Suspendare provizorie. Încheierea nr. 214/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 214/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 214/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 214
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare cererea formulată de către contestatoarea Direcția de S. P. a Județului A., în contradictoriu cu intimații N. D. G., S. A., G. D., H. M. L. în calitate de moștenitoare a defunctului J. V., S. I., C. G., C. C. și A. F., pentru suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosar execuțional nr. 527/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc C. B..
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, conform art. 94 Cod procedură civilă și art. 6 alin. 5 din O.G. nr. 22/2002, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a instanței, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei reține următoarele:
Constată că la data de 15 ianuarie 2015, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat, sub numărul de dosar_, cererea formulată de către contestatoarea Direcția de S. P. a Județului A., în contradictoriu cu intimații N. D. G., S. A., G. D., H. M. L. în calitate de moștenitoare a defunctului J. V., S. I., C. G., C. C. și A. F., solicitându-se suspendarea provizorie a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 527/2014 al Biroul Executorului Judecătoresc C. B..
În motivarea cererii, contestatoarea arată că la data de 09.01.2015 contestatoarei i-a fost comunicată somația din 22.12.2014, încheierea de încuviințare a executării silite din 19.12.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 22.12.2014 emise de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 527/2014 al B. C. B., ca urmare a cererii de executare silită formulată de intimați, prin care aceștia au declanșat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1062/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul A. -Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1521/03.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Împotriva actelor de executare silită contestatoarea a promovat contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite, respectiv cererea de întoarcere a executării silite invocând aspecte de nelegalitate, cu următoarele argumente:
Existența a două dosare execuționale pentru același titluri executorii și interpretarea greșită de către executorul judecătoresc a dispozițiilor art. 622 alin. 3 NCPC.
Astfel, în cursul anului 2013 intimații au solicitat instituirea popririi, în cadrul dosarului execuțional nr. 432/2013 al B. C. B., în baza acelorași titluri executorii mai sus enunțate.
Se arată că prin sentința civilă nr. 1948/01.07.2014 pronunțată de Tribunalul A. a fost admisă cererea formulată de către contestatoarea Direcția de S. Publica a Județului A. prin care instituția a solicitat instanței de judecată acordarea unui termen de grație, până la rectificarea bugetului Ministerului Sănătății, necesară în vederea alocării sumelor necesare plații cuantumului de 15% din drepturile salaríale stabilite în favoarea intimaților și a fost suspendată continuarea executării silite, obiect al dosarului execuțional nr. 432/2013 al B. C. B. până la soluționarea definitivă a cererii de grație.
În prezent, cauza care a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A. se află pe rolul Curții de Apel Timișoara, cu termen de judecată stabilit la data de 13.02.2015 ca urmare a recursului promovat de către intimați. Cu toate ca aceștia din urmă și executorul judecătoresc au cunoscut situația existentă în dosarul execuțional nr. 432/2013 al B. B., la data de 19.12.2014 a fost înregistrată o nouă cerere de executare silită în temeiul acelorași titluri executorii reprezentate de sentința civilă nr.1062/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul A. rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1521/03.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, iar executorul judecătoresc a admis noua cerere de executare silită și prin încheierea din 19.12.2014 a dispus încuviințarea executării silite.
Contestatoarea apreciază că este evident că executorul judecătoresc a interpretat greșit dispozițiile art. 622 alin. 3 din NCPC atunci când a susținut in dispozitivul încheierii de încuviințare a executării silite din 19.12.2014 că „încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate și permite creditoarei să ceară executorului judecătoresc să recurgă, simultan sau succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare."
În speța dedusă judecații nu se discută modalități simultane sau succesive de executare silită în baza titlurilor executorii anterior invocate, ci de existența concomitentă a două dosare execuționale, și anume nr. 432/2013 și nr. 527/2014, deschise în baza acelorași titluri executorii, ambele dosare execuționale fiind instrumentate de același executor judecătoresc, B. C..
În ceea ce privește încheierea de încuviințare a executării silite din data de 19.12.2014, contestatoarea apreciază că este criticabilă și prin prisma ignorării de către executorul judecătoresc a obligațiilor care îi revin conform dispozițiilor art.627 alin. 1 și art. 665 alin. 5 pct. 7 NCPC.
Pe tot parcursul executării silite executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrală si cu celeritate a obligației prevăzută în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale celorlalte persoane interesate, iar potrivit dispozițiilor art. 665 alin. 1 pct. 7 NCPC executorul judecătoresc va respinge cererea de încuviințate a executării silite, numai dacă există alte impedimente prevăzute de lege.
În condițiile în care intimații au înregistrat în cursul anului 2013 dosarul execuțional nr. 432/2013 care are ca obiect executarea silită a dispozițiilor cuprinse în aceleași titluri executorii ca și cele care stau la baza cererii de executare silită obiect al dosarului execuțional nr. 527/2014, iar executorul judecătoresc cunoștea faptul că s-a dispus prin sentința civilă nr.1062/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul A., suspendarea continuării executării silite obiect al dosarului execuțional nr.432/2013, avea obligația să dispună respingerea cererii de încuviințare a executării silite în noul dosar execuțional cu nr. 527/2014.
Se mai arată că titlul executoriu nu conține o sumă determinată, iar creanța deținută de către intimați nu este lichidă, și cu toate acestea în actele de executare silită a fost menționată suma de 54.976,40 lei, compusă din creanța în cuantum 44.674 lei și din cheltuielile de executare în cuantum de 10.302, 40 lei.
Contestatoarea apreciază că încheierea de încuviințare a executării silite din 19.12.2014 și somația din 22.12.2014 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 662, 669 și 628 NCPC.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, contestatoarea arată că suma menționată în cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite este de 44.674 lei, astfel că onorariul maxim care ar fi putut să fie solicitat ar fi fost în cuantum de 4467 lei + TVA, totalul fiind de 5515,02 lei.
În încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecata onorariul fixat de către executor este de 5530.40 lei, incluzând TVA.
Însă cuantumul onorariul executorului judecătoresc a fost raportat la o creanța stabilită în mod aleatoriu de către intimați, în condițiile în care titlurile executorii nu cuprind nici o mențiune referitoare la cuantumul creanței datorată de către Direcția de S. P. a Județului A., creanța deținută de către aceștia nefiind lichidă. Astfel, în condițiile în care titlurile executorii nu conțin o creanță determinată sau determinabilă, contestatoarea susține că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în mod aleatoriu, fără nici o bază reală de calcul, fapt care contravine dispozițiilor art.4 lit. a din Ordinul nr.2550/2006.
De asemenea, apreciază că încheierea din 19.12.2014 prin care s-a încuviințat executarea silită, somația din 22.12.2013 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită pronunțată de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 527/2014, au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 627, 628, 662, 665, 669 Cod procedură civilă, fiind lovite de nulitate.
În privința cererii de suspendare provizorie a executării silite, în opinia contestatoarei sunt întrunite condițiile impuse prin dispozițiile art. 718 alin. 7 NCPC referitoare la admisibilitatea cererii, în sensul că există motive temeinice care să conducă la suspendarea provizorie a executării silite.
În ceea ce privește urgența acestei cereri, contestatoarea arată că Direcția de S. P. a Județului A. este o instituție publică finanțată de la bugetul Ministerului Sănătății, iar în măsura în care executarea silită, obiect al dosarului nr. 527/2014 al B. B. va continua prin emiterea de către executorul judecătoresc a adreselor de înființare a popririi, va aduce grave prejudicii contestatoarei care va fi împiedicată să își desfășoare activitatea, să achite la termen salariile personalului din structura sa, precum și creanțele lunare pe care le datorează, aferente specificului activității sale. Mai mult, bugetul Direcției de S. P. A. la momentul emiterii Somației din 22.12.2014 nu conținea și nu conține suma menționată în cuprinsul acestui act, întrucât nu exista nici un criteriu obiectiv în temeiul căruia să poate fi stabilită în prezent creanța datorată de contestatoare în temeiul titlurilor executorii invocate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 718 Cod procedură civilă, iar în probațiune s-au depus la dosar: somația din 22.12.2014 emisă în dosarul exec.527/2014 al B. B., încheierea de încuviințare a executării silite din 19.12.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 22.12.2014, sentința civilă nr. 1062/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul A., decizia civilă nr. 1521/03.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara; dovada de comunicare, Sentința civila nr. 1948/01.07.2014 pronunțata de Tribunalul A., adresa prin care i-a fost comunicată executorului judecătoresc Sentința civila nr.1948/01.07.2014 pronunțata de Tribunalul A., copia contestației la executare.
Contestatoarea arată că prezenta cerere nu este condiționată de plata cauțiunii în condițiile art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 22/2002.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei A. în soluționarea prezentei pricini, excepție care face inutilă în tot administrarea de probe și cercetarea în fond a cauzei.
Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A., instanța constată că potrivit prevederilor art. 6 din O.G. nr. 22/2002, (1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.
(2) În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă obligația de plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cererea formulată potrivit alin. (1) se soluționează de către instanța de executare competentă.
(4) Instanța sesizată potrivit alin. (1) - (3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac, cum este și situația în speță.
Contestatoarea a fost somată la data de 09.01.2015, cu încheierea de încuviințare a executării silite din 19.12.2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 22.12.2014 emise de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 527/2014 al B. C. B., ca urmare a cererii de executare silită formulată de intimați, prin care aceștia au solicitat executarea silită a contestatoarei în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1062/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul A. - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1521/03.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1948/01.07.2014 pronunțată de Tribunalul A. a fost admisă cererea formulată de către contestatoare, prin care aceasta a solicitat instanței acordarea unui termen de grație, până la rectificarea bugetului Ministerului Sănătății, în vederea alocării sumelor necesare plații cuantumului de 15% din drepturile salaríale stabilite în favoarea intimaților, cauză nedefinitivă.
Având în vedere starea de fapt și de drept sus iterată, instanța constată că speța atrage competența materială a tribunalului în soluționarea litigiului, conform normelor legale invocate.
Astfel, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A. în soluționarea prezentei cauze și va declina competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie formulată de contestatoare în favoarea Tribunalului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei A., excepție invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie formulată de contestatoarea Direcția de S. P. a Județului A., cu sediul în A., ., jud. A., cu sediul procesual ales la Cabinet avocat C. C. din A., .. 1-3, ., în contradictoriu cu intimații N. D. G., S. A., G. D., H. M. L., în calitate de moștenitoare a lui J. V., S. I., C. G., C. C. și A. F., în favoarea Tribunalului A..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 20 ianuarie 2015.
Președinte Grefier
D. L. C. M. T.
Red./Tehnored/DLC/MT/21.01.2015/4ex/2com.
Se comunică contestatoarei Direcția de S. P. a Județului A. - Cabinet avocat C. C. din A., .. 1-3, .
intimații N. D. G., S. A., G. D., H. M. L., în calitate de moștenitoare a lui J. V., S. I., C. G., C. C. și A. F. – toți cu domiciliul ales în A., .. 75, jud. A.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 421/2015. Judecătoria ARAD | Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 231/2015.... → |
|---|








