Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2468/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2468/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 2849/183/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
Sentința civilă Nr. 2468
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - P. C. - judecator
Grefier - M. B.
Pe rol se află solutionarea actiunii formulată de petentul I. D. (SECȚIA 7 POLIȚIE PLENIȚA) în contradictoriu cu intimatul S. O. M. având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă .
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare cu privire la referatul de perimare întocmit de serviciul registratura al acestei instanțe.
INSTANȚA,
Constată că la 07.09.2012 petenta I. D. (SECȚIA 7 POLIȚIE PLENIȚA a chemat in judecată pe intimatul S. O. M., solicitând inlocuirea amenzii contraventionale in cuantum de 500 lei aplicata intimatului ,prin procesul - verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 14.01.2012,cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activităti in folosul comunitatii.
Prin încheierea de ședință din 29.10.2012 a fost suspendata cauza in baza art. 155 ind.1 c.p. civ iar la data de 12.11.2013 a fost repusă pe rol în vederea analizării perimării acesteia.
Potrivit art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.
Observînd încheierea din 29.10.2012 instanța constată că pricina a fost suspendată in baza art.155 ind.1 c.p. civ. avand in vedere ca petenta nu si-a îndeplinit obligația stabilită de instanță, de a indica domiciliul actual al intimatului.
Avînd în vedere dispozițiilor art.248 c.p.civ. instanța urmează să constate perimată actiunea in constatare .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată actiunea formulată de petentul I. D.(SECȚIA 7 POLIȚIE PLENIȚA ) cu sediul în C. ,. în contradictoriu cu intimatul S. O. M., domiciliat in Băilesti, ..
Sentință cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 02.12.2013.
Judecător, Grefier,
P. CaimacManuela B.
Red.jud.P.C.
Tehnored.M.B.
Ex.2/ 10.01.2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 785/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 321/2013. Judecătoria... → |
---|