Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 231/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 231/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 231/2015
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 231
Ședința camerei de consiliu din 19 ianuarie 2015
Președinte: R. A.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul M. I., în calitate de președinte al Asociației Culturale TRADIȚII A., având ca obiect înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura este fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei, după care instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cereri, în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 1 din OG nr. 26/2000.
Cererea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru.
Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2015 sub nr. de dosar_, pe rolul Judecătoriei A., petentul M. I., în calitate de președinte al Asociației Culturale TRADIȚII A., a solicitat înscrierea asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei A., în vederea dobândirii personalității juridice.
La cerere au fost anexate: hotărârea membrilor fondatori, actul constitutiv și statutul asociației atestate de avocat C. E. V., dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției, dovada depunerii patrimoniului, dovada sediului asociației (contract de comodat și extras CF), certificatele de cazier fiscal și judiciar ale membrilor fondatori, copii cărți de identitate ale membrilor fondatori și a cenzorului.
Constatând că în speță cererea de înscriere a asociației este însoțită de documentele prevăzute de lege (art. 7 al. 2 din O.G. nr. 26/2000), că actul constitutiv și statutul, atestate sub nr. 4 și nr. 5 de către avocat C. E. V., îndeplinesc dispozițiile legale, respectiv cuprind datele de identificare ale asociaților, exprimarea voinței de asociere, denumirea asociației, sediul asociației, durata de funcționare pe perioadă nedeterminată, patrimoniul inițial, în numerar peste limita minimă prevăzută de lege, componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control, obiectul și scopul asociației, iar clauzele cuprinse nu sunt contrare dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 26/2000, va admite cererea și va dispune, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 26/2000 înscrierea Asociației Culturale TRADIȚII A. în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei A..
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petentul M. I., cu domiciliul în ., ., CNP_, în calitate de președinte al Asociației Culturale TRADIȚII A. și, în consecință:
Dispune înscrierea Asociației Culturale TRADIȚII A. în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A., persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în ., ..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la J. A., în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2015.
Președinte Grefier
R. A. L. M.
Red./dact. RA/LM/21.01.2015
6ex/4 .>
- petentului M. I., ., .
- Parchetului de pe lângă J. A.;
- Administrației Finanțelor Publice A. - după rămânerea definitivă a hotărârii;
- Ministerului Justiției – după rămânerea definitivă a hotărârii;
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 214/2015. Judecătoria ARAD | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 428/2015.... → |
|---|








