Plângere contravenţională. Sentința nr. 2237/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 2237/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 13520/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2237/2013

Ședința publică de la 13 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent .. și pe intimat I. DE S. PENTRU COTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER I.( P.V._/14.09.2012 ), intimat I. I. TERITORIAL NR. 3 ( P.V._/14.09.2012 ), având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - .. și intimat - I. DE S. PENTRU COTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare având în vedere lipsa părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La a doua strigare a cauzei în ședință publică, lipsesc părțile.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reținere spre soluționare .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin plângerea introdusă pe rolul instanței la data 01.10.2012 și înregistrată sub numărul_ petenta . cu sediul în G., ., jud. G. a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 14.09.2012.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, la data de 13.09.2012 autobuzul cu nr. de înmatriculare_ efectua cursa pe traseul Piatra-Nemț – G., in autogara Transport Bistrița a fost controlat de inspectorul I., care a ajuns la concluzia că au fost încălcate prevederile OG 37/2007 și pentru care a fost sancționați cu amendă în valoare de 4.000 lei. Petenta mai arată că în procesul verbal nu au fost trecute datele de identificare ale conducătorului auto și nici datele de identificare ale reprezentantului legal.

În drept plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 31, art. 16 alin. 6, art. 17 și art. 19 din OG 2/2001.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 14.09.2012.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 raportat la cele ale art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997.

În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

Față de excepția nulității absolute a procesului verbal intimata arată că au fost respectate dispozițiile art. 17 din OG 2/2011, solicitând respingerea excepției ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat faptul că, la controlul I. efectuat în trafic în data de 13.09.2012, ora 10 în autogara . vehiculului cu nr. de înmatriculare_ deținut, utilizat și licențiat pe numele petentei, condus de I. D-tru C., in urma analizării datelor de pe diagrama tahograf al șoferului, s-a constatat că nu a fost respectată perioada minimă( de 9 ore ) de odihnă zilnică într-un interval de 24 ore, abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG 37/2007 modificată prin OG 21/2009 și Legea nr. 52/2010.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, O.G. 2/2001, HG 69/2012, Ordinul MTI nr. 980/2011.

În dovedirea întâmpinării, intimatul a depus la dosarul cauzei materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal.

În baza art. 167 Cod procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, concludente și pertinente soluționării prezentei cauze.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.09.2012 încheiat de către intimată, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007 și sancționată de art. 9 alin. 1 lit. c din același act normativ.

S-a reținut în sarcina petentei faptul că la data de 13.09.2012, ora 10,00 a fost oprit și verificat în autogara . din municipiului Bacău, asupra autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, deținut, utilizat și licențiat de petentă și condus de I. D. C. care efectua operațiuni de transport rutier public contra cost de persoane prin servicii regulate pe traseul PiatraNeamț – G. conform licenței de traseu LT_ iar în urma analizării datelor de pe diagrama tahograf al șoferului s-a constata că nu a respecta perioada minimă de 9 ore de odihnă zilnică într-un interval de 24 de ore, în intervalul 03.09._12, perioada de odihnă fiind redusă la 4 ore și 35 de minute.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, inclusiv datele de identificare ale petentei.

Instanța reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică și a fost legal individualizată, raportat la dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007 care prevăd că „(1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: 6. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult;”, precum și dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. c din același act normativ potrivit cărora contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15 - 16, 18 - 20, 22 - 26, 28 - 30, 36 și 38, aplicabilă conducătorului auto, și faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1 - 11, 31 și 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier .

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că din înscrisurile care au fost depuse la dosar de intimată, respectiv formularul de control în trafic (filele 24-25 dos.) și copia diagramei tahograf se desprinde concluzia că în mod corect societatea petentă a fost sancționată.

Pe de altă parte, petenta nici nu a contestat existența faptei, apărările sale vizând doar aspecte de legalitate, analizate anterior de către instanță.

În temeiul art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având în vedere că legalitatea și temeinicia sunt două condiții prevăzute cumulativ pentru procesul-verbal de contravenție, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este ne întemeiată, motiv pentru care va fi respinsă de către instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională privind procesul verbal . nr._/14.09.2012 formulată de petenta .. înregistrată la ORC J_, C.U.I_, cu sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER I. I. TERITORIAL NR. 3 BACĂU cu sediul în București, .. 38, Sector 1 și în Bacău, . nr. 1, jud. Bacău .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2013

Președinte,

M. D.

Grefier,

E. C.

Red. DM / Tehnored. E.C./4 ex.

24.05.2013/27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2237/2013. Judecătoria BACĂU