Pensie întreţinere. Sentința nr. 786/2013. Judecătoria BEIUŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 786/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 830/187/2013
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 786 /2013
Ședința publică din 28 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. V., judecător
GREFIER: D. M.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile (minori și familie) exercitată de către reclamantul B. F., domiciliat în loc. Ștei, ., ., împotriva pârâtei A. G. F., domiciliată în loc. Vașcău, ./8, jud. Bihor, având ca obiect reducere pensie întreținere .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta ,lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care:
Instanța procedând la verificarea competenței sale de judecare a acestei cauze, constată că este competentă general, material și teritorial în judecarea acestei cauze în condițiile art. 94 al.1 lit. a Noul C.pr. civilă,art. 107,art.113 al.2NCPC, art. 265 C. civil.
Pârâta arată că nu se opune acțiunii formulate de reclamant .De asemenea arată că reclamantul nu are alți copii în întreținere și nu cunoaște dacă realizează alte venituri .
Pârâta arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța, conform prevederilor art. 238 al. 1 NCPC apreciază că prezenta cauză se va putea soluționa la acest termen de judecată, fără să fie necesar amânarea judecării ei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art. 392 NCPC deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părților.
Pârâta arată că nu se opune acțiunii formulate de reclamant și solicită ca reducerea pensiei să se facă în raport de veniturile actuale ale reclamantului, la limita de ¼ din acestea.
Instanța, în baza art. 394 NCPC, închide dezbaterile în fond și rămâne cu cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 29.03.2013 ,reclamantul B. F. a chemat în judecată pe pârâta A. G. F. , solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună diminuarea pensiei de întreținere stabilită pe seama minorului B. P. A., născut la 08.08.1997 de la suma de 305 lei, cât a fost stabilită prin sentința civilă nr. 425/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, la o sumă în funcție de veniturile sale actuale .
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că de la data stabilirii pensiei veniturile sale au scăzut,iar nevoile de întreținere au crescut.
În drept acțiunea nu a fost motivată.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar adeverința sa de venit nr. 311 eliberată de . la data de 26.03.2013, sentința civilă nr.425/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ și copia cărții sale de identitate.
Cererea principală i-a fost comunicată pârâtei la data de 01.04.2013, conform art. 201 al.1 NCPC, iar până la data de 08.05.2013 pârâta nu a depus întâmpinare.
Pârâta a fost prezentă la primul termen de judecată și a arătat că nu se opune acțiunii formulate de reclamant.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr.425/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ , reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere pe seama fiului său B. P. A., născut la 08.08.1997, în sumă de 305 de lei lunar, ținându-se seama de veniturile nete realizate de către el la acea dată .
În prezent, conform adeverinței de venit nr. 311 eliberată de . la data de 26.03.2013, reclamantul realizează un venit net lunar de 907 lei. În raport de veniturile actuale ale reclamantului suma de 305 lei cât reprezintă pensia de întreținere stabilită ca și obligație pentru acesta depășește cota de ¼ din venituri.
Având în vedere art. 529, art. 530 alin 2 și 3 și 531 alin 2 și art. 533 Cod civil, instanța, urmează să admită acțiunea formulată de reclamant și va dispune reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul față de fiul să minor B. P. A., născut la 08.08.1997, prin sentința civilă nr. 425/2008 a Judecătoriei Beiuș, de la suma de 305 de lei lunar, la suma de 225 de lei lunar începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Fără cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă (minori și familie) exercitată de către reclamantul B. F., domiciliat în loc. Ștei, ., ., împotriva pârâtei A. G. F., domiciliată în loc. Vașcău,./8, jud. Bihor, având ca obiect reducere pensie întreținere și în consecință:
Reduce pensia de întreținere la care a fost obligat reclamantul față de fiul să minor B. P. A., născut la 08.08.1997, prin sentința civilă nr. 425/2008 a Judecătoriei Beiuș, de la suma de 305 de lei lunar, la suma de 225 de lei lunar începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER ,
T. V., judecător D. M.
Red.T.V.
Tehnored.D.M., 4ex.
31.05.2013
Emis 2 comunicări:
RECLAMANT
1. B. F., domiciliat în loc. Ștei, ., .
PÂRÂT
2. A. G. F., domiciliată în loc. Vașcău,./8, jud. Bihor
ROMANIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
DOSAR NR._
DIN 30 . 05. 2013
C Ă T R E,
.
Ștei, .. 8C,jud.Bihor
Alăturat vă trimitem copia sentinței civile nr.786/2013 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr._ prin care s-a dispus reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat reclamantul față de fiul să minor B. P. A., născut la 08.08.1997, prin sentința civilă nr. 425/2008 a Judecătoriei Beiuș, de la suma de 305 de lei lunar, la suma de 225 de lei lunar începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 28.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. V., judecător D. M.
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 648/2013.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 643/2013. Judecătoria BEIUŞ → |
---|