Ordin de protecţie. Sentința nr. 48/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 48/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 6122/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.48/2015

Ședința de Cameră de Consiliu de la 07 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier C. C. C.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. I.

de la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul B. N. V., cu domiciliul în Bârlad, ..13, jud.V. și pe pârâta B. A. V., cu domiciliul în Bârlad, ..17, ., intimat POLIȚIA M. BARLAD, județul V., având ca obiect revocare ordin protecție.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au răspuns reclamantul B. N. V. personal și asistat de avocat F. C., ales; pârâta B. A. V. personal; lipsă fiind reprezentanții intimatei POLIȚIA M. BARLAD.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la al doilea termen de judecată, iar prin serviciul registratură al instanței s-a depus la dosar relațiile solicitate de către instanță de la Poliția M. Bârlad, precum și precizări formulate de către pârâtă; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:

În temeiul disp. art. 131 alin 1 Noul Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale, iar în baza disp. art. 25 alin.3 din Legea nr.217/2003, constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

Pârâta depune la dosar precizarea prin care aduce la cunoștința instanței că este de acord cu revocarea ordinului de protecție și depune copie de pe cartea de identitate a acesteia.

Instanța conf. art. 254 C.P.C. pune în discuție probele.

Apărătoarea reclamantului, av. F. C., având cuvântul la propunerea de probe solicită instanței administrarea probei cu înscrisuri, cu mențiunea că față de poziția pârâtei apreciază că nu se mai impune administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și evaluarea psihologică.

Pârâta face precizarea că nu mai solicită alte probe.

Reprezentantul Parchetului, Procuror I. G., este de acord cu administrarea probelor solicitate și pune concluzii de admitere a acestora.

Instanța apreciază proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată și depuse la dosar, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit dispozițiilor art. 255 din codul de procedură civilă și o încuviințează potrivit dispozițiilor art. 258 din Codul de procedură civilă.

Instanța ia act de renunțarea reclamantului la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și evaluarea psihologică.

În temeiul art. 238 alin.1 C.P.C., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului cu finalitate la acest termen de judecată.

Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de depus.

Instanța se socotește lămurită, declară încheiată cercetarea procesului în temeiul art.244 din Noul Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.

Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat și incidente de soluționat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța în temeiul art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile, dând cuvântul părților.

Apărătoarea reclamantului, av. F. C., având cuvântul pe fondul cauzei aduce la cunoștința instanței că sunt îndeplinite condițiile pentru revocarea ordinului de protecție având în vedere și poziția pârâtei, părțile au o relație normală, fiind și în interesul minorei ca părțile să aibă o relație normală și conform legii instanța poate reveni cu privire la ordinul de protecție.

Pârâta având cuvântul pe fondul cauzei este de acord cu cererea.

Reprezentantul Parchetului, Procuror I. G., având cuvântul pe fondul cauzei aduce la cunoștința instanței că din probele administrate, precum și din adresa Poliției Bârlad prin care se aduce la cunoștința instanței că reclamantul din prezenta cauză a respectat dispozițiile legate de ordinul de protecție, precum și față de poziția pârâtei apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 34 din Legea nr.217/2003 și pune concluzii de admitere a cererii de revocare a ordinului de protecție.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, președintele completului de judecată închide dezbaterile conf. art.394 C.P.C. și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 10 decembrie 2014, cu nr._ a fost înregistrată la instanță cererea prin care reclamantul B. N. V., pârât în dosarul nr._ având ca obiect ordin de protecție în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.2418 din 15 octombrie 2014 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă prin respingerea apelului a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. A. V., reclamantă în respectivul dosar, revocarea sau înlocuirea măsurilor dispuse prin respectiva sentință, în special cele ce privesc relația pe care el o are cu minora B. M., născută la data de 30 august 2011.

În fapt, a susținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.34 din Legea nr.217/2003, așa cum a fost modificată și completată întrucât deși este în divorț cu pârâta, relațiile dintre ei s-au îmbunătățit iar mama minorei recunoaște că nu este un pericol pentru fiica sa și în ultimul timp a fost de acord să i se permită să îi trimită acesteia diverse cadouri și chiar să îi cumpere minorei medicamente.

S-a solicitat proba cu acte, interogatoriu, evaluare psihologică.

S-au anexat în copie: caracterizarea minorei, notă de constatare, sentința civilă nr.2418 pronunțată la data de 15 octombrie 2014 de Judecătoria Bârlad, extras din manualul alienare părintească.

Instanța a dispus citarea în cauză a părților din dosar nr._ și a Poliției M. Bârlad, așa cum prevăd disp. art.34 alin.3 din Legea nr.217/2003.

Cu adresa înregistrată pe rolul instanței cu nr. 52 din 5 ianuarie 2015, Poliția M. Bârlad ne-a comunicat că, până în prezent nu au fost semnalări cu privire la nerespectarea ordinului de protecție emis prin sentința civilă nr.2418 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ privind pe reclamantul B. N. V., iar în plângerile penale formulate unul împotriva celuilalt, părțile s-au împăcat, urmând ca dosarele penale să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Prezentă în instanță și prin înscrisul depus în ședința publică de astăzi, pârâta B. A. V. a precizat că este de acord cu revocarea Ordinului de Protecție emis prin Sentința civilă nr. 2418 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ .

Față de aceste precizări instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Potrivit art.34 din Legea nr.217/2003, așa cum a fost modificată și completată de Legea nr. 25/2012: „(1) Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse. (2) Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: a) agresorul a respectat interdicțiile sau obligațiile impuse; b) agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranță, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii; c) dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenței sau pentru familia acesteia. (3) Cererea de revocare se soluționează cu citarea părților și a unității de poliție care a pus în executare ordinul de protecție a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie.”

Prin sentința civilă nr.2418 din 15 octombrie 2014 pronunțată în dosar nr._ s-au dispus pe o durată de 6 luni următoarele măsuri: - obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, copilul părților, B. M., născută la data de 30.08.2011; - obligă pârâtul să păstreze distanța de 100 m, față de reședința reclamantei situată în Bârlad, ., jud.V. și locuința părinților ei, situată la aceeași adresă; față de locul de muncă al reclamantei: Școlile generale nr. 1,2,6 din Bârlad; față de Grădinița nr.4 din Bârlad unde merge minora; - stabilește reședința minorei la casa părinților reclamantei situată în Bârlad, ., jud. V.; - interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.

Întrucât din adresa Poliției M. Bârlad, dar și din recunoașterea pârâtei, rezultă că reclamantul B. N. V., pârât în dosarul nr._ în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 2418 din 15 octombrie 2014, executorie și rămasă definitivă prin respingerea apelului, nu mai prezintă un real pericol pentru pârâtă și fiica acestora, B. M., născută la data de 30 august 2011, a respectat interdicțiile și obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis, instanța apreciază că cererea reclamantului privind revocarea măsurilor stabilite prin Sentința civilă nr. 2418 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosar nr._ este întemeiată urmând a fi admisă și revocate măsurile dispuse.

Un exemplar de pe prezenta hotărâre se va comunica de îndată și Poliției M. Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea revocare măsuri stabilite prin Sentința civilă nr.2418 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosar nr._ având ca obiect emitere ordin de protecție formulată de reclamantul B. N. V., CNP:_, cu domiciliul în Bârlad, ..13, jud.V. în contradictoriu cu pârâta B. A. V., CNP:_, cu domiciliul în Bârlad, ..17, ., ., citată în cauză fiind și Poliția M. Bârlad.

Dispune revocarea următoarele măsuri dispuse prin respectiva sentință având ca obiect emiterea ordinului de protecție, pe o durată de șase luni:obligă pârâtul B. N. V. să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanta B. A. V., copilul părților, B. M., născută la data de 30.08.2011; obligă pârâtul B. N. V. să păstreze distanța de 100 m, față de reședința reclamantei B. A. V. situată în Bârlad, ., jud.V. și locuința părinților ei, situată la aceeași adresă; față de locul de muncă al reclamantei: Școlile generale nr. 1,2,6 din Bârlad; față de Grădinița nr.4 din Bârlad unde merge minora;stabilește reședința minorei la casa părinților reclamantei B. A. V. situată în Bârlad,.,jud. V. ; interzice pârâtului B. N. V. a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta B. A. V.. Executorie.

Un exemplar de pe prezenta hotărâre se va comunica de îndată Poliției M. Bârlad..

Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2015.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

C. C. C.

Red. D.E.J. 09.01.2015

Tehnored. 6 ex./C.C. 09 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 48/2015. Judecătoria BÂRLAD