Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3039/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3039/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 3039/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADoperator 3208

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3039

Ședința publică din 12.04.2013

Președinte: N. P.

Grefier: M. A.

S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta I. C. P. în contradictoriu cu pârâtul K. P. F. pentru stabilire locuință minor.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care constatând că părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, concluzii care au fost consemnate în încheierea dată în ședința publică din data de 11.04.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotârâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de 12.04.2013, instanța trece la soluționarea cauzei.

JUDECATA

Constată că prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la această instanță la data de 18.03.2013, reclamanta I. C. P. a chemat în judecată pe pârâtul K. P. F. solicitând stabilirea locuinței minorei K. D. N. născută la data de 24.04.2010 la domiciliul mamei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului ce are ca obiect stabilirea domiciliului minorului din Dosarul nr._/55/2012, aflat pe rolul Judecătoriei A..

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 17.11.2012, pe fondul unei agresiuni la care a fost supusă de pârât, a fost izgonită de la domiciliul comun din ., județul A., unde locuia cu pârâtul și cu părinții acestuia. Sa mat arătat că din relația de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora K. D. N. născută la data de 24.04.2010. S-a mai arătat că pârâtul a devenit tot mai agresiv, după nașterea minorei. La data de 17.11.2012 a fost nevoită să părăsească domiciliul, pârâtul nefiind de acord ca reclamanta să o ia cu ea pe minoră. De asemenea s-a mai arătat că minora nu se află în grija pârâtului ci a bunicii paterne, care se ocupă încă de alți trei copii ai pârâtului dintr-o altă relație. Reclamanta a învederat că pârâtul nu s-a ocupat niciodată de minoră și nici nu poate să ofere condiții bune pentru creșterea a 4 copii minori, de vârste diferite, pârâtul fiind imprevizibil, datorită faptului că zilnic este nervos și agresiv cu cei din jurul său, nu manifestă înțelegere pentru nevoile firești de afecțiune ale copiilor și afișează o atitudine de răceală față de minori.

S-a mai motivat că urgența se justifică prin faptul că pârâtul nu are un loc de muncă, mai are în întreținere încă trei copii minori, minora fiind lipsită de îngrijirea pe care o primea de la ea, iar absența mamei din viața minorei ar putea contribui la menținerea unor stări și emoții negative induse de pârât, de însingurare. S-a mai arătat că un copil mic de trei ani are nevoie de mamă, legătura dintre acestea fiind naturală, iar îngrijirea maternă nu poate fi înlocuită cu nimic.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 919, 996 și urm din NCPC și art. 2 din Legea_.

Pârâtul, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii întrucât nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condiția urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului, având în vedere că pe calea dreptului comun s-a stabilit domiciliul minorei la domiciliul tatălui.

În fapt s-a arătat că în dosarul 19._ al Judecătoriei A. s-a dispus la data de 19.03.2013, exercitarea autorității părintești asupra minorei de către ambii părinți și a fost stabilit domiciliul minorei la el.

S-a arătat că minora locuiește sub ocrotirea lui și a bunicilor paterni, de care minora este atașată, are toate condițiile necesare și este sănătoasă.

S-a mai motivat că reclamanta obișnuia să plece de la domiciliul în care au locuit împreună, respectiv al lui, împreună cu alți bărbați, luând cu ea și minora, pe care a lăsat-o apoi la o vecină. A arătat că nu este violent și nici nu obișnuiește să consume alcool și nici nu a agresat-o pe reclamantă. Pârâtul a mai arătat că nu are loc de muncă, dar lucrează zilier, are 2 cai cu care prestează servicii de transport, are pământ, animale în gospodărie, minora beneficiind și de ajutorul bunicilor paterni, care se află în Austria și care îl ajută material. Consideră că este în interesul minorei să locuiască împreună cu el și cu ceilalți frați cu care este obișnuită.

În deliberare, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor M. G. și B. C., referate de anchetă socială depuse la dosarul de fond, instanța reține următoarele:

Reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată având ca obiect exercitarea autorității părintești doar de către ea supra minorei K. D. N. și stabilirea locuinței la mamă, ce face obiectul dosarului nr. 19._ .

Din relația părților a rezultat minora K. D. N. născută la data de 24.04.2010 în A..

Potrivit referatului de anchetă socială, reclamanta a locuit de mult timp împreună cu mama sa, în localitatea Valcani, până s-a mutat la domiciliul pârâtului. O perioadă de timp a locuit la domiciliul mamei sale împreună cu minora, după care s-a reîntors la domiciliul concubinului. Locuința în care locuiește reclamanta împreună cu mama sa are 2 camere, bucătărie și baie, hol și dependințe. Este igienizată și dotată cu multe utilități electrocasnice moderne, care conferă o atmosferă plăcută locuinței. Pe lângă salariul realizat, mama reclamantei, în vârstă de 44 ani, deține 2 păsări de curte, animale, grădină care aduc un real ajutor real în familie.

Reclamanta deține un certificat medico legal eliberat la data de 20.11.2012, din care rezultă că leziunile produse pot data din data de 17.11.2012 și necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Din referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul pârâtului se reține că pârâtul are în întreținere, pe lână minora din cauză, încă trei copii în vârstă de 12 ani, 11 ani și 5 ani. Imobilul, proprietatea pârâtului este în construcție, fiind locuibilă doar o cameră, care este mobilată și curat întreținută. Pârâtul nu este încadrat în muncă, dar lucrează pe cont propriu, deține în proprietate animale (8 porci și 2 cai) și teren agricol 0,50 ha. Este sprijinit financiar de părinții lui care lucrează în Austria.

P. prisma dispozițiilor art. 996 Cod proc. civilă instanței îi revine obligația să cerceteze aparența dreptului, să stabilească printr-o măsură esențialmente vremelnică dacă există urgență sau nu în ce privește luarea unei măsuri provizorii referitoare la minor.

Astfel, instanța, după cercetarea aparenței dreptului având în vedere și mijloacele de probă depuse la dosar, apreciază că până la pronunțarea unei sentințe prin care să se prevadă, pe baza unor probe administrate, care dintre cei doi părinți, poate oferi condiții mai bune, mai potrivite nevoilor minorului, având în vedere în special vârsta acestuia, 3 ani, instanța apreciază că, interesul minorei este de a locui în mod provizoriu la domiciliul reclamantei care poate asigura îngrijirea necesară a minorei în această perioadă.

Codul civil consacră principiul egalității părinților în ce privește drepturile și îndatoririle față de copilul minor. Este un aspect al egalității în drepturi între bărbat și femeie prevăzut în art. 44 din Constituția României. Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ. Astfel fiind drepturile și îndatoririle părinților față de copii lor, deci în cauză față de minora K. D. N., rămân neschimbate și nu sunt afectate prin această măsură esențialmente temporară și care va fi luată doar până la soluționarea în mod irevocabil a acțiunii de exercitare a autorității părintești și stabilire a locuinței minorului promovată de către reclamantă în Dosarul nr. 19._ aflat pe rolul Judecătoriei A..

Instanța apreciază că, în lumina textelor legale arătate mai sus, oricare ar fi problemele și neînțelegerile pe care reclamanta le are cu pârâtul, interesul minorei, în vârstă de 3 ani, trebuie să primeze. Părinții au obligația să manifeste și să ofere aceeași grijă, ocrotire și supraveghere de care minorul are nevoie ca și în perioada premergătoare când cei doi locuiau la același domiciliu.

Văzând cele de mai sus, instanța constată că sunt întrunite condițiile legale arătate în dispozițiile art. 581 Cod. proc. civ. pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.

În mod indubitabil există o urgență în ceea ce privește stabilirea locuinței minorului la mamă, pentru că minorul a trăit în prezența acesteia chiar dacă în ultima perioadă de timp aceasta, datorită tensiunilor reclamanta a părăsit domiciliul pârâtului.

Deși inițial la domiciliul pârâtului locuiau și părinții acestuia în prezent aceștia sunt în Austria la muncă, venind în țară în mod regulat. În absența pârâtului, care prestează diverse munci pe la persoanele din . sora acesteia în vârstă de 12 ani, care poartă povara unei gospodării și care mai are în grijă încă 2 copii, din care unul în vârstă de 5 ani. Pârâtul a arătat că minora în vârstă de 12 ani, gătește și sub supravegherea acesteia rămân ceilalți copii, inclusiv minora de trei ani. Având în vedere că mama, reclamanta din prezenta cauză a avut grijă de minoră așa cum au arătat ambii martori audiați, câtă vreme aceasta are o locuință, este pe cale să se încadreze în muncă, locuiește cu mama ei, este nefiresc ca minora să rămână în grija tatălui care are încă trei copii în întreținere, și îndeosebi a surorii vitrege mai mari, care la vârsta ei ar trebui să aibă ca activitate principală, pregătirea pentru materiile de la școală și nu activități de persoană adultă. Chiar dacă reclamanta a avut anumite relații cu alte bărbați, instanța apreciază că trebuie să i se acorde responsabilitățiile maternale, mai ales că martorul M. a văzut-o pe reclamantă că aceasta purta urmele unor agresiuni, fiind solicitat de reclamantă să vină să o ia de la domiciliul pârâtului că nu mai suportă situația, iar la dosar există un certificat medico- legal.

Totodată, măsura este vremelnică, având în vedere că durează doar până la soluționarea definitivă a acțiunii de exercitare a autorității părintești și stabilire a locuinței minorului promovată de către reclamantă în Dosarul nr. 19._ aflat pe rolul Judecătoriei A., hotărâre care va arăta care este acel părinte la care va locui minorul și îndeplinește și condiția de neprejudecare a fondului cauzei. În prezent deși, pe fond a fost soluționată acțiunea, soluția nu este definitivă, hotărârea nefiind comunicată iar părțile mai au posibilitatea de a exercita calea de atac a apelului în 15 zile de la comunicare.

P. urmare, instanța constată că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă este întemeiată, și, în baza art.996 Cod proc. civ. urmează a o admite și în baza art. 400 Codul civil va stabili ca locuința minorului să fie la domiciliul mamei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond nr. 19._ .

Având în vedere că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată instanța, în baza art. 274 Cod proc. civilă nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta I. C. P. domiciliată în ., nr. 883 A, județul T. cu domiciliul procesual în A., ., ., județul A. (la avocat D. M.) în contradictoriu cu pârâtul K. P. F. domiciliat în ., județul A. și în consecință:

Stabilește ca locuința minorei K. D. N. născută la data de 24.04.2010 în A. să fie la domiciliul mamei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond nr. 19._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Vremelnică și executorie.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. P. M. A.

15.04.2013.

Red.NP/MA 4ex/2 . . C. P. domiciliată în ., nr. 883 A, județul T. cu domiciliul procesual în A., ., ., județul A. (la avocat D. M.)

- pârâtul K. P. F. domiciliat în ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3039/2013. Judecătoria ARAD