Plângere contravenţională. Sentința nr. 1343/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1343/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 1573/189/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1343/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. D.
Grefier V. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. I. și pe intimat I.J.P.F. IAȘI - S.P.F. FĂLCIU, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 17.03.2015.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că:
- este primul termen de judecată, după care:
În baza disp. art.131 Cod procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 32 alin.1 O.G.2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul disp. art.255-258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Intanța, în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, stabilește o durată estimată a procesului, cu finalitate la termenul de astăzi.
Nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declara închise dezbaterile pe fondul cauzei și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 30.03.2015 sub nr. de dosar_, petentul D. I. a chemat în judecată pe intimata Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.03.2015 și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat, în esență, că în data de 17.03.2015, în timp ce conducea autoutilitara marca F. cu nr. de înmatriculare_ pe DN 26 în localitatea Blăgești, jud. V., a fost oprit de un echipaj de poliție și a fost sancționat pentru că nu ar fi deținut autorizație pentru mijlocul de transport și documente sanitar-veterinare pentru animalele transportate.
Petentul a motivat că nu a putut prezenta astfel de documente deoarece respectivele animale au fost cumpărate de la diverse persoane din târg, care nu dețineau nici un fel de document. Referitor la autorizația pentru autovehicul, petentul a arătat că nu face transport decât ocazional, de la anumite târguri către locuința sa.
Petentul a mai învederat că nu a fost întrebat dacă avea sau nu obiecțiuni la procesul-verbal încheiat, încălcându-se astfel art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, agentul constatator nu a stabilit că avea dreptul de a achita jumătate din minimul amenzii.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedire petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie CI (fila 6); proces-verbal de contravenție . nr._/17.03.2015 (fila 7).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 9), conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal atacat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esență, că la data de 17.03.2015, petentul a fost oprit în trafic pe DN 26 în localitatea Blăgești, jud. V., ocazie cu care s-a descoperit că acesta transporta porcine cu o autoutilitară cu nr. de înmatriculare_ .
Cu ocazia controlului s-a descoperit că în spațiul destinat transportului se aflau 12 capete de animale vii (porcine), neînregistrate conform legislației sanitar-veterinare, pentru care s-a prezentat un certificat sanitar-veterinar ieșit din termenul de valabilitate, ce conținea mențiuni doar cu privire la un singur animal.
Solicitându-i-se documentele sanitar-veterinare pentru transportul efectuat, petentul a declarat verbal că nu deține astfel de documente.
Fiind întrebat dacă are obiecțiuni sau mențiuni cu privire la procesul-verbal, petentul a răspuns negativ, semnând olograf și indescifrabil procesul-verbal. În plus, petentul nu a adus vreo dovadă a vreunei vătămări suferite ca urmare a acestui aspect.
H.G. nr. 984/2005 nu prevede posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din cuantumul minim al amenzii.
Însuși petentul a recunoscut că a transportat animale fără a deține documente sanitar-veterinare.
De asemenea, petentul a fost anterior condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere/transport a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal.
În drept, intimata a invocat dipozițiile art. 205 C. proc. civ., H.G. nr. 984/2005, O.G. nr. 42/2004, O.G. nr. 2/2001, NCPC.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator (fila 17); sentința penală nr. 493/30.10.2012 a Judecătoriei Bârlad, dosar nr._ (filele 18-23).
La data de 12.05.2015, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că O.G. nr. 42/2004 nu are aplicabilitate în speță, iar sentința penală nu are legătură cu plângerea contravențională înaintată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. În fapt, la data de 17.03.2015 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei, așa cum reiese din originalul procesului-verbal anterior menționat (fila 7).
În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că petentul ”conducea autoutilitara marca F. cu nr._, în care transporta 12 (doisprezece) animale vii porcine, fără a deține asupra sa autorizație sanitar-veterinară pentru autovehicul și fără documente sanitar-veterinare pentru cele 12 (doisprezece) capete porcine”.
Faptele reținute în sarcina petentului au fost încadrate în dispozițiile art. 3 lit. b pct. 2 și 9 din H.G. nr. 984/2005.
La rubrica ”Alte mențiuni (obiecțiuni)” s-a consemnat ”Nu are de făcut mențiuni sau obiecțiuni cu privire la cele consemnate în prezentul proces-verbal”, petentul semnând procesul-verbal și primind un duplicat al acestuia.
II. În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost înmânat la data de 17.03.2015, iar plângerea a fost depusă la data de 30.03.2015.
1. În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Critica petentului, conform căreia nu a fost întrebat dacă avea sau nu obiecțiuni la procesul-verbal încheiat, încălcându-se astfel art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, pe de o parte, conform art. 249 Noul Cod de Procedură Civilă, ”cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, lucru pe care petentul nu l-a făcut.
Pe de altă parte, acesta a semnat procesul-verbal atacat. Or, dacă nu ar fi fost de acord cu cele consemnate în procesul-verbal, ar fi putut refuza semnarea sa, lucru care însă nu s-a întâmplat.
În plus, petentul a avut posibilitatea de a formula apărări în legătură cu conținutul procesului-verbal și în fața instanței, cu respectarea principiilor oralității, contradictorialității și a dreptului la apărare, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 sub acest aspect.
De asemenea, apărarea petentului, în sensul că agentul constatator nu a consemnat posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii, va fi și ea respinsă.
Aceasta deoarece, conform art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ”procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: […] posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate”.
Or, H.G. nr. 984/2005 nu mai prevede această posibilitate, art. 12 al acestui act normativ fiind abrogat de art. I pct. 23 din H.G. nr. 917/2009.
2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentului (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, petentul a avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța a încuviințat-o.
Potrivit art. 3 lit. b pct. 2 și 9 din H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, ”următoarele fapte constituie contravenții la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționează după cum urmează:
b) cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice:
2. existența la controlul documentelor a unor neconcordanțe între situația existentă și atestările din certificatele sanitare veterinare de transport sau din alte documente prevăzute de legislația veterinară, privind identificarea mijloacelor de transport, individualizarea și numărul animalelor, sortimentele și cantitatea de produse de origine animală și de alte produse supuse controlului sanitar veterinar;
9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare”.
Instanța observă că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, din raportul agentului constatator (fila 17) a reieșit faptul că, la data de 17.03.2015, petentul a fost oprit în trafic pe DN 26 în localitatea Blăgești, jud. V., ocazie cu care s-a descoperit că acesta transporta porcine cu o autoutilitară cu nr. de înmatriculare_ .
Cu ocazia controlului s-a descoperit că în spațiul destinat transportului se aflau 12 capete de animale vii (porcine), neînregistrate conform legislației sanitar-veterinare, pentru care s-a prezentat un certificat sanitar-veterinar ieșit din termenul de valabilitate, ce conținea mențiuni doar cu privire la un singur animal.
Solicitându-i-se documentele sanitar-veterinare pentru transportul efectuat, petentul a declarat verbal că nu deține astfel de documente.
Așadar, situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
Astfel, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de către petent, care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia.
În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale, cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
În speță, în susținerea netemeiniciei procesului-verbal atacat, petentul s-a mulțumit să declare că nu a putut prezenta documentele solicitate, deoarece respectivele animale au fost cumpărate de la diverse persoane din târg, care nu dețineau nici un fel de document, iar referitor la autorizația pentru autovehicul, petentul a arătat că nu face transport decât ocazional, de la anumite târguri către locuința sa.
Aceste apărări nu pot fi însă reținute, întrucât, potrivit art. 16 lit. j din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, ”persoanele fizice și persoanele juridice prevăzute la art. 2 au următoarele obligații:
j) să anunțe autoritatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor locală și să solicite certificatul de sănătate animală și de transport ori alte documente necesare în vederea mișcării sau transportului de animale vii, material germinativ de origine animală, produse și subproduse supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar”, obligații pe care petentul nu le-a respectat.
În plus, conform art. 21 alin. 1 și 2 din același act normativ, ”mișcarea internă, importul, tranzitul, exportul și comerțul cu animale vii și material germinativ de origine animală sunt supuse certificării sanitar-veterinare.
Animalele vii și materialul germinativ de origine animală, pentru a fi puse pe piață, importate, exportate sau pentru a face obiectul tranzitului ori al comerțului, trebuie să fie însoțite de certificat sanitar-veterinar și, după caz, de alte documente pentru atestarea îndeplinirii cerințelor sanitar-veterinare și de conformitate”, obligații pe care petentul nu le-a îndeplinit.
În concluzie, instanța reține că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, nu a fost răsturnată în cauza de față, probele propuse de petent și administrate în fața instanței neevidențiind nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat.
3. Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentului, instanța reține că:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Măsurile luate împotriva petentului sunt legale, deoarece amenda în cuantum de 720 lei este prevăzută de art. 3 lit. b din H.G. nr. 984/2005.
Totodată, aceste măsuri sunt și proporționale, întrucât amenda a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, iar gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul ridicat, astfel că se impun luarea unor măsuri prompte împotriva contravenienților.
Astfel, fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, fiind o încălcare a reglementărilor în materia normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Se va respinge, așadar, cererea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
Față de considerentele de fapt mai sus reținute, urmează ca instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și să mențină procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.03.2015 întocmit de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul D. I. (CNP –_), domiciliat în ., jud. V., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, cu sediul procesual ales la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră V., situat în oraș Huși, ., jud. V..
Menține procesul-verbal atacat . nr._/17.03.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. D. V. A.
Red./R.D., 03.06.2015, 4ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1334/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1233/2015. Judecătoria... → |
|---|








