Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1103/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1103/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 1165/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1103

Ședința publică din data de 02 martie 2015

Președinte: G. - I. B.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare, cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de către reclamantul B. T. C., în contradictoriu cu pârâta A. A. C., având ca obiect reglementare program vizitare minor.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4 din OUG nr. 80/2013 .

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, la data de 02 martie 2015, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, din partea reclamantului, precizare de acțiune.

Instanța ia act de precizarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant cu privire la programul concret de vizitare.

Având în vedere totodată lipsa pârâtei la acest termen de judecată, care a preluat personal citația, astfel cum rezultă din dovada de înmânare existentă la dosar, fiind citată cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a răspunde la interogatoriu, instanța face aplicarea prevederilor art. 358 Cod procedură civilă, considerând neprezentarea pârâtei la interogatoriu ca un început de dovadă a pretențiilor reclamantului.

În conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :

Prin cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, înregistrată la această instanță la data de 29 ianuarie 2015, sub numărul de dosar_, reclamantul B. T. C. a chemat în judecată pârâta A. A. C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună, în mod vremelnic, până la soluționarea dosarului de fond având nr._, aflat pe rolul Judecătoriei A., de a avea legături personale cu minora, cu obligarea pârâtei la a-i permite vizitarea minorei la locuința mamei, săptămânal precum și ori de câte roi interesul superior al minorei o impune.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, din uniunea consensuală a părților s-a născut minora B. A. E., născută la data de 11.08.2014, pârâta, împreună cu minora locuind în imobilul deținut de reclamant, acesta ocupându-se de asigurarea mijloacelor necesare creșterii minorei, dorind în continuare să se implice direct în creșterea și educarea minorei, însă pârâta nu îi permite acest lucru .

Reclamantul a mai arătat că, în urmă cu aproximativ 1 lună, pârâta a părăsit domiciliul comun împreună cu minora, moment de la care acesta, datorită refuzului pârâtei nu a mai avut posibilitatea de a-și vedea fiica, solicitând astfel pe calea cererii reconvenționale, formulată în cadrul dosarului nr._ stabilirea unui program de vizitare a minorei.

Față de cele arătate, reclamantul a apreciat că se impune luarea unor măsuri urgente și vremelnice, până la soluționarea dosarului nr._, privind stabilirea unui program de vizitare a minorei cu respectarea dispozițiilor legii nr. 272/2004, apreciind ca fiind îndeplinite în acest sens condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii sale, fiind dovedite urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

Pentru toate acestea, reclamantul a solicitat admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată, întemeindu-și aceasta pe prevederile art. 996 și următoarele Cod procedură civilă .

În susținerea cererii sale, în cadrul probei cu acte, reclamantul a depus la dosar copia certificatului de naștere al minorei B. A. – E., născută la data de 11.08.2014, adeverință privind veniturile realizate de către acesta în calitate de angajat al ., precum și copia întâmpinării și a cererii reconvenționale formulate în cadrul dosarului nr._ .

La termenul de judecată din data de 16 februarie 2015, instanța a încuviințat cererea de probațiune formulată de către reclamant privind luarea interogatoriului pârâtei, sens în care aceasta a fost citată cu mențiune, însă, deși a primit personal citația emisă, aceasta nu s-a prezentat în instanță pentru luarea interogatoriului, astfel încât, la termenul de judecată din data de 02 martie 2015, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 358 Cod procedură civilă .

Prin serviciul registratură, la data de 02 martie 2015, reclamantul a depus precizare de acțiune prin care a indicat în mod concret programul de vizitare a minorei solicitat, respectiv obligarea pârâtei la a-i permite vizitarea minorei la locuința mamei săptămânal după următorul program: - în prima și în a treia săptămână din lună, în fiecare zi de marți, miercuri și joi, de la orele 18.00 și până la orele 20.00; în a doua și a patra săptămână, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 14.00 și până la orele 19.00 precum și ori de câte ori interesul minorei o impune.

Reclamantul a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pârâta nu și-a exprimat poziția față de cererea formulată.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar potrivit alin. 5 a aceluiași articol, „pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.

Așadar, condițiile specifice și cumulative de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt existența aparenței unui drept în favoarea părții, urgența, vremelnicia, și neprejudecarea fondului.

Relativ la aparența dreptului, instanța reține că minora B. A. E., născută la data de 11.08.2014, este fiica reclamantului, conform mențiunilor din certificatul de naștere . nr._ eliberat la data de 12.08.2014 de Primăria Municipiului A..

Potrivit dispozițiilor art. 401 alin 1 Cod civil, părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar conform art. 503 cod civil părinții au aceleași drepturi și îndatoriri față de copil.

În speță, față de lipsa pârâtei la interogatoriu, instanța urmează a reține ca reale susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că ulterior separării părților, pârâta îl împiedică să păstreze legături personale cu minora, astfel că, acesta este îndreptățit să solicite instanței stabilirea în mod provizoriu a unui program de vizitare, până la soluționarea cererii reconvenționale formulată în dosarul_ .

Sub aspectul vremelniciei măsurii, pe rolul Judecătoriei A. este înregistrat dosarul cu nr._ având ca obiect stabilire locuință minor.

Prin cererea reconvențională formulată în dosarul sus-menționat s-a solicitat reglementarea dreptului pârâtului reclamant reconvențional de a avea legături personale cu minora, astfel că în speță condiția vremelniciei măsurii este îndeplinită, fondul cauzei urmând a fi judecat în dosarul anterior menționat.

În ceea ce privește urgența, legea nu dă o definiție a acesteia, ea trebuind a fi apreciată de către instanță, raportat la condițiile prevăzute de art. 996 C.proc.civ, adică ori de câte ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul executării nu se pot realiza eficace pe cale unei acțiuni de drept comun. În cazul ordonanței președințiale urgența trebuie apreciată raportat la momentul judecării cererii.

Art. 6 lit. j din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului consacră principiul celerității în luarea oricărei decizii cu privire la copii, orice măsură, decizie sau procedură în care sunt implicați copiii fiind necesar a se lua cu maximă urgență, pentru a nu lipsi nici un moment copilul de asistență și ocrotire indiferent de circumstanțele speciale în care acesta s-ar afla.

Indubitabil există o urgență în ceea ce privește reglementarea modalității concrete de păstrare a legăturilor personale cu părintele cu care copilul nu locuiește, între părinți existând neînțelegeri cu privire la acest aspect, neînțelegeri care în lipsa unei reglementări, chiar și provizorii, ar putea crea un prejudiciu emoțional pentru copil.

Legătura afectivă dintre părinte și copil se realizează începând cu primele zile de viață ale copilului și este influențată de disponibilitatea și empatia manifestată de părinte față de nevoile copilului, aceasta fiind perioada în care începe să se dezvolte relația de atașament. Lipsa totală a unuia dintre părinți din viața copilului pentru o perioadă îndelungată poate crea un prejudiciu emoțional copilului și poate constitui o barieră în dezvoltarea relației ulterioare dintre părinte și copil.

Față de considerentele expuse instanța reține că este îndeplinită condiția urgenței impusă de art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă.

În mod evident este îndeplinită și condiția de neprejudecare a fondului cauzei, acesta urmând a fi judecat în dosarul al cărui obiect îl formează acțiunea de divorț promovată de către reclamantă.

În analiza sumară efectuată în cadrul procedurii de ordonanță președințială, instanța va avea în vedere că relația dintre părinte și copiii săi este esențială în dezvoltarea armonioasă a minorilor, posibilitatea copiilor și a părintelui de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezentând un element fundamental al vieții de familie, iar împiedicarea unei asemenea relații, în măsura în care nu este justificată de interesul superior al copilului, reprezintă o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, garantat de art. 8 CEDO.

În cauză nu există dovezi că reclamantul manifestă un comportament nepotrivit față de mamă sau copil, comportament care ar putea justifica împiedicarea relațiilor personale ale tatălui cu minora în scopul protejării interesului superior al copilului.

În ceea ce privește programul concret de păstrare a legăturilor personale cu minora instanța reține că, față de vârsta copilului, de doar șase luni, vârstă la care prezența mamei este absolut necesară, fiind de notorietate faptul că programul de odihnă și alimentație al copilului este unul strict și strâns legat de prezența mamei, se impune ca vizitele reclamantului să fie restrânse la câteva zile și într-un interval de câteva ore.

În lipsa unor argumente concrete, solicitarea reclamantului de a stabili dreptul său de a avea legături personale cu minora „de câte ori interesul copilului o impune”, este nejustificată, în lipsa unui program de vizitare concret putându-se ajunge la exercitarea discreționară a acestui drept, contrar interesului superior al copilului.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 996 Cod procedură civilă instanța va admite în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul B. T. C. în contradictoriu cu pârâta A. A. C. și va reglementa în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei A., dreptul reclamantului de a avea legături personale cu copilul B. A. E., în conformitate cu următorul program: în prima și a treia zi de marți din lună, de la orele 18:00 la orele 20:00, la domiciliul pârâtei; în a doua și a patra săptămână din lună, în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 16:00 și 19:00, la domiciliul pârâtei;

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul B. T. C., CNP:_, cu domiciliul în A., ., județul A. și domiciliul procesual ales în A., ., . în contradictoriu cu pârâta A. A. C., cu domiciliul în .. 28, ., având ca obiect reglementare program vizitare și în consecință:

Reglementează în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei A., dreptul reclamantului de a avea legături personale cu copilul B. A. E., născută la data de 11 august 2014 în A., în conformitate cu următorul program:

- în prima și a treia zi de marți din lună, de la orele 18:00 la orele 20:00, la domiciliul pârâtei;

- în a doua și a patra săptămână din lună, în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 16:00 și 19:00, la domiciliul pârâtei;

Fără cheltuieli de judecată.

Provizorie și executorie.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria A., în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 02 martie 2015.

Președinte Grefier

G. - I. B. A. T.

Red./dact.

GIB/AT/ 04.03.2015

4 ex. / 2 .:

- reclamantul B. T. C., domiciliul procesual ales în A., ., .

pârâta A. A. C., cu domiciliul în .. 28, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1103/2015. Judecătoria ARAD