Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 5/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 12073/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 12._

ÎNCHEIERE NR. 5.411

Ședința Camerei de consiliu din 27.08.2013

Președinte: G. C.

Grefier: B. D.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Direcția de dezvoltare și asistență comunitară A., pentru instituirea curatelei.

La apelul nominal se prezintă intimata R. V., absent fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.15 lit. h) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fondul cauzei.

Intimata solicită admiterea cererii formulate.

JUDECATA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data 08.08.2013, petenta Direcția de dezvoltare și asistență comunitară A. a solicitat instituirea curatelei pentru reprezentarea intereselor domnului R. G. și numirea în calitate de curator a doamnei R. V., în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice și încuviințarea ca intimata R. V., în calitate de curator al domnului R. G. să deschidă și să administreze un cont de card la o unitate bancară în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 448/2006, pensia pentru limită de vârstă precum și eliberarea de extrase.

În motivarea cererii sale, petenta arată că prin cererea nr. 14.896/2013 înregistrată la DDAC A., doamna R. V., în calitate de fiică a domnului R. G., a solicitat instituirea curatelei întrucât, din cauza bolii, domnul R. G. nu își poate exercita și apăra interesele în condiții mulțumitoare, motiv ce impune reprezentarea acestuia în fața autorităților publice.

Petenta a mai solicitat ca instanța să încuviințeze ca intimata R. V. să deschidă și să administreze un cont de card la o unitate bancară pe numele domnului R. G., în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 448/2006, pensia pentru limită de vârstă precum și eliberarea de extrase.

Doamna R. V. îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numită în calitate de curator.

În drept, petenta a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art. 111 lit. d și art. 178-186 Cod civil.

Din coroborarea mijloacelor de probă depuse la dosar, respectiv: cererea înregistrată la DDAC A. de către intimata R. V., copiile CI ale intimatelor, Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4.522 din data de 04.07.2013, adeverință medicală, certificat de cazier judiciar și referatul de anchetă socială efectuat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Din actele depuse la dosar, instanța reține că domnul R. G. este născut în data de 05.03.1924 în comuna Ș., ..

Din Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4.522 din data de 04.07.2013 rezultă că a fost încadrat în gradul de handicap grav și nu este deplasabil. Din aceste motive el nu își poate exercita și apăra interesele în condiții mulțumitoare, motiv ce impune reprezentarea acestuia în fața autorităților publice de un curator. De asemenea este necesară reprezentarea acestuia de un curator pentru deschiderea și administrarea unui cont de card la o unitate bancară, în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 448/2006, pensia pentru limită de vârstă precum și eliberarea de extrase.

Intimata R. V. este fiica domnului R. G. și cea care îl îngrijește în fapt. Din adeverință medicală eliberată de Dr. D. E. rezultă că intimata nu este luată în evidență cu boli psihice.

Din certificatul de cazier judiciar depus la dosar rezultă că petenta nu are antecedente penale.

Datorită stării de sănătate a celui ce urmează a fi reprezentat, consimțământul acestuia nu a putut fi luat.

Constatând că domnul R. G.,din cauza bătrâneții și bolii, nu își poate apăra singur intereseleși este în situația prevăzută în dispozițiile art. 178 lit. a Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, precum și că intimata îndeplinește condițiile legale prevăzute în dispozițiile art. 180 cod civil pentru a putea fi numită curator, în temeiul art. 182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și pe cale de consecință, va numi pe doamna R. V. domiciliată în municipiul A., ./A, ., județul A., născută în data de 06.09.1973 în municipiul A., având CNP:_ în calitate de curator al domnului R. G. născut în data de 05.03.1924 în comuna Ș., ., domiciliat în municipiul A., ./A, ., având CNP:_ persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4.522 din data de 04.07.2013, în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice.

Va încuviința ca doamna R. V., în calitate de curator al intimatului R. G. să deschidă și să administreze un cont de card la o unitate bancară pe numele intimatului R. G., în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute în dispozițiile Legii nr. 448/2006 și pensia pentru limită de vârstă, precum și eliberarea de extrase.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Direcția de dezvoltare și asistență comunitară A. cu sediul în municipiul A., Calea Radnei, nr. 250, județul A. și, în consecință:

Numește pe doamna R. V. domiciliată în municipiul A., ./A, ., născută în data de 06.09.1973 în municipiul A., având CNP:_ în calitate de curator al domnului R. G. născut în data de 05.03.1924 în comuna Ș., ., domiciliat în municipiul A., ./A, ., județul A., având CNP:_ persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4.522 din data de 04.07.2013, în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice.

Încuviințează ca doamna R. V., în calitate de curator al intimatului R. G. să deschidă și să administreze un cont de card la o unitate bancară pe numele intimatului R. G., în vederea ridicării, depunerii, transferării sumelor ce reprezintă drepturile bănești prevăzute în dispozițiile Legii nr. 448/2006 și pensia pentru limită de vârstă, precum și eliberarea de extrase.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la pronunțare cu cei prezenți și de la comunicare cu cei absenți.

Pronunțată în ședința publică din 27.08.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C. B. D.

Red./Tehnored.: G.C./ B.D.

7 ex./3 ..08.2013

Se comunică cu:

Petenta:

Direcția de dezvoltare și asistență comunitară A. cu sediul în municipiul A., Calea Radnei, nr. 250, județul A.

Intimații:

R. V. domiciliată în municipiul A., ./A, ., județul A.

R. G. domiciliată în municipiul A., ./A, ., județul A.

În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi afișată la sediul instanței și la Primăria municipiului A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 5/2013. Judecătoria ARAD