Contestaţie la executare. Sentința nr. 3119/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3119/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 4907/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3119
Ședința publică din 04 iunie 2015
Președinte: A. N.
Grefier: C. M.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea S. I. M., în contradictoriu cu intimații S. S.a.R.L. și B. B. C..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și reține acțiunea spre soluționare asupra excepției.
INSTANȚA
Prin contestația la executareînregistrată la această instanță la 08.04.2015, contestatoarea S. I. M. în contradictoriu cu intimații S. S.a.R.L. și B. B. C., a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 146/2015 al B. B. C., reducerea onorariului executorului judecătoresc și suspendarea executării silite.
Privitor la cererea de suspendare a executării silite, a arătat că, dacă se va continua executarea silită, va ajunge în stradă, întrucât nu are venituri din care să se întrețină, fiind nevoită să-și vândă locuința și nu are un alt imobil în care să locuiască.
Pe fond, contestatoarea a arătat că somația emisă în dosarul execuțional nr. 146/2015 al B. B. C. este nelegală, întrucât nu cuprinde toate elementele prevăzute de lege pentru a fi valabilă, în sensul că nu au fost indicate termenul în care poate fi contestată și nici instanța la care ar fi putut să înainteze contestația. Privitor la încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare silită, a arătat că suma stabilită este mult prea mare raportat la valoarea creanței, iar dacă ar cădea în sarcina sa să o plătească, iar crea grave prejudicii. Pe de altă parte, suma stabilită nu este proporțională cu munca prestată în cadrul dosarului de executare silită.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ.
În probațiune, a depus înscrisuri.
Intimata S. S.a.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării contestației și a petitului privind suspendarea executării silite, precum și excepția tardivității introducerii contestației la executare.
Privitor la cererea de suspendare a executării silite, a arătat că motivele invocate de către contestatoare în susținerea acesteia nu sunt întemeiate, iar pe fond, a arătat că actele de executare au fost legal întocmite, demersul în justiție al contestatoarei fiind făcut cu rea credință, doar pentru a îngreuna procesul recuperării creanței sale.
Intimatul B. B. C. nu a depus întâmpinare.
Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei A., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 714 alin. 1 C.pr.civ, contestația la executare este de competența instanței de executare, iar potrivit art. 651 alin. 1 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
În speță, organul de executare a fost sesizat la data de 17.03.2015 (fila 1 din dosarul execuțional).
La data sesizării organului de executare (17.03.2015), potrivit extrasului din baza de date a Direcției pentru evidența persoanelor (fila 38), domiciliul debitoarei-contestatoare S. I. M. se afla în municipiul Timișoara, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara.
Ca atare, se va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A..
Declină în favoarea Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea S. I. M., CNP_, cu domiciliul ales în . M., ., jud. T., în contradictoriu cu intimații S. S., cu sediul în București, .. 1, . 4 și B. B. C., cu sediul în A., ., ..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
Președinte Grefier
A. N. C. M.
Red./tehn.AN/CM/01.07.2015; nu se comunică.
← Pretenţii. Sentința nr. 3068/2015. Judecătoria ARAD | Succesiune. Încheierea nr. 3086/2015. Judecătoria ARAD → |
---|