ICCJ. Decizia nr. 278/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 278/2016
Dosar nr. 9931/30/2012
Şedinţa publică din 04 februarie 2016
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 160 din 23 septembrie 2015 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a r espins apelul declarat de reclamanţii M.C. şi M.M.I. împotriva sentinţei civile nr. 396 din 24 februarie 2014.
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o în sensul că a respins în totalitate acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.C. şi M.M.I. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
A dat în debit reclamanţii cu suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei pentru fiecare expert), reprezentând onorariul pentru experţii D.M. şi B.E.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că reclamanţii M.C. şi M.M.I. contestă cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea a două terenuri. Concret, sunt vizate Hotărârea nr. 77 din 21 septembrie 2011, prin care s-au stabilit despăgubiri de 10.242,28 lei pentru exproprierea unui teren de 9.590 mp, şi Hotărârea nr. 79 din 21 septembrie 2011, prin care s-au stabilit despăgubiri de 5.814 lei pentru exproprierea unui teren de 5.444 mp.
În principal, reclamanţii au solicitat instanţei anularea hotărârilor şi a procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor şi constatarea acordului intervenit între ei şi expropriator pentru un preţ de 4,8 euro/mp, iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri în cuantum mai mare, stabilite în baza art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, reclamanţii au solicitat exproprierea totală a suprafeţelor de teren din care au fost efectuate exproprierile, cu obligarea pârâtului la despăgubiri.
În ceea ce priveşte existenţa unui acord între expropriator şi expropriat pentru despăgubiri calculate la un preţ de 4,80 euro/mp, în mod corect prima instanţă a respins această cerere a reclamanţilor, nefăcându-se dovada de acceptare de către reclamanţi a propunerii de despăgubiri cuprinsă în H.G. nr. 1232/2010 (în forma anterioară modificării intervenită prin H.G. nr. 492/2011) care a fost adusă la cunoştinţă expropriatorului în modalitatea prevăzută de Legea nr. 255/2010, legea aplicabilă în cauză şi sub imperiul căreia s-a realizat exproprierea celor două terenuri şi s-au emis cele două hotărâri contestate de reclamanţi prin acţiune.
De asemenea, soluţia primei instanţe este corectă şi în privinţa respingerii cererii reclamanţilor pentru exproprierea în întregime a suprafeţelor din care au fost expropriate cele două terenuri.
Conform expertizei topografice efectuate în primă instanţă de expertul P.G., „loturile rămase în proprietatea reclamanţilor pot fi folosite conform destinaţiei iniţiale”, respectiv aceea de terenuri agricole.
Faptul că fac parte din zona de protecţie a autostrăzii, conform opiniei expertului, situaţie ce impune anumite restricţii (de construcţie, iar nu în privinţa destinaţiei sale de teren agricol), nu poate impune o expropriere totală.
Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 255/2010 (prin care s-a reluat conţinutul art. 9 din Legea nr. 198/2004, act normativ abrogat prin Legea nr. 255/2010), expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzut de art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate.
Potrivit alin. (3) al art. 22 din Legea nr. 255/2010, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prevederile Legii nr. 33/1994 se aplică însă doar în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, efectuarea expertizei, modul de stabilire a despăgubirii etc., neaplicându-se dispoziţiile referitoare la exproprierea unei suprafeţe mai mari de teren decât cea stabilită de expropriator, respectiv art. 24 alin. (4).
Legea nr. 255/2010 (aplicată în speţă), ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu şi contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de proprietate către expropriator.
În acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voinţa legiuitorului fiind evidentă în sensul că singurul aspect contestabil de către expropriat este cuantumul despăgubirii.
Hotărârea primei instanţe este însă nelegală în privinţa cuantumului despăgubirilor acordate.
Stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 76.461 lei, instanţa de fond a validat varianta II a raportului de expertiză întocmit de expertul U.I.R., care a formulat concluzii separate faţă de raportul de expertiză al experţilor D.M. şi B.M.
Expertul U.I.R. (ca de altfel şi experţii D.M. şi B.M.) a folosit pentru stabilirea despăgubirilor metoda capitalizării veniturilor, iar nu metoda comparaţiei directe cu tranzacţii având ca obiect terenuri similare celor expropriate, metodă impusă prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, din acest punct de vedere hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât încalcă un text legal imperativ.
Pentru acest motiv, instanţa de apel a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză cu respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin metoda comparaţiei directe cu contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri similare celor expropriate, contracte datând din perioada întocmirii raportului de expertiză.
Experţii au întocmit raportul suplimentar de expertiză dispus de instanţă.
În cursul judecăţii însă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. nr. 152 din 03 martie 2015, a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a mai stabilit că „soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 . cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010”. S-a stabilit că experţii vor ţine seama de „momentul transferului dreptului de proprietate”.
Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării în M. Of. al României.
Prin raportare la obiectul dosarului de faţă, această decizie obligatorie fiindu-i aplicabilă, instanţa a pus în discuţia părţilor şi a dispus, cu acordul părţilor, refacerea raportului suplimentar de expertiză prin utilizarea metodei comparaţiei directe cu tranzacţii ale unor terenuri similare de la data exproprierii, adică perioada iulie-octombrie 2011, exproprierile în litigiu fiind efectuate în septembrie 2011.
S-a efectuat expertiza în aceste condiţii, experţii D.M. şi B.E. întocmind raportul suplimentar de expertiză, iar expertul U.I.R. întocmind propriul raport, cu concluzii separate faţă de ceilalţi doi experţi. Concluzia experţilor D.M. şi B.E. a fost că despăgubirile pentru terenurile expropriate sunt de 8.269 lei, iar în opinia separată a expertului U.I.R. aceste despăgubiri sunt în cuantum de 7.301 lei.
La aceeaşi sumă cei doi experţi au adăugat şi suma de 75.993 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune suplimentare decurgând din necesitatea amenajării unui drum de exploatare, care le va ocupa o nouă suprafaţă de teren, cheltuieli de transport, pentru scăderea productivităţii cauzată de noua configuraţie a parcelelor neexpropriate, pentru instituirea zonei de protecţie a autostrăzii, pentru redobândirea unei noi proprietăţi.
În privinţa acestor despăgubiri suplimentare, pe lângă faptul că reclamanţii nu au formulat asemenea pretenţii prin acţiune, solicitând doar despăgubiri pentru suprafeţele expropriate la preţul de 4,8 euro pentru 1 mp expropriat, nu s-a făcut dovada unor asemenea prejudicii, care să justifice despăgubiri suplimentare. Mai mult, din calculele celor doi experţi rezultă că au avut în vedere prejudicii viitoare, pentru care nu pot fi acordate despăgubiri.
În consecinţă, instanţa nu a luat în calcul suma de 75.983 lei, stabilită de experţii D.M. şi B.E. cu titlu de despăgubiri pentru daune suplimentare rezultând din expropriere, pentru motivele prezentate anterior.
În ceea ce priveşte contravaloarea terenurilor expropriate, instanţa a constatat că ambele sume calculate de experţi, respectiv 8.269 lei (varianta experţilor D.M. şi B.E.) şi 7.301 lei (varianta expertului U.I.R.) se situează sub nivelul sumei oferite de expropriator pentru cele două terenuri expropriate, respectiv suma de 16.056,28 lei (10.242,28 lei + 5.814 lei).
Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator. Prin urmare, având în vedere acest text legal şi faptul că sumele calculate de experţi se situează sub nivelul sumelor oferite de expropriator cu titlul de despăgubire, instanţa a respins în totalitate acţiunea reclamanţilor, constatând că sumele oferite de expropriator reprezintă o justă despăgubire.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanţii au declarat recurs prin care au formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală şi netemeinică atât în ceea ce priveşte preţul de expropriere cât şi exproprierea terenului ce nu se mai poate folosi.
Prin anexa 2 la H.G. nr. 492/2011 a fost diminuată în mod evident nelegal şi abuziv valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de la suma iniţială de 4,8 euro/mp la suma de 0,3 euro/mp.
Diminuarea valorică a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. Or, legiuitorul a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, iar prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt de ordine publică.
Cu privire la suma oferită cu caracter de despăgubire de către Statul Român recurenţii au arătat că între părţi nu s-a realizat o „învoială”, iar stabilirea unor despăgubiri derizorii pentru terenurile expropriate constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate precum şi dreptul la o justă şi prealabilă despăgubire astfel cum acest drept este recunoscut prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţia României.
În mod nelegal instanţa de apel nu a ţinut cont de opiniile experţilor D. şi B. în sensul stabilirii procentului de daună de 10% din valoarea expropriată pentru daună pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren, daună datorată cheltuielilor suplimentare de transport, pierderii subvenţiei, lipsurilor veniturilor pe un an de zile, dauna pentru terenurile agricole greu de cultivat şi pentru dauna aferentă suprafeţei de teren neexpropriată ce nu mai poate fi utilizată conform destinaţiei.
2.2. Excepţia nulităţii recursului
Intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. întrucât criticile formulate de recurenţi vizează aspecte legate de aprecierea probelor.
Excepţia nu este întemeiată.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În speţă, deşi criticile formulate de către recurenţi vizează în principal modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, respectiv modul eronat în care instanţa s-a raportat la concluziile experţilor, pot fi identificate şi critici de nelegalitate cât priveşte nesocotirea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
2.3. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, conţinutul H.G. nr. 492/2011 nu poate face obiect de analiză înaintea instanţei civile. Împrejurarea că prin acest act normativ s-ar fi redus cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate pentru terenurile expropriate, de natură să atragă nelegalitatea acestuia, conform recurenţilor, nu poate fi cercetat de instanţa de drept comun în a cărei competenţă materială nu intră verificarea legalităţii hotărârilor de guvern.
Instanţa superioară de fond a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 atunci când a arătat că nu poate fi luată în calculul despăgubirilor suma de 75.983 lei, stabilită de experţi, pentru că aceştia au avut în vedere prejudicii viitoare, nedovedite de către reclamanţi. În plus, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nici nu au solicitat acoperirea unor prejudicii pentru daune suplimentare decurgând din necesitatea amenajării unui drum de exploatare, care le va ocupa o nouă suprafaţă de teren, cheltuieli de transport, pentru scăderea productivităţii cauzată de noua configuraţie a parcelelor neexpropriate, pentru instituirea zonei de protecţie a autostrăzii, pentru redobândirea unei noi proprietăţi.
În al doilea rând, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cu care, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
Aceasta deoarece, suma de 8.269 lei stabilită de experţii D.M. şi B.E. drept contravaloare a terenurilor expropriate, este inferioară celei acordate de expropriator prin Hotărârile nr. 77 din 21 septembrie 2011 - 10.242,28 lei - şi nr. 79 din 21 septembrie 2011 - 5.814 lei.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.C. şi M.M.I. împotriva deciziei civile nr. 160 din 23 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 272/2016. Civil → |
|---|
