Cereri. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1165/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1394/189/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1165/2015

Ședința publică de la 06 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. B.

Grefier: A. O.-N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S.C. S. S.A., cu sediul în Bacău, Calea Moinești nr.16, jud.Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, în contradictoriu cu intimat .., cu sediul în Bârlad, ..4, jud.V., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, având ca obiect cerere de emitere a ordonanței de declarare a nulității filei CEC -Lg.59/1934.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petent S.C. S. S.A., intimat ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că petenta a achitat diferența de taxă judiciară de timbru; faptul că instituția bancară a comunicat relațiile solicitate de instanță, precum și faptul că petenta a solicitat judecata în lipsă; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:

Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art.131 Cod proc.civilă, instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art.94 alin.1 Cod proc.civilă raportat la art.67 alin.1 din Legea nr.59/1934, este competentă general, material și teritorial să judece această cauză.

În temeiul dispozițiilor art.238 alin.1 Cod proc.civilă, instanța estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.

Instanța constată că părțile nu au invocat excepții.

Instanța apreciază concludentă pentru justa soluționare a cauzei proba cu înscrisuri propusă de petentă prin cererea introductivă, potrivit art. 255 Cod proc. civ. și o încuviințează în temeiul art. 258 Cod proc. Civ.

Nemaifiind cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată după care, conform prevederilor art.394 alin.1 Cod proc.civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

La data de 16.03.2015, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad cererea formulată de S.C. S. S.A., pentru emiterea unei ordonanțe de declarare a nulității filei CEC . nr._ emisă de către .., în favoarea S.C. S. S.A., pentru suma de 1692,56 lei, scadentă la data de 08.01.2015, locul plății - Bârlad.

În acțiunea formulată, S.C. S. S.A. arată că fila CEC . nr._ emisă de către .., în favoarea S.C. S. S.A., pentru suma de 1692,56 lei, scadentă la data de 08.01.2015, locul plății - Bârlad, ar fi fost pierdută.

Analizând actele existente la dosar, instanța reține următoarele:

Între S.C. S. S.A., în calitate de vânzător și .., în calitate de cumpărător, s-au derulat relații comerciale în cadrul cărora, .. a emis fila CEC . nr._, pentru suma de 1692,56 lei, scadentă la data de 08.01.2015, locul plății - Bârlad.

După ce fila CEC . nr._ a intrat în posesia S.C. S. S.A., datorită unei situații imprevizibile, s-a pierdut această filă CEC, astfel încât nu mai există posibilitatea introducerii în bancă și a încasării sumei înscrise.

Potrivit adresei CM/GC/248/21.04.2015, I. B. - Sucursala București a comunicat instanței faptul că fila CEC . nr._ a fost atribuită .. și că, până la data emiterii adresei, fila CEC nu a fost introdusă la plată.

Potrivit art.67 alin.1 din Legea 59/1934 – În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a cecului, posesorul va putea înștiința despre aceasta pe tras și să solicite anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei de la locul de plată a cecului.

Potrivit art.67 alin.3 din Legea 59/1934 – Președintele judecătoriei, după examinarea cererii și a elementelor produse, ca și a dreptului posesorului, va pronunța în cel mai scurt timp posibil o ordonanță prin care, specificând datele cecului, îl va declara nul în mâinile oricui s-ar găsi și va autoriza a se face plata cecului după 15 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul cecului nu a făcut opoziție.

Constatând îndeplinite condițiile legale, instanța va admite cererea formulată de S.C. S. S.A. și va declara nulă, în mâinile oricui s-ar afla, fila CEC . nr._ emisă de către .., în favoarea S.C. S. S.A., pentru suma de 1692,56 lei, scadentă la data de 08.01.2015, locul plății - Bârlad.

Ordonanța va fi notificată atât .. Bârlad, cât și Băncii I. B., și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, la cererea și pe cheltuiala petiționarului S.C. S. S.A.

Instanța va autoriza efectuarea plății cecului după 15 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul cecului nu a făcut opoziție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

O R D O N Ă:

Admite cererea formulată de S.C. S. S.A., cu sediul în Bacău, Calea Moinești nr.16, jud.Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_.

Declară nulă, în mâinile oricui s-ar afla, fila CEC . nr._ emisă de către .., cu sediul în Bârlad, ..4, jud.V., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, în favoarea S.C. S. S.A., cu sediul în Bacău, Calea Moinești nr.16, jud.Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, pentru suma de 1692,56 lei, scadent la data de 08.01.2015, locul plății - Bârlad.

Autorizează a se face plata cecului după 15 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul cecului nu a făcut opoziție.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 06 Mai 2015.

Președinte, Grefier,

N. B. A. O.-N.

red.B.N.

tehnored.O-N.A.

5ex/11.05.2015

A.O. 06 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria BÂRLAD