Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7562/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 7562/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 720/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7562
Ședința publică din 09 decembrie 2013
Președinte: S. S.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta H. A. – C. în contradictoriu cu pârâtul V. I., având ca obiect partaj bunuri comune și cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional V. I. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențional H. A. – C. având același obiect.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat I. N. din Baroul A. și reprezentantul pârâtului, avocat N. D. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 342 lei achitată de H. A., adresă din partea expertului J. G. și înscris din partea expertului C. D. L., prin care se arată că a convocat părțile pentru data de 07.12.2013, cuantumul onorariului este de 700 lei și solicită acordarea unui termen pentru efectuarea suplimentului la raportul de expertiză.
În cauză s-a acordat ajutorul public judiciar, sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru datorată de reclamanta – pârâtă reconvențional H. A. – C. în cuantum de 5828,73 lei, în 17 rate lunare, precum și sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru datorată de pârâtul – reclamant reconvențional Vaș I. în cuantum de 5828,73 lei în 10 rate lunare.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar precizare de acțiune, solicitând includerea în masa partajabilă a unor la bunuri asupra cărora părțile au tranzacționat în data de 11.11.2013, dar care au fost omise din acțiunea introductivă. Se înmânează un exemplar reprezentantului pârâtului.
Reprezentantul pârâtului este de acord cu precizarea de acțiune.
Având în vedere că părțile au tranzacționat cu privire la bunurile mobile, iar pentru partajarea imobilului este necesar ca expertul să răspundă și la obiectivul suplimentar stabilit de instanță în data de 09.09.2013, instanța pune în discuție disjungerea cererii în ceea ce privește bunul imobil și acordarea cuvântului pe fond cu privire la partajarea bunurilor mobile.
Reprezentanții părților sunt de acord și solicită să se ia act de tranzacție.
Instanța pune în discuție emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize pentru a se comunica faptul că se revine asupra expertizei privind evaluarea bunurilor mobile, pentru a cărei efectuare a fost numit expert J. G., în sensul că nu mai este necesară efectuarea acesteia și a unei adrese către expert J. G. pentru a se comunica dacă a efectuat cheltuieli cu această expertiză, în caz afirmativ care este cuantumul acestora.
Reprezentantul pârâtului arată că a primit citația de la expert J. G., a luat legătura cu acesta și i-a comunicat că urmează să intervină o tranzacție, astfel că expertul nu a mai efectuat niciun demers înafară de citarea părților.
Reprezentanta reclamantei depuen în completarea timbrajului taxa de timbru în cuantum de 17,50 lei aferentă precizării de acțiune.
Instanța pune în vedere reprezentantului pârâtului că a achitat în plus suma de 300 lei onorariu expert, aspect ce va fi reglementat după ce expert J. G. va indica pretențiile sale.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. în data de 21.01.2013 reclamanta H. A. - C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V. I. să se constate că părțile au dobândit sub durata căsătoriei cu cota de contribuție de 100% de către reclamantă a următoarelor bunuri: imobilul situat în oraș Nădlac, ., jud. A., compus din casa cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp, înscris în CF nr. 2935 Nădlac cu nr. top. 1127 și 1128 în valoare de 30.000 euro echivalentul a 131.406 lei la data de 14.01.2013, 1 mobilă bucătărie în valoare de 3.200 lei; 1 ușa intrare dublă, 1 ușă cazan, 3 geamuri termopan în valoare de 11.700 lei, 2 garnituri mobilă de dormitor în valoare de 5.000 lei fiecare, total 10.000 lei; 1 mobilier sufragerie în valoare de 3.000 lei; 1 măsuță în valoare de 100 lei; 1 masă televizor în valoare de 300 lei; 1 canapea extensibilă în valoare de 700 lei; 1 mobilier bar în valoare de 2.500 lei; 2 televizoare în valoare de 500 lei fiecare, 1.000 lei valoare totală; 1 măsuță mică în valoare de 100 lei; 2 fotolii în valoare de 400 lei; 1 pat în valoare de 120 lei; 1 set canapele 3+2+1 în valoare de 1.000 lei; aparatură sport în valoare de 2.000 lei; 2 dulapuri mari în valoare de 1.200 lei; 2 dulapuri pantofi în valoare de 80 lei; 1 masa cu 6 scaune bucătărie în valoare de 1.500 lei; 1 frigider în valoare de 800 lei; 1 congelator în valoare de 300 lei; 1 DVD în valoare de 200 lei; 2 mașini de spălat rufe automate în valoare de 700 lei fiecare, 1.400 lei valoare totală; 1 aragaz în valoare de 600 lei; 1 cuptor microunde în valoare de 200 lei; 1 hotă în valoare de 300 lei; 1 sandwich maker în valoare de 60 lei; 1 aparat cafea în valoare de 450 lei; 1 storcător fructe în valoare de 300 lei; 1 mixer electric în valoare de 200 lei; lemne foc în valoare de 4.270 lei, 1 autoturism marca Opel Vectra în valoare de 1.500 euro, echivalentul a 6.505 lei la data de 14.01.2013; sistem de încălzire în valoare de 1920 euro, echivalentul a 8.300 lei la data de 14.01.2013, rezultând un total masă partajabilă în cuantum de 194.291 lei.
- să se dispună partajarea prin atribuirea în natură a bunurilor descrise către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 10.01.1978 și au divorțat la data de 23.11.2012, conform sentinței civile nr.8571/01.10.2012, căsătoria fiind desfăcută din vina exclusivă a pârâtului.
Reclamanta a solicitat constatarea contribuției în cotă de 100% în favoarea sa, atât a bunului imobil, cât și a bunurilor mobile, învederând că în prezent aceasta împreună cu mama sa locuiesc într-o locuință închiriată, deoarece pârâtul nu le permite să ia niciun bun din locuința comună.
La data de 28.02.2002 reclamanta a vândut numitului Zappa Aldisio un imobil situat în A., . prețul de_ lei vechi, potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 793 de către BNP M. P., iar la data de 28.10.2002 părțile au achiziționat de la sora reclamantei imobilul situat în Nădlac, ., cu prețul de 78.000.000 lei vechi, fiind instituit un drept de uzufruct în favoarea numitei Doval E., mama reclamantei, imobilul aflându-se în folosința acesteia din urmă de 42 de ani.
De la momentul achiziționării imobilului i s-au adus îmbunătățiri timp de 2 ani prin montarea ușilor și geamurilor termopan, s-a construit o baie, o sala pentru cazanul de încălzire, s-a amenajat interiorul, fiind parchetate și gresiate încăperile, utilate cu aparatura și mobilierul indicat anterior, toate acestea fiind achiziționate din banii rezultați din vânzarea bunului propriu și ale veniturilor realizate de reclamantă și cu ajutorul financiar din partea mamei acesteia.
Învederează că pârâtul nu a realizat în mod constat venturi, acesta a muncit sporadic, iar sumele câștigate le-a folosit în interes personal, necontribuind la achiziționarea bunurilor ce fac obiectul acestui partaj.
În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile 673 și următoarele Cod procedură civilă, art. 30 Codul familiei, art. 242 Cod procedură civilă.
În probațiune a anexat în copii certificate, sentința civilă nr. 8571/01.10.2012 pronunțată de Judecătoria A., act identitate, adeverință eliberată de . Nădlac, contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 852/28.10.2002 de către BNP S. R. A., contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 793/28.02.2002 de către BNP M. P., carnet de muncă, extras CF.
Prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâtul a solicitat admiterea, în principiu, a acțiunii principale, în sensul sistării stării de indiviziune privitoare la imobilului situat în Nădlac, . din casă cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp, înscris în CF nr. 2935Nădlac, nr. top. 1127-1128, imobil estimat la valoarea de 19.000 euro, constatarea faptului că bunul imobil mai sus descris a fost dobândit în timpul căsătoriei prin contribuția comună a părților și în consecință stabilirea unei cote părți de ½ din imobil pentru fiecare parte, atribuirea imobilului în totalitate pârâtului, urmând ca reclamanta să fie despăgubită cu contravaloarea cotei de ½ ce îi revine acesteia din valoarea totală a imobilului, cu titlu de sultă, atribuirea bunurilor mobile comune în cotă de ½ către fiecare parte, prin formarea a două loturi egale, iar în cazul în care aceste loturi nu au o valoare egală, întregirea lotului mai puțin valoros cu o sumă de bani, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâtul arată că atât bunul imobil cât și bunurile mobile au fost dobândite de către ambele părți prin contribuție comună de-a lungul perioadei de mai mult de 25 de ani de căsnicie, contribuția soțului fiind majoritară, și cu toate acestea apreciază că se impune o împărțeală în cote de contribuție egale.
În ceea ce privește istoricul imobilelor deținute de către părți, pârâtul arată că primul imobil aflat în proprietatea acestora a fost dobândit în anii 1990 și a fost situat în A., ., ., înscris în CF_ nr. top. 3242/a/3/_ /b/1/2/2:3243/a/1/a1/2:3243/a/2/2/1/2:1.3243/b/2/1/2 A. și a fost achiziționat aproape în întregime din sumele provenite din economiile acestuia, precum și din sume de bani primite de la părinții săi. Mai mult, achiziționarea celorlalte imobile a fost posibilă ca urmare a vânzării acestui imobil ca bun comun, ulterior, cu suma de 7.000 DM fiind achiziționat imobilul situat în A., .. 3, . de la mama reclamantei, însă, cu toate că acesta a fost dobândit printr-un act de donație, numita Doval E. a fost despăgubită cu suma de 4.000 DM, pentru a nu mai avea alte pretenții, cu o sumă semnificativă fiind despăgubită și sora reclamantei, numita Koșka Dagmar.
Ulterior, imobilul situat în A., . vândut și părțile au achiziționat de la sora reclamantei imobilul în litigiu, iar cu privire la investițiile efectuate pe perioada anilor 2002-2006, pârâtul arată că acesta a realizat venituri substanțiale pe toată perioada căsătoriei fiind angajat cu carte de muncă între anii 1986-2011, iar între anii 2011-2012 a lucrat diferite perioade de timp în Germania, veniturile fiind folosite în gospodărie.
Totodată părțile au deținut în perioada 1996-2005 o afacere de familie, constând în deținerea unui magazin mic în orașul Nădlac, o parte din veniturile gospodăriei având originea și din această parte.
În ceea ce privește îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu pârâtul arată că acesta la început era compus din două camere locuibile, una nelocuibilă, ce era folosită drept depozit, încăpere cu pământ pe jos, casa țărănească inițială fiind extinsă și modernizată în întregime astfel: 3 camere plus un living, 1 dressing, o bucătărie, o baie, magazie pentru lemne, cămară și camera tehnică a cazanului, toate fiind efectuate prin contribuția majoritar financiară a pârâtului, ajutat fiind și de către membrii familiei, în special de către fratele său.
Alte amenajări aduse acestui imobil sunt următoarele: turnare fundație nouă, livingul a fost format dintr-un hol, a fost amenajată o baie și o bucătărie modernă, un dressing, au fost amplasate ziduri noi, planșeul casei și acoperișul au fost complet refăcute, s-a turnat beton pentru pardoseală, izolație termică, zugrăvit, amplasare plăci rigips, geamuri și uși termopan, aplicare gresie și faianță în baie și bucătărie, magazie pentru lemne, tencuit nou interior și exterior, a fost asigurată alimentarea cu apă cu ajutorul unui hidrofor și s-au amenajat alei în interiorul curții și în fața casei, la toate acestea contribuția financiară a pârâtului fiind de 80%.
Cu privire la bunurile mobile a solicitat formarea a două loturi, iar în ceea ce privește lemnele pentru foc, apreciază că aceste bunuri consumabile nu pot face parte din masa partajabilă.
Referitor la autoturismul marca Opel Vectra, pârâtul arată că acest bun nu există în prezent, fiind înstrăinat de părți în timpul căsătoriei, iar anul 2012 pârâtul a achiziționat autoturismul Opel Corsa din Germania din veniturile exclusive ale acestuia, dobândite în Germania în perioada în care soția sa a inițiat acțiunea pentru desfacerea căsătoriei, astfel că reprezintă un bun propriu și a solicitat excluderea din masa partajabilă.
De asemenea, pârâtul a solicitat ca din masa partajabilă să fie excluse următoarele bunuri: ușa de la intrare, 1 ușă cazan, 3 geamuri termopan, sistemul de încălzire și lemnele pentru foc, precum și autoturismul marca Opel Corsa.
Față de valoarea totală indicată de reclamantă prin acțiune, pârâtul o apreciază ca fiind supraevaluată.
În drept a invocat dispozițiile art. 115, art. 119 Cod procedură civilă, art. 673 și urm. Cod procedură civilă.
A depus în probațiune în copie următoarele înscrisuri: coala CF, carnet de muncă, CIV, contract de vânzare – cumpărare încheiat la data de 22.08.2012, documente înmatriculare vehicul.
Prin încheierea ședinței din cameră de consiliu din data de 22.02.2013 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta – pârâtă reconvențional H. A. – C., dispunându-se eșalonarea plății taxei de timbru în cuantum de 5472 lei în 17 rate lunare, a câte 342 lei fiecare.
Prin încheierea ședinței din cameră de consiliu din data de 25.04.2013 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtul – reclamant reconvențional Vaș ioan, dispunându-se eșalonarea plății taxei de timbru în cuantum de 5828,73 lei în 10 rate lunare, a câte 582,87 lei fiecare.
Prin întâmpinare la cererea reconvențională reclamanta arată că susținerile pârâtului nu corespund adevărului, în sensul că imobilul din A., . . a fost achiziționat prin contribuția părților, acesta a fost donat de către numita Doval E., mama acesteia, conform contractului de donație.
De la data înstrăinării imobilului din A., . actul de donație au trecut doi ani, iar până la achiziționarea imobilului în litigiu au trecut 9 ani, apreciind ca fiind absurd să se considere că din suma de 7.000 DM ar fi fost despăgubite mama și sora sa, iar restul sumei să fie folosită la renovarea/îmbunătățirea imobilului.
În rest a menținut susținerile din cuprinsul acțiunii principale și a arătat că nu este de acord cu excluderea din masa partajabilă a autoturismului marca Opel Corsa, fiind dobândit în perioada căsătoriei.
S-a depus în probațiune certificat de informare nr. 1/01.03.2013 încheiat de Birou Mediator I. P..
Prin înscrisurl de la filele 73-74 dosar pârâtul a formulat o propunere de lotizare a bunurilor mobile, cu solicitarea ca din masa partajabilă să fie excluse o mașina de spălat defectă, iar cea funcțională să fie atribuită reclamantei.
Prin precizare de acțiune (fila 81) reclamanta a solicitat partajarea autoturismului marca Opel Corsa în valoare de 1.500 euro, echivalentul a 6.505 la data de 14.01.2013, în cuprinsul acțiunii fiind indicat în mod greșit tipul vehiculului ca fiind Vectra în loc de Corsa.
Prin note de ședință (filele 104-105) pârâtul a solicitat conexarea la prezentul dosar a dosarului nr._ al Judecătoriei A., prin care numita Doval Elenaa solicitat evacuarea sa.
În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul părților, proba testimonială, expertiză tehnică în construcții și proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 11.11.2013, reprezentanții părților și părțile personal s-au înfățișat în fața instanței și au arătat că au ajuns la o înțelegere în privința modului de sistare a comunității de bunuri mobile, sens în care au încheiat o tranzacție și au solicitat instanței de judecată să ia act de tranzacția intervenită între ele cu privire la partajarea bunurilor comune.
În urma verificării conținutului tranzacției instanța a constatat că în cuprinsul acesteia au fost înserate bunuri mobile cu privire care nu fac obiectul partajului, nefiind înserate nici în acțiunea rincipală și nici în cererea reconvențională.
Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată de azi reclamanta – pârâtă reconvențional a solicitat includerea în masa partajabilă și a umrătoarelor bunuri: 1 butelie în valoare de 5 lei, 1 set cameră mobilă C. în valoare de 100 lei, 1 aparat Rachet în valoare de 5 lei, 1 balansoar în valoare de 20 lei, 1 măsuță împletită în valoare de 10 lei, 1 mașină de cusut în valoare de 50 lei, 1 măsuță și un calculator în valoare de 100 lei, 1 aparat blender în valoare de 30 lei, 1 prăjitor pâine în valoare de 50 lei, 1 generator de curent în valoare de 100 lei, 1 mașină de tuns iarba în valoare de 30 lei, 1 pavilion în valoare de de 50 lei, 1 masă de călcat în valoare de 10 lei, 1 uscător de haine în valoare de 10 lei, 1 frigider în valoare de 50 lei, toate bunurile indicate fiind inserate în tranzacția semnată de părți în fața instanței la data de 11.11.2013.
Analizând actele și lucrările de la dosar, sub aspectul partajului bunurilor mobile, instanța reține în fapt următoarele:
La termenul de judecată din 11.11.2013 părțile au ajuns la un consens cu privire la partajarea bunurilor mobile, iar prin precizarea de acțiune formulată de reclamanta – pârâtă reconvențional la termenul de judecată de azi au fost incluse în masa partajabilă și 1 butelie, 1 set cameră mobilă C., 1 aparat Rachet, 1 balansoar, 1 măsuță împletită, 1 mașină de cusut, 1 măsuță și un calculator, 1 aparat blender, 1 prăjitor pâine, 1 generator de curent, 1 mașină de tuns iarba, 1 pavilion, 1 masă de călcat, 1 uscător de haine și 1 frigider, bunuri asupra cărora părțile au înțeles, de asemenea, să tranzacționeze, dar care au fost omise atât din acțiune, cât și din cererea reconvențională.
Conform art.2267 al.1 Cod civil, tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu ... prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
Având în vedere că părțile s-au înțeles să tranzacționeze cu privire la sistarea comunității de bunuri mobile, și reținând că acestea au capacitate legală de a tranzacționa, că actul este expresia liberei lor voințe și că în speță tranzacția este admisibilă, nefiind vorba despre drepturi de care soții nu ar putea să dispună, instanța, în baza art. 270, art.273 și art. 6734 alin.3 Cod procedură civilă va lua act de tranzacția părților, având următorul conținut:
„TRANZACTIE JUDICIARĂ Prezenta Tranzactie se încheie în cadrul dosarului civil nr._ azi data de 08.11.2013,
În condițiile art. 271, art. 272 C. Proc. Civ., între:
- PĂRȚILE
Vaș I. domiciliat în Nădlac, . jud. A., identificat prin C.I. . nr._, CNP_ ȘI
Hlovoșka A. – Caludia identificată prin C.I. . nr._ CNP_, domiciliată în Nădlac, ., jud. A.,
- ÎNVOIALA PĂRȚILOR.
Noi, părțile din dosar, reclamanta pârât-reconvențional Hlovoșka A. C. și pârâtul reclamant-reconvențional Vaș I., întelegem să stingem parțial litigiul ce formează obiectul dosarului nr._ prin încheierea unei tranzacții cu privire la bunurile mobile ce au fost parte din gospodăria comună a subsemnaților, prin stabilirea a două loturi si atribuirea acestor bunuri subsemnaților după cum urmează:
- LOTUL BUNURILOR MOBILE CE SE CUVIN RECLAMANTEI PÂRÂT -RECONVENȚIONAL H. A. C.
1.Un frigider,
2.Una butelie
3.Set camera mobila C.
4.Una canapea extensibilă
5.Două fotolii
6.Un dormitor
7.Una Masina de spalat
8.Un aparat Rachet
9.Un storcator de fructe
10.Un sandvich maker
11.Un aparat stepper
12.Mobilă Bucătarie
13.Balansoar
14.Aparat de cafea
15.Una măsuță împletită,
16.Una măsuță bancă abdomen
17.Una masină de cusut
18.Un pat
19.Două dulapuri mostenire de la bunica,
II. LOTUL BUNURILOR MOBILE CE SE CUVIN PÂRÂTULUI RECLAMANT- RECONVENȚIONAL V. I.
1.Una garnitura mobila dormitor
2.Un mobilier sufragerie
3.Una masa televizor
4.Un mobilier bar
5.Un televizor
6.Un frigider
7.Un aragaz
8.Una hotă
9.Un DVD
10.Un cuptor cu microunde
11.Un set canapele 3+2+1
12.Măsuță + calculator
13.Autoturismul Opel Corsa identificat prin . W0L0SBF08X4132429
14.Două dulapuri pantofi
15.Una măsuță mică
16.Un aparat Blender
17.Un prăjitor pâine
18.Un generator de curent
19.Una mașină de tuns iarbă
20.Un pavilion
21.Una masă de călcat
22.Un uscător de haine
Odată cu încheierea prezentei tranzacții întelegem să nu mai avem niciun fel de pretenții trecute, prezente sau viitoare în legătură cu bunurile mobile ce au format gospodăria noastră comună pe timpul căsătoriei.
Noi, părțile din prezenta tranzacție H. A. C. și V. I. arătăm în mod expres că prezenta tranzacție judiciară, exprimă voința noastră comună cu privire la bunurile mobile și solicităm instanței de judecată, ca în temeiul art. 271 C. pr. civ. să consființească învoiala noastră prin hotărârea de expedient ce se va pronunța.
Redactata în 3 exemplare, din care unul pentru instanta de judecată și câte unul pentru fiecare parte.”
Va disjunge cererea de partaj având ca obiect imobilul situat în Nădlac, ., jud. A., compus din casa cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp, înscris în C.F.nr.2935 Nădlac nr.top.1127 și1128 și acordă termen de judecată la data de 13.01.2014, pentru când se citează domnul expert C. D. – L. cu mențiunea de a depune suplimentul la raportul de expertiză și decontul final.
În temeiul art.274 al.1 Cod procedură civilă va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta H. A. C., cu domiciliul în oraș Nădlac, ., jud. A., cu domiciliul procesual ales la C.. Avocat I. N., cu sediul în A., ., nr.19, ., în contradictoriu cu pârâtul Vaș I., cu domiciliul în oraș Nădlac, ., jud. A., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. D. A., cu sediul în A., ..3, ., cu privire la partajul bunurilor mobile.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant reconvențional Vaș I. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențional H. A. C., cu privire la partajul bunurilor mobile.
Ia act de tranzacția încheiată între părți în data de 08.11.2013 și semnată de părți în instanță în data de 11.11.2013, cu privire la partajul bunurilor mobile, având următorul conținut: „TRANZACTIE JUDICIARĂ Prezenta Tranzactie se încheie în cadrul dosarului civil nr._ azi data de 08.11.2013,
În condițiile art. 271, art. 272 C. Proc. Civ., între:
I. PĂRȚILE
Vaș I. domiciliat în Nădlac, . jud. A., identificat prin C.I. . nr._, CNP_ ȘI
Hlovoșka A. – Caludia identificată prin C.I. . nr._ CNP_, domiciliată în Nădlac, ., jud. A.,
II. ÎNVOIALA PĂRȚILOR.
Noi, părțile din dosar, reclamanta pârât-reconvențional Hlovoșka A. C. și pârâtul reclamant-reconvențional Vaș I., întelegem să stingem parțial litigiul ce formează obiectul dosarului nr._ prin încheierea unei tranzacții cu privire la bunurile mobile ce au fost parte din gospodăria comună a subsemnaților, prin stabilirea a două loturi si atribuirea acestor bunuri subsemnaților după cum urmează:
I. LOTUL BUNURILOR MOBILE CE SE CUVIN RECLAMANTEI PÂRÂT -RECONVENȚIONAL H. A. C.
II. LOTUL BUNURILOR MOBILE CE SE CUVIN RECLAMANTEI PÂRÂT -RECONVENȚIONAL H. A. C.
1.Un frigider,
2.Una butelie
3.Set camera mobila C.
4.Una canapea extensibilă
5.Două fotolii
6.Un dormitor
7.Una Masina de spalat
8.Un aparat Rachet
9.Un storcator de fructe
10.Un sandvich maker
11.Un aparat stepper
12.Mobilă Bucătarie
13.Balansoar
14.Aparat de cafea
15.Una măsuță împletită,
16.Una măsuță bancă abdomen
17.Una masină de cusut
18.Un pat
19.Două dulapuri mostenire de la bunica,
II. LOTUL BUNURILOR MOBILE CE SE CUVIN PÂRÂTULUI RECLAMANT- RECONVENȚIONAL V. I.
1.Una garnitura mobila dormitor
2.Un mobilier sufragerie
3.Una masa televizor
4.Un mobilier bar
5.Un televizor
6.Un frigider
7.Un aragaz
8.Una hotă
9.Un DVD
10.Un cuptor cu microunde
11.Un set canapele 3+2+1
12.Măsuță + calculator
13.Autoturismul Opel Corsa identificat prin . W0L0SBF08X4132429
14.Două dulapuri pantofi
15.Una măsuță mică
16.Un aparat Blender
17.Un prăjitor pâine
18.Un generator de curent
19.Una mașină de tuns iarbă
20.Un pavilion
21.Una masă de călcat
22.Un uscător de haine
Odată cu încheierea prezentei tranzacții întelegem să nu mai avem niciun fel de pretenții trecute, prezente sau viitoare în legătură cu bunurile mobile ce au format gospodăria noastră comună pe timpul căsătoriei.
Noi, părțile din prezenta tranzacție H. A. C. și V. I. arătăm în mod expres că prezenta tranzacție judiciară, exprimă voința noastră comună cu privire la bunurile mobile și solicităm instanței de judecată, ca în temeiul art. 271 C. pr. civ. să consființească învoiala noastră prin hotărârea de expedient ce se va pronunța.
Redactata în 3 exemplare, din care unul pentru instanta de judecată și câte unul pentru fiecare parte.”
Disjunge cererea de partaj având ca obiect imobilul situat în Nădlac, ., jud. A., compus din casa cu construcții anexe și teren aferent în suprafață de 961 mp, înscris în C.F.nr.2935 Nădlac nr.top.1127 și1128 și acordă termen de judecată la data de 13.01.2014, pentru când se citează domnul expert C. D. – L. cu mențiunea de a depune suplimentul la raportul de expertiză și decontul final.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 09.12.2013.
Președinte Grefier
S. StepanMarcela T.
Red./Dact./SS/MT/4ex./2com./ 09.01.2014
Se comunică:
- reclamanta H. A. C. - C.. Avocat I. N. - A., ., nr.19, .
- pârâtul Vaș I. - la cabinet avocat N. D. A. - A., ..3, .>
← Pensie întreţinere. Încheierea nr. 1804/2013. Judecătoria ARAD | Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD → |
---|