Curatelă. Sentința nr. 1828/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1828/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 4029/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1828/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 26 Iunie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - L. B.
Grefier - A. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei Minori și familie privind pe petentul P. O. G. și pe intimatul P. G., având ca obiect curatelă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul și intimatul. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În speță, sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, instanța urmând a se raporta la aceste dispoziții legale.
Instanța având în vedere prevederile art.131, în baza art.114 coroborat cu art.94 din Noul Cod de procedură civilă și raportat la art.179 Cod civil, constată că Judecătoria A. I. este competentă material și teritorial în soluționarea prezentei cereri deduse judecății.
De asemenea, având în vedere obiectul cererii deduse judecății și ținând cont de dispozițiile art.238 din Noul Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la 1 termen de judecată.
Instanța procedează la identificarea părților și consemnarea consimțământului dat individual de fiecare parte, cu respectarea dispozițiilor art.182 pct.1 și art.119 pct.1 Cod civil.
Având cuvântul, petentul arată că solicită doar proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul solicită admiterea cererii și numirea sa în calitate de curator pentru petent, pe perioadă nedeterminată.
Intimatul este de acord ca petentul – fiul său să fie numit curator pentru a-i reprezenta interesele.
Instanța reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2013, sub dosar nr._, petentul P. O. G. a solicitat să fie numit curator pentru intimatul P. G., pe perioadă nedeterminată, pentru a-i reprezenta interesele având în vedere că intimatul este încadrat în grad de handicap.
S-a anexat cererii: adeverință medicală intimat, cazier judiciar petent, copie buletin de examinare psihologică nr.412/20.05.2013 eliberat de Spitalul Județean A. – Secția Psihiatrie, copie certificat de încadrare în grad de handicap nr.4487/12.06.2013, referat medical și scrisoare medicală, copie acte identitate intimați, copia Sentinței Civile nr.3258/2012 a Judecătoriei Alba Iulia (fl.6-15).
La termenul de judecată din 26.06.2013 părțile s-au prezentat personal în instanță, procedându-se la luarea consimțământului acestora (fl.21-22).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile antemenționate și s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Alba Iulia.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința Civilă nr.3258/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ a fost admisă cererea petentului P. O. G., s-a dispus instituirea curatelei pentru intimatul P. G. fiind numit curator petentul pe perioadă determinată, mai exact până la data de 13.06.2013. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.178 alin.1 lit.a cod civil și a dispus instituirea curatelei până la data de 13.06.2013, dată la care urma să fie revizuit certificatul de încadrare în grad de handicap nr.4338/ 13.06.2012.
La data de 12.06.2013 Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean A. a emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr.4487/12.06.2013 cu valabilitate de 12 luni, intimatul P. G. fiind încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, cod boală F03.
Având în vedere că starea de fapt nu s-a schimbat, fiind incidente în continuare dispozițiile art.178 alin.1 lit.a Cod civil, iar intimatul și-a exprimat acordul ca fiul său să-i administreze bunurile și să-i apere interesele, instanța apreciază că starea de fapt nu s-a schimbat, petentul având nevoie de instituirea formei de protecție cu atât mai mult cu cât curatorul nu poate face acte de dispoziție ci doar de administrare a bunurilor și protejare a intereselor persoanei ce urmează a fi reprezentată.
În ceea ce privește durata instituirii curatelei, aceasta va coincide cu durata valabilității Certificatului de încadrare în grad de handicap nr.4487/12.06.2013 întrucât instanța nu se poate substitui unor instituții medicale, acestea din urmă având abilitățile instituite de lege să stabilească boala, diagnosticul unei persoane bolnave.
Față de cele ce preced, cererea urmează a fi admisă în parte urmând a se dispune instituirea curatelei pe perioadă determinată și numirea petentului ca și curator al intimatului, până la data de 12.06.2014.
Se va dispune comunicarea încheierii curatorului P. O. G., numitului P. G., și se va afișa la sediul Judecătoriei Alba Iulia, la Primăria municipiului A. I., precum și la Primăria Ocna M..
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Admite în parte cererea formulată de petentul P. O.-G., domiciliat în A. I., ..28, ., cu privire la intimatul P. G., domiciliat în Ocna M., ., județul A. și cu reședința în A. I., ..16, ., județul A. și în consecință:
Instituie curatela pentru numitul P. G., născut la data de 07.08.1931, fiul lui G. și S., CNP_, până la data de 12.06.2014.
Numește curator al numitului P. G. pe petentul P. O. - G., domiciliat în A. I., ..28, ., CNP_, până la data de 12.06.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Prezenta încheiere se comunică curatorului P. O. – G. și numitului P. G. și se dispune afișarea încheierii la sediul Judecătoriei Alba Iulia și la Primăria municipiului A. I., precum și la Primăria Ocna M..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A. I..
Dată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din 26.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. R. A.
Red...RAA
6 ex./28.06._
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1512/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1780/2013. Judecătoria ALBA... → |
---|