Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3994/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3994/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 4928/55/2013
ROMÂNIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3994
Sedința publică din 30.05.2013
Președinte N. P.
Grefier M. A.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâtul C. S. M., având ca obiect exercitare autoritate părintească.
La apelul nominal se prezintă reclamanta asistată de avocat P. A. din Baroul A., curatorul pârâtului avocat B. D. din Baroul A., martorul I. I., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, sub prestarea de jurământ se audiază martorul prezent.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar copia sentinței civile nr 3767/20.05.2013 din dosar nr_ a Judecătoriei A., din care rezultă că pârâtul nu se află în stare de arest.
Se constată că au fost audiați minorii în camera de consiliu.
Nemaifiind alte cereri și probe de administrat se declară încheiată faza
probatorie și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, exercitarea autorității părintești de către mamă, pârâtul fiind total dezinteresat de minori, iar în subsidiar în cazul în care se va acorda exercitarea autorității părintești în comun se solicită stabilirea domiciliului minorilor la mamă și suplinirea consimțământului pârâtului, fără cheltuieli de judecată.
Curatorul pârâtului arată că este de acord, solicită onorar.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 27.03.2013, reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâtul C. S. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorilor C. Darius R. născut la data de 15.08.2003 în Timișoara județul T. și C. Lucas D. născut la data de 22.06.2002 în Timișoara județul T. de către reclamantă, iar în subsidiar în cazul în care se va acorda exercitarea autorității părintești în comun se solicită stabilirea domiciliului minorilor la mamă și suplinirea consimțământului pârâtului pentru eliberarea pașapoartelor minorilor și la trecerea frontierei de către aceștia, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma relației de căsătorie cu pârâtul, au rezultat minorii C. Darius R. născut la data de 15.08.2003 în Timișoara județul T. și C. Lucas D. născut la data de 22.06.2002 în Timișoara județul T., căsătorie încheiată în anul 2000 și desfăcută în anul 2012 prin sentința civilă nr nr 658/295/03.07.2012 a Judecătoriei Sânnicolau M. județul T., fiind stabilită exercitarea autorității părintești în comun și domiciliul minorilor la mamă. De asemenea reclamanta a arătat că pârâtul lipsea foarte mult timp de la domiciliu, fiind total dezinteresat de îngrijirea minorilor, iar după divorț acesta nu a mai luat legătura cu reclamanta și minorii, nu le-a achitat pensie de întreținere. Totodată reclamanta a mai arătat că a reușit să-și găsească un loc de muncă în Italia, a încheiat contract de muncă, astfel că fiind singura care se îngrijește de întreținerea și creșterea minorilor dorește să plece împreună cu aceștia în Italia. Întrucât nu poate lua legătura cu pârâtul, reclamanta arată că nu poate să facă pașapoarte minorilor și nici să plece cu ei din țară.
Astfel fiind pârâtul nu dorește să se implice în creșterea și întreținerea minorilor, manifestă dezinteres față de aceștia, fapt pentru care este în interesul copiilor să rămână în grija reclamantei, mama acestora.
Reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art.398, 403 cod civil.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, dar prin curatorul pârâtului, numit de instanță, avocat B. D. din Baroul A. a fost depusă la dosar întâmpinare prin care a arătat că nu se opune prezentei acțiuni, fiind în interesul minorilor ca aceștia să fie alături de mama lor, fiind în grija exclusivă a acesteia.
Din probele administrate în cauză, respectiv: copia actului de identitate al reclamantei, copia certificatelor de naștere ale minorilor, sentința civilă nr 658/295/03.07.2012 a Judecătoriei Sânnicolau M. județul T., înscrisuri din Italia, copia contractului de muncă al reclamantei din Italia, referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea tutelară de la Primăria Nădlac, județul A., declarația martorului I. I., procesele verbale de audiere a minorilor, instanța a reținut următoarele:
Minorii C. Darius R. născut la data de 15.08.2003 în Timișoara județul T. și C. Lucas D. născut la data de 22.06.2002 în Timișoara județul T. sunt copii părților, rezultați din relația de căsătorie a acestora, căsătorie care a fost desfăcută prin sentința civilă nr 658/295/03.07.2012 a Judecătoriei Sânnicolau M. județul T., fiind stabilită exercitarea autorității părintești în comun și domiciliul minorilor la mamă. S-a mai reținut faptul că după desfacerea căsătoriei, pârâtul nu a mai luat legătura de reclamanta și minorii manifestând un total dezinteres față de copii, nu se implica în îngrijirea lor și nici nu le achita pensie de întreținere. Din declarația martorului audiat în cauză, instanța a reținut faptul că minorii se află în grija exclusivă a reclamantei, iar pârâtul de peste 6 luni nu a mai dat nici un semn de viață. S-a mai reținut că reclamanta se află într-o relație de concubinaj cu un alt bărbat care are un loc de muncă în Italia și care o ajută financiar la creșterea copiilor. De asemenea s-a reținut faptul că și reclamanta și-a găsit un loc de muncă în Italia, unde dorește să plece împreună cu minorii, fiind singura care se ocupă de copii. S-a mai arătat că legătura afectivă dintre minori și mamă este una puternică, minorii se înțeleg foarte bine și cu concubinul acesteia, în timp ce legătura dintre tată și copii aproape că nu există.
Instanța a mai reținut faptul că în permanență minorii au fost în grija mamei, reclamanta din prezenta cauză.
În temeiul art. 483, 487 Cod civil, ocrotirea minorilor se realizează de ambii părinți, indiferent că este vorba despre copii din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună, exercitarea autorității părintești în comun fiind regula, iar exercitarea de un singur părinte a autorității părintești este excepția.
Față de cele arătate, ținând cont că în cauză, reclamanta a fost cea care s-a ocupat de dezvoltarea, îngrijirea și creșterea minorilor C. Darius R. născut la data de 15.08.2003 în Timișoara județul T. și C. Lucas D. născut la data de 22.06.2002 în Timișoara. După divorț nu s-a implicat în întreținerea și îngrijirea minorilor, neinteresându-se de copii și manifestând dezinteres față de ei, astfel că apreciază că solicitarea reclamantei este întemeiată.
Astfel că pe cale de consecință, față de interesul copilului, precum și față de poziția părților, concluziile referatului de anchetă socială, instanța, în baza art.397 Codul civil va admite acțiunea și va dispune ca exercitarea autorității părintești față de minorii C. Darius R. născut la data de 15.08.2003 în Timișoara județul T. și C. Lucas D. născut la data de 22.06.2002 în Timișoara județul T., să fie exercitată de către reclamantă, mama minorilor, prin sentința civilă nr.658/295/03.07.2012 a Judecătoriei Sânnicolau M. județul T., în baza art.400 cod civil a fost stabilită locuința minorilor la domiciliul mamei - reclamanta din prezenta cauză, precum și plata pensiei de întreținere de către pârât pe seama minorilor.
Instanța în baza art.58 alin 4 Cod procedură civilă raportat la art.167 va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A., pentru avocat B. D. a sumei de 250 lei.
În baza art.451 cod pr. civilă, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. A. cu domiciliul procesual ales în Nădlac, .. 70, județul A., având CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. S. M. cu domiciliul necunoscut, având ca obiect exercitare autoritate părintească și în consecință:
Dispune ca exercitarea autorității părintești față de minorii C. Darius R. născut la data de 15.08.2003 în Timișoara județul T. și C. Lucas D. născut la data de 22.06.2002 în Timișoara județul T. să fie exercitată de reclamantă.
Fără cheltuieli de judecată.
Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A., pentru avocat B. D. a sumei de 250 lei.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 30.05.2013.
Președinte Grefier
N. P. M. A.
10.06.2013.
Red.NP/MA 4 ex/2 .="BodyText" style="margin-right:0pt; line-height:normal; font-size:14pt"> Se comunică la:
- reclamanta S. A. cu domiciliul procesual ales în Nădlac, .. 70, județul A.
- pârâtul C. S. M. cu domiciliul necunoscut
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 4325/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1108/2013. Judecătoria ARAD → |
---|