teren folosit de personalul bisericii. În ceea ce priveşte terenul situat în extravilan, nu a fost identificat amplasamentul acestuia, reclamanta nefăcând nici în cadrul cererii de chemare în judecată nicio individualizare acestuia.
Tribunalul a constatat că elementele cerute de art. 1847 şi urm. C. civ. pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani: posesia să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani sunt îndeplinite, doar pentru parte din imobilele pentru care reclamanta a solicitat a i se constata dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Astfel, reclamanta a probat că ocupă şi foloseşte de peste 30 de ani, în mod continuu, public, neechivoc şi fără să fie tulburată de o altă persoană (potrivit depoziţiei martorului Alexa Vasile audiat la solicitarea reclamantei), suprafaţa de 1914 m.p. situat în intravilan Scoposeni, amplasată în T 31 parcelele VH 850, A849, CC 848, CC 851 (suprafaţa de 1414 m.p. identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 1, 14 -22, 11, 12, 13, 1 în anexa 1 la expertiza C.C.), respectiv în T30, parcela VH 832 (suprafaţa de 500 m.p. identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 23, 24, 25, 26 în anexa 1 la expertiza C.C.), teren pe care se află construcţiile reprezentate de biserică, anexă-magazie şi casă parohială.
Potrivit art. 1844 C. civ., nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ. Reţinând că terenul având destinaţia de cimitir solicitat de reclamantă face parte din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, în considerarea dispoziţiilor art. 136 pct. 4 din Constituţie şi art. 11 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, tribunalul a constatat că nu poate face obiectul dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel că va respinge cererea formulată cu privire la acesta.
În considerarea celor expuse, în baza art. art. 1841, 1846 - 1859 şi urm. C. civ. şi ale Legii nr. 455/2006, instanţa a apreciat că reclamanta a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, acte ce reflectă intenţia acesteia de a se comporta ca adevărat titular al dreptului de proprietate, doar cu privire la suprafaţa de 1914 m.p. situat în intravilan Scoposeni, amplasată în T 31 parcelele VH 850, A 849, CC 848, CC 851 (suprafaţa de 1414 m.p., identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 1,14-22, 11, 12, 13, 1 în anexa 1 la expertiza Constantin Costache), respectiv în T 30, parcela VH 832 (suprafaţa de 500 m.p. identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 23, 24, 25, 26 în anexa 1 la expertiza C.C.). Pe acest teren se află construcţiile reprezentate de biserică, anexă-magazie şi casă parohială.
Pentru restul terenului solicitat de reclamantă, regimul juridic este deja stabilit prin hotărârea consiliului local, emisă în temeiul Legii nr. 213/1998, astfel încât pentru acesta nu există temei să se constate dobândirea dreptului de proprietate de către o altă persoană juridică.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Parohia Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Scoposeni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 223 din 3 iunie 2015 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 1844 C. civ. de la 1864 – nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerţ.
Articolul III din anexa la Legea nr. 213/1998 enumeră bunurile ce alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiului, la pct. 10 fiind cuprinse cimitirele orăşeneşti şi comunale.
Prin coroborarea celor două texte de lege, rezultă că nu pot face obiect al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani terenul cu destinaţie de cimitir solicitat de reclamantă, astfel cum corect a reţinut tribunalul.
Susţinerile apelantei că uzucapiunea de 30 de ani în favoarea sa era împlinită la data apariţiei Legii nr. 213/1998, nu pot fi avute în vedere, în considerarea dispoziţiilor din C. civ., care stipulează că nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiect al dreptului de proprietate privata.
Prin urmare, chiar dacă reclamanta-apelantă a avut în folosinţă şi terenul cu destinaţia de cimitir până la data apariţiei Legii nr. 213/1998, care reglementează regimul juridic al acestor categorii de terenuri, este de observat că acţiunea reclamantei a fost introdusă, mult după apariţia Legii nr. 213/1998, când un astfel de bun imobil – teren cu destinaţia de cimitir a dobândit un regim special prin efectul legii, făcând parte din domeniul public local al comunei Gorban.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs reclamanta Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril Scoposeni, criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, reclamanta a arătat că în mod eronat, instanţa a apreciat că terenul a fost posedat, numai până la data apariţiei Legii nr. 213/1998, situaţie neconformă cu realitatea.
S-a invocat faptul că terenul cu destinaţia de cimitir a fost posedat în mod continuu şi netulburat, din momentul construirii acestuia (înainte de anul 1947) şi până în prezent. Acest aspect rezultă din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri - chestionarul cu terenul deținut de Parohia Scoposeni din anul 1947 şi matricola pe categorii de terenuri şi culturi, iar termenul pentru prescripţie achizitivă s-a împlinit în anul 1977, deci cu mult înainte de apariția Legii nr. 213/1998 şi a H.C.L. nr. 28/15 august 2009, care au statuat asupra trecerii în domeniul public a terenului cu destinaţie de cimitir.
Aşa fiind, erau îndeplinite, în speţă, cerinţele art. 1889 C. civ., iar instanţa trebuia să facă aplicarea acestor dispoziţii legale şi să constatate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune şi asupra terenului cu destinaţie de cimitir.
Instanţele s-au mai pronunţat în astfel de speţe, constatând incidenţa dispoziţiilor legale care reglementează uzucapiunea, soluţiile fiind confirmate chiar la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, analizând susţinerile reclamantei constată că acestea se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se reţine că regimul juridic al terenului cu destinaţie de cimitir a fost corect stabilit, atât de prima instanţă, cât şi de Curtea de Apel. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi art. III pct. 10 din anexa la Legea nr. 213/1998, din bunurile ce alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiului, fac parte cimitirele orăşeneşti şi comunale.
În temeiul acestui act normativ a fost emisă Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 15 august 1999, prin care terenul cu destinaţia de cimitir a fost inventariat în domeniul public al comunei Gorban.
Dacă terenul în litigiu face parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, situaţie juridică stabilită printr-o hotărâre a Consiliului local, emisă în temeiul legii, nu se poate pretinde dobândirea unui titlu asupra aceluiaşi teren de către o altă persoană juridică, numai datorită unei folosinţe îndelungate. A stabili contrariul, înseamnă a afecta stabilitatea circuitului juridic civil, precum şi efectul actelor administrative emise de autorităţile locale, mai ales că aşa cum au statuat şi instanţele anterioare, acţiunea a fost formulată, la mult timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998.
De altfel, de la data emiterii hotărârii consiliului local, Parohia a avut, un eventual drept de folosinţă, dar nu mai poate invoca uzucapiunea, deoarece, în raport de dispozițiile art. 1844 C. civ. din 1864, lucrurile care nu se pot prescrie, prin natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii, nu pot face obiectul dreptului de proprietate privată.
Este nefondată şi susţinerea că instanţa trebuia să constate împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, înainte de apariţia Legii nr. 213/1998.
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, se fondează pe faptul posesiei îndelungate a imobilului aflat in circuitul civil, posesie care - pentru a produce efecte juridice - este necesar să fie exercitată în anumite condiţii - prevăzute de art. 1847 C. civ.: să fie continuă, netulburată, neîntreruptă, publică si sub nume de proprietar şi pentru perioada de timp prevăzută de lege. Efectele uzucapiunii nu operează de drept, ci trebuie constatate pe cale judiciară, conform art. 1841 C. civ.
Instanţa trebuia să administreze dovezi din care să reiasă că au fost îndeplinite cerinţele art. 1847 C. civ. din 1864: să fi fost o posesie propriu-zisă, şi nu o detenţie precară şi această posesie să nu fi fost viciată.
Or, a stabili aceste elemente ţine de probatoriul administrat în cauză, aspect ce nu mai poate fi reluat în recurs, după abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Documentele la care se face referire în cuprinsul recursului nu au aptitudinea de a proba existența unui titlu asupra terenului, deoarece chestionarul cu terenul deținut de Parohia Scoposeni din anul 1947 şi matricola pe categorii de terenuri şi culturi nu constituie titluri de proprietate, iar în materia uzucapiunii, prin ipoteză, reclamanta pretinde că nu este proprietară, dobândind proprietatea numai ca urmare a posesiei îndelungate, în termenul prescris de lege.
Faptul că reclamanta a deţinut şi administrat terenul în litigiu, în trecut, nu-i conferă dobândirea dreptului de proprietate, în lipsa unei constatări pe cale judecătorească, constatare ce trebuie să se bazeze pe elementele de probatoriu din dosar.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril Scoposeni, împotriva deciziei nr. 223 din 03 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 259/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 260/2016. Civil → |
|---|
