Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 367/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 367/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 738/187/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 367/2015

Ședința publică din 24 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE :T. V.,judecător

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe creditor G. T. EXPERT EUROPA și pe debitor ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei avocat P. P. C. în baza împuternicirii av. nr. 87/23.02.2015,lipsă fiind reprezentantul creditoarei și debitoarea.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Reprezentantul debitoarei arată că administratorul societății debitoare nu a reușit să ia legătura cu reprezentanții societății creditoare pentru lămurirea litigiului și până în prezent nu s-a achitat vreo sumă din datoria restantă.

De asemenea arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus.

Instanța, având în vedere că debitoarea a luat cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de creditoare și nu mai sunt alte cereri sau incidente de soluționat instanța, în baza art.392 Cod pr.civilă închide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul reprezentantului societății debitoare.

Reprezentantul debitoarei solicită instanței să pronunțe o soluție legală în raport de probele administrate și în condițiile în care reprezentantul societății pe care el o reprezintă în instanță a recunoscut raportul comercial cu societatea creditoare ,inclusiv sub aspectul sumei de bani pretinse de aceasta și rezultată din acel raport comercial.

În baza art.394 NCPC apreciază cauza lămurită,asupra stării de fapt și a temeiurilor de drept, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15 decembrie 2014 G. T. EXPERT EUROPA ,a solicitat instanței în contradictoriu cu debitoarea . Buntești, ca prin hotărârea ce o va pronunța să emită ordonanța de plată, urmând ca debitoarea să fie obligată la plata sumei de 4.500 EURO,ce urmează a se actualiza în raport cu dobânda legală aplicabilă la data plății efectivă reprezentând diferență creanță născută din factura fiscală nr._/01.04.2013 ,creanță rămasă neachitată din totalul facturii menționate.

În motivarea cererii se arată că, între părți s-au derulat relații comerciale ,fiind emisă către debitor factura fiscală nr._/01.04.2013 în cuantum de 16.000 EURO.

Din totalul creanței,debitoarea a achitat suma de 11.500 EURO,astfel .

- 10.000 EURO la data de 15.04.2013 cu O.P. nr._;

- 500 EURO la data de 04.06.2013 cu O.P. nr._;

- 500 EURO la data de 10.07.2013 cu O.P. nr._;

- 500 EURO la data de 09.09.2013 cu O.P. nr._;rămânând de achitat suma de 4.500 EURO.

Conform calendarului de rambursare din data de 22.04.2013 contravaloarea facturii fiscale nr._/01.04.2013,în cuantum de 16.000 EURO urma să fie achitată până la data de 10.10.2013.

Astfel în prezent,debitorul înregistrează un debit în sumă de 4.500 EURO.

Întrucât debitorul nu și-a executat obligația de plată la data scadenței, în temeiul art. 1014 alin. 1 c.pr. civilă a comunicat debitorului somația de plată la data de 01.09.2014, fapt ce rezultă din confirmarea de primire, însă debitoarea nu s-a conformat (adresele de la filele 10-11 dosar) .

Creditoarea consideră că, în speță sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 1013, 1014,1015,1016 ,1017 și 1021 Cod pr.civilă, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă .

În drept invocă dispozițiile prevăzute de art. 148-151,194 Cod pr.civilă și art. 1013, 1014,1015,1016 ,1017 și 1021 Cod pr.civilă coroborate cu celelalte dispoziții legale în vigoare,art. 1270,1272,1350 Cod Civil.

În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisurile anexate cererii, respectiv :factura fiscală nr._/01.04.2013,extrasele de cont (filele 6-8),scrisoare privind calendarul de plată din data de 22.04.2013 notificarea de plată din data de 03.02.2014,,somația de plată din data de 11.09.2014,confirmarea de primire a somației de plată.

La termenul de judecată din data de 27.ianuarie.2015,instanța în baza art. 411 al.1 pct. 2 Cod pr.civilă a suspendat judecarea cauzei.

În data de 30.01.2015 societatea creditoare prin reprezentantul său a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei,solicitând în baza art. 411 Cod pr.civilă judecarea cauzei în lipsă.

În ședința din data de 24.februarie.2015 avocat P. P. C. în reprezentarea debitoarei a solicitat acordarea unui termen de judecată,pentru ca părțile să poată ajunge la o înțelegere,având în vedere că administratorul societății pe care o reprezintă în instanță ,recunoaște existența datoriei în sumă de 4.500 EURO către societatea reclamantă, rezultată din raporturile comerciale anterioare cu societatea creditoare,motiv pentru care solicită eșalonarea plății în mai multe tranșe,având în vedere că în prezent societatea nu realizează venituri.

În ședința de azi,însă,reprezentantul societății debitoare a arătat că administratorul societății debitoare nu a reușit să ia legătura cu reprezentanții societății creditoare pentru lămurirea litigiului și până în prezent nu s-a achitat vreo sumă din datoria restantă.

Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Între părți s-au derulat relații comerciale, iar în baza acestora a fost emisă factura nr._/01.04.2013,în cuantum de 16.000 EURO, astfel încât debitoarei îi revenea obligația contractuală a de a achita contravaloarea acestei facturi până la data de 10.10.2013.

Debitoarea a achitat suma de 11.500 EURO,respectiv suma de 10.000 EURO la data de 15.04.2013 cu O.P. nr._; 500 EURO la data de 04.06.2013 cu O.P. nr._; 500 EURO la data de 10.07.2013 cu O.P. nr._; 500 EURO la data de 09.09.2013 cu O.P. nr._;rămânând de achitat suma de 4.500 EURO.

În acest context, analizând ansamblul înscrisurilor probatorii depuse la dosar de către creditoare, respectiv factura nr._/01.04.2013 în cuantum de 16.000 EURO și extrasele de cont nr. 23 ( de la data de 06.04.2013 la data de 03.05._) prin care conform O.P. nr._ din data de 15.04.2013 a fost achitată suma de 10.000 EURO,nr.24 ( de la data de 04.05.2013 la data de 05.06._ prin care conform O.P. nr._ din data de 04.06.2013 a fost achitată suma de 500 EURO,nr. 26 ( de la data de 06.07.2013 la data de 05.08.2013) prin care conform O.P. nr._ din data de 10.07.2013 a fost achitată suma de 500 EURO,nr.28 (de la data de 06.09.2013 la data de 04.10._) prin care conform O.P. nr._ din data de 09.09.2013 a fost achitată suma de 500 EURO,calendarul de rambursare notificarea de plată din data de 03.02.2014,somația de plată din data de 11.09.2014 și confirmarea de primire a acesteia, instanța apreciază că ,sunt îndeplinite condițiile de aplicare a procedurii ordonanței de plată, deoarece creanța în suma de 4.500 EURO, pretinsă de creditoare cu titlu de debit restant este certă, lichidă, exigibilă și reprezintă obligația de plată a unei sume de bani asumată de către debitoare, în baza relațiilor între profesioniști și pentru care s-a emis factura nr._/01.04.2013, care a fost acceptată la plată de către debitoare și pentru care termenul de scadență a expirat.

Pentru considerentele ce preced, apreciind că cererea creditoarei, astfel cum a fost formulată, îndeplinește cerințele de admisibilitate pentru emiterea ordonanței de plată, având în vedere că, în raporturile contractuale ivite între profesioniști, obligațiile se impun a fi executate cu celeritate, în temeiul dispozițiilor art. 1021 alin.1 Cod procedura civilă coroborate cu dispozițiile art. 662 C.pr.civ., instanța va admite cererea și va obliga debitoarea ca în termen de 15 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 4.500 EURO reprezentând contravaloarea facturii nr._/01.04.2013 debit restant,cu dobânzi legale până la plata efectivă a debitului.

În baza art. 453 NCPC urmează a obliga debitoarea să achite creditoarei suma de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea G. T. EXPERT EUROPA, cu sediul în Chateau Feuillet 47,Route de Chambalud 38 150 Chanas,reprezentată legal prin T. L. în calitate de administrator,cu domiciliul procesual ales în localitatea Arcani,. în contradictoriu cu debitoarea .,cu sediul în localitatea Buntești,.,.,județul Bihor și în consecință:

Somează debitoarea . să achite creditoarei G. T. EXPERT EUROPA, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma totală de 4.500 EURO, reprezentând debit restant,cu dobânzi legale până la plata efectivă a debitului.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Beiuș.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. V.,judecător D. S.

se comunică cu:

1. creditoarea G. T. EXPERT EUROPA, cu sediul în Chateau Feuillet 47,Route de Chambalud 38 150 Chanas,reprezentată legal prin T. L. în calitate de administrator,cu domiciliul procesual ales în localitatea Arcani,.

2. debitoarea .,cu sediul în localitatea Buntești,.,.,județul Bihor

Red.col. T.V.

tehnred.D.S. ex. 4/2 . martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 367/2015. Judecătoria BEIUŞ