Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4573/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 4573/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 8416/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. operator 3208
Secția civilă
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4573
Ședința publică din 27.06.2013
Președinte: P. N.
Grefier: A. M.
S-a luat în examinare cererea de ordonanța președințială formulată de reclamantul J. A. în contradictoriu cu pârâtele P. V. G. și P. M. pentru instituire drept de retenție.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat A. A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 10,00 lei taxă de timbru și 1,00 leu timbru judiciar fiecare.
S-a făcut referatul cauzei după care se depune la dosar extras de CF și arată că dosarul nr._ are termen administrativ, neprimind încă termen de judecată.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară faza probatorie încheiată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, învederând că după 24 de ani de muncă reclamantul este pe punctul de a fi evacuat din locuința comună, neavând o altă locuință, fară cheltuieli de judecată.
JUDECATA
Constată că prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la această instanță la data de 03.06.2013 reclamantul J. A. a chemat în judecată pe pârâtele P. V. G. și P. M. solicitând instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantului în ce privește imobilul din A., ., județul A., proprietatea ambelor pârâte, până la plata de către acestea a sumelor cuvenite pentru îmbunătățirile efectuate de către reclamant la imobilul proprietatea lor, în temeiul art. 996-998 Cod pr. Civilă. Totodată s-a solicitat ca executarea hotărârii să se facă fără somație și fără trecerea unui termen, în temeiul art. 996 al. 3 Cod procedură civilă.
În motivare, s-a arătat că reclamantul și pârâta de ordin 1 au fost căsătoriți din anul 1987 până în anul 2011, când s-a pronunțat Sentința civilă nr._/03.11.2011, prin care s-a desfăcut căsătoria dintre aceștia.
S-a mai învederat că reclamantul a efectuat în decursul a 24 de ani investiții la imobilul proprietatea pârâtelor de ordin 1 si 2 (P. V.-nuda proprietate și P. M. – uzufructuară), situat în A., .,județul A., imobil în care părțile au locuit de la data încheierii căsătoriei și până în prezent. Aceste investiții constau în extinderea casei vechi, prin construirea a două camere și renovarea completă a casei, în anul 1992, suma datorată reclamantului de către pârâte ridicându-se la 22.700 lei. În aceste condiții, reclamantul solicită un drept de retenție în favoarea sa, în sensul de a continua să locuiască în imobilul din A., ., până la finalizarea acțiunii de partaj introduse la Judecătoria A. și plata sultei datorate de către cele două pârâte.
De asemenea s-a arătat că urgența cererii constă în faptul că pârâtele intenționează să îl evacueze pe reclamant din imobil, acesta neavând nici o posibilitate în acest moment de a-și achiziționa o locuință iar condiția vremelniciei hotărârii este de asemenea îndeplinită, solicitând dreptul de retenție până la plata de către pârâte a sumelor datorate reclamantului.
Totodată s-a arătat că a introdus o cerere de partaj la Judecătoria A., de unde rezultă că reclamantul a solicitat de la pârâte suma de 116.000 lei, reprezentând atât investițiile efectuate la imobilul în care locuiește în prezent (proprietatea pârâtelor) cât și cota parte din apartamentul achiziționat împreună cu fosta soție, apartament ce este ocupat în prezent de către fiica sa, care are un drept de uzufruct viager.
În această situație, reclamantul a arătat că reclamantul se vede în situația de a rămâne pe drumuri după 24 de ani de muncă, perioadă în care a investit sume considerabile atât în casa soției și a socrilor săi cât și în apartamentul bun comun.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 996-998 Cod proc. Civilă.
Pârâtele, deși au fost legal citate nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu au formulat cereri în apărare.
În deliberare, din probele administrate în cauză, respectiv extrase CF, copia acțiunii dosarului_, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/03.11.2011, s-a desfăcut căsătoria reclamantului și a pârâtei P. V. G., însă aceștia au continuat să locuiască împreună în casa pârâtelor, fosta soție deținând nuda proprietate iar mama acesteia uzufructul viager.
La data de 31.mai.2013, in dosarul_, reclamantul a formulat o acțiune de partaj prin care a solicitat partajarea imobilului situat în A., ., ., parter, ., prin atribuirea către pârâta de ordin 1 cu obligarea acesteia la suma de 60.900 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea cotei de ½ ce îi aparține. De reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 22.700 lei către reclamant, reprezentând investițiile efectuate de către reclamant la imobilul proprietatea pârâtelor, situat în A., ., județul A., precum și obligarea pârâtei de ordin 1 la plata către reclamant a sumei de 10.912 lei, reprezentând investițiile efectuate către reclamant la imobilul situat în A., ., .. Pe lângă acestea reclamantul a solicitat și partajarea bunurilor mobile achiziționate în timpul căsătoriei, prin atribuirea acestora pârâtei de ordinul 1, cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 21.775 lei.
Până la plata sumelor solicitate mai sus, reclamantul a solicitat în dosarul de fond instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantului în ce privește imobilul din A., ., județul A., proprietatea ambelor pârâte.
Față de împrejurarea că reclamantul a solicitat pe calea dreptului comun instituirea unui drept de retenție, văzând că există posibilitatea ca pârâtele să dispună evacuarea reclamantului, ca urmare a faptului că sunt proprietarele exclusive ale imobilului, în care locuiește și reclamantul, față de una din condițiile de admisibilitate a dreptului de retenție respectiv că bunul în legătură cu care s-a născut creanța solicitată de reclamant, trebuie să fie în stăpânirea retentorului, instanța apreciază că este întrunită cerința urgenței necesară pentru admisibilitatea cererii pe calea ordonanței președințiale.
Văzând cele de mai sus, instanța constată că sunt întrunite condițiile cerute în dispozițiile art. 581 Cod. proc. civ. pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale deoarece indubitabil există o urgență în ceea ce privește dreptul reclamantului, iar această măsură este vremelnică, având în vedere solicitarea reclamantului în dosarul de fond.
În mod evident este îndeplinită și condiția de neprejudecare a fondului cauzei, fondul cauzei urmând a fi judecat în dosarul al cărui obiect îl formează acțiunea de fond promovată de către reclamant.
În consecință, instanța, constată că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant este întemeiată, în baza art. 581 alin. 1 Cod proc. civ. urmează a o admite și în consecință:
Va institui un drept de retenție provizoriu în favoarea reclamantului în ce privește imobilul din A., ., județul A., proprietatea ambelor pârâte, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._ .
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța în baza art. 274 Cod procedură civilă nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul J. A., CNP_ cu domiciliul procesual ales în A., .. C, ., județul A. (la avocat A. A. C.) în contradictoriu cu pârâtele P. V. G. și P. M. domiciliate în A., ., județul A., pentru instituire drept de retenție și în consecință:
Instituie un drept de retenție provizoriu în favoarea reclamantului în ce privește imobilul din A., ., județul A., proprietatea ambelor pârâte, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Vremelnică și executorie, fără somație și fără trecerea vreunui termen.
Cu apel în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. N. A. M.
01.07.2013 /NP.
4 ex / 2 . comunică cu:
reclamantul J. A. cu domiciliul procesual ales în A., .. C, ., județul A. (la avocat A. A. C.)
pârâtele P. V. G. și P. M. domiciliate în A., ., județul A..
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1938/2013. Judecătoria ARAD | Pensie întreţinere. Încheierea nr. 1803/2013. Judecătoria ARAD → |
---|