Pensie întreţinere. Sentința nr. 835/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 835/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 5414/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 835

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier L. G.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant A. G.-R., domiciliat în Bârlad, ..6, ..B, . și pe pârât A. S., domiciliat în .. G., având ca obiect pensie întreținere major.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 11.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.03.2014, când, în aceeași compunere a pronunțat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar _ , la data de 11.11.2013, reclamantul A. G.-R. a chemat în judecată pe pârâtul A. S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere deoarece a împlinit vârsta de 18 ani, dar își continuă studiile la Liceul cu Program Sportiv V.. Solicită ca pensia să fie calculată în funcție de veniturile realizate de către pârât.

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 499, alin.3, C.Civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat și administrat proba cu înscrisuri(filele 3-6).

Pârâtul legal citat ,nu s-a prezentat, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

În fapt, reclamantul A. G.-R. este copilul major al pârâtului A. S..

La acest moment reclamantul deși este major, are în continuare nevoie de sprijin financiar, fiind elev la Liceul cu Program Sportiv V., cursuri de zi (adeverința –fila 3).

Din probele administrate rezultă că părinții reclamantului sunt divorțați astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 188 pronunțată de Judecătoria Târgu B. în dosar nr.1698/2003, prin această sentință fiind stabilită o pensie de întreținere în favoarea reclamantului A. G.-R. până la majoratul acestuia, pensie majorată prin sentința penală 1990/24.09.2013 a Judecătoriei Bârlad. În prezent A. G.-R. este major și se află în continuarea studiilor.

Cât privește mijloacele de plată ale pârâtului, la dosar există dovada veniturilor realizate de acesta (fila 21) din care rezultă că acesta este salariat al companiei CNADNR cu un salariu mediu net pe ultimele 6 luni de 892,16 lei.

Norme juridice aplicabile în cauză

Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Conform prevederilor art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia,potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia, iar potrivit art. 499 alin.1, 3 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională; părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

De asemenea, art. 529, alin. 1 și 2, cod civil prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…” .

Raportând dispozițiile legale mai sus menționate la situația de fapt reținută în speță, instanța găsește întemeiată acțiunea formulată de reclamant .

Instanța apreciază că incapacitatea de a munci este considerată că există nu doar în cazurile în care ea se datorează unor cauze fiziologice, ci și a unor cauze de ordin social, cum este cazul copilului major aflat în continuarea studiilor.

Instanța constată că, în prezent, reclamantul, care este major, se află în continuarea studiilor - cursuri de zi.

Având în vedere situația specială a reclamantului, instanța apreciază că, dacă acesta ar fi constrâns să-și asigure singur, prin muncă, veniturile necesare întreținerii, timpul dedicat pregătirii pentru examene ar fi cu mult diminuat, ceea ce ar avea consecințe negative asupra formării sale profesionale.

Pentru stabilirea în concret a pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere cotele reglementate de art. 529 alin. 2 Cod civil, dispoziție legală conform căreia „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…”. Din actele dosarului nu rezultă că pârâtul că ar avea în întreținere alți minori.

Astfel, prin aplicarea cotei de 1/4 la venitul lunar net al pârâtului, se va obține cuantumul de 223 lei care ar trebui să revină pentru un copil motiv pentru care va stabili în sarcina pârâtului obligația de plată cu privire la această sumă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea, formulată de reclamantul A. G.-R., domiciliat în Bârlad, ..6, ..B, . în contradictoriu cu pârâtul A. S., domiciliat în .. G..

Obligă pârâtul A. S. să contribuie lunar la întreținerea reclamantului A. G.-R. cu o pensie de întreținere în cuantum de 223 lei, începând cu data introducerii cererii – 11.11.2013 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 ani .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică ,astăzi, 26.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. R. L. G.

Red. R.C./ 26.03.2014

Tehnored. 4 ex./L.G

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 835/2014. Judecătoria BÂRLAD