Fond funciar. Sentința nr. 369/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 369/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 133/187/2015

ROMÂNIA

JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 369/2015

Ședința publică din 24 martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător

GREFIER: Anișoara I. P.

Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta A. E. E. n. O. împotriva pârâților C. L. T. DE APLICARE A LEGII 18/1991, C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991, ., O. E., O. E., M. S., M. I., M. M. F., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și asistată de av. N. C. în baza împuternicirii avocațiale nr. 12/23.03.2015 și martorii B. I. și E. I., lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată; că procedura de citare este legal îndeplinită, faptul că pârâții nu au depus întâmpinare; precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit art.219 C.pr.civ. instanța procedează la verificarea prezenței părților, trecând la identificarea acestora, astfel:

Reclamanta A. E. E. n. O. este identificată de către instanță potrivit CI prezentată în original . nr._ emisă de SPCLEP la 04.06.2013, având CNP_, cu domiciliul arătat în cartea de identitate în T., nr.142, jud. Bihor.

Av. N. C. se prezintă în reprezentarea reclamantei potrivit împuternicirii avocațiale nr. 12/23.03.2015 pe care o depune la dosar.

Instanța pune în discuția contradictorie a părților, competența în soluționarea pricinii:

Av. N. C. arată că Judecătoria Beiuș este competentă general, material și teritorial.

Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art.131 C.pr.civ., reține că este competentă general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cereri, în temeiul art.94 pct.4 raportat la art.107 și ale art.58 din Legea 18/1991.

Potrivit art.238 C.pr.civ. instanța pune în discuția contradictorie a părților estimarea duratei soluționării procesului.

Av. N. C. apreciază că procesul se poate finaliza într-o lună de zile.

Potrivit art.238 C.pr.civ. instanța estimează că prezenta pricină se va finaliza la acest termen de judecată.

Mai apoi, potrivit art.224 și 237 C.pr.civ. instanța dă cuvântul părților în probațiune.

În probațiune av. N. C. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și nu mai solicită încuviințarea probei testimoniale privind audierea martorilor indicați în acțiunea introductivă, învederând instanței faptul că, numitul O. I. înscris sub B13 din CF 536 T. este tatăl reclamantei, fiind una și aceeași persoană cu titularul titlului de proprietate nr. 536/09.04.1997.

Instanța, considerând pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de către reprezentanta reclamantei, ținând seama de dispozițiile art.255 și art.265 C.pr.civ. încuviințează cererea de probațiune.

Av. N. C. arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. închide faza probatorie și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Av. N. C. solicită admiterea acțiunii formulate, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

1.1. Poziția procesuală a reclamantei:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 22.07.2013, reclamanta A. E. E. n. O. cu domiciliul în T., nr. 142, județul Bihor, a chemat în judecată pe pârâții C. L. T. DE APLICARE A LEGII 18/1991 cu sediul în T., județul Bihor, C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 cu sediul în Oradea, județul Bihor, ., cu sediul în T., județul Bihor, O. E. cu domiciliul în T., nr. 142, județul Bihor, O. E. cu domiciliul în T., nr. 49, județul Bihor, M. S. cu domiciliul în T., nr. 1/G, județul Bihor, M. I. cu domiciliul în T., nr. 119, județul Bihor, M. M. F. cu domiciliul în .. 184, județul Bihor, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună completarea titlului de proprietate nr.536/09.04.1997 eliberat de C. Județeană Bihor a Legii 18/1991, în sensul includerii în cuprinsul acestuia a cotei de 26/173 părți din imobilul nr. top. 441 înscris în CF 536 T. și a cotei de 62/601 părți din imobilul nr. top. 442 înscris în CF 536 T., conform stării de carte funciară.

În motivarea în fapt a acțiunii se arată că prin titlul de proprietate nr. 234/1995 s-a reconstituit un drept de proprietate în favoarea def. O. I., acesta din urmă fiind tatăl reclamantei. Din eroare suprafețele reconstituite nu corespund cotelor la care sunt îndreptățiți conform stării de carte funciară și nici folosinței faptice. Astfel antecesorul reclamantei def. O. I. a avut în folosință o cotă de proprietate de ½ părți din întregile imobile de sub AI-4 din CF 536 T. respectiv din CF 1747 T.. În urma unui partaj între coproprietarii de CF bunicului reclamantei i-au revenit imobilele pe care reclamanta le folosește și în prezent conform schiței extrajudiciare anexată la dosar. Întrucât la momentul emiterii titlului de proprietate a cărui completare o solicită nu au fost efectuate identificări ale imobilelor, din eroare suprafețele pe care le solicită nu au fost incluse în TP nr. 536/1997. Întrucât antecesorii reclamantei au fost înscriși cu aceste imobile în CAP-, solicită admiterea prezentei acțiuni .

În drept reclamantul invocă Legea 18/1991 și Legea nr. 169/1997.

În probațiune reclamanta a depus la dosar în fotocopii CF 536 și 1747 T., titlul de proprietate nr.536/1997, acte de stare civilă, plan de situație privind identificarea imobilelor nr. top 441, 442 443 și 444 înscrise în CF 536 și 1747 T..

Prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit articolului 29 aliniatul 2 din OUG 80/2013 și articolului 58 din Lg. 18/1991.

-/-

1.2. Pârâți nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de art.201 alin.1 C.pr.civ.

-/-

În probațiune instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar .

-/-

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din ansamblul înscrisurilor depuse în probațiune, instanța reține următoarea stare de fapt cu privire la imobilele din litigiu, astfel:

- din cercetarea cărții funciare depuse la dosarul cauzei la filele 9 rezultă că:

- nr. top. 441 este înscris în sub A I – 1 în cartea funciară 536 T., reprezentând în natură „ casă și curte intravilan”, în suprafață de 173 mp.

- nr. top. 442 este înscris în sub A I – 2 în cartea funciară 536 T., reprezentând în natură „teren arabil intravilan.”, în suprafață de 601 mp.

În urma cercetării înscrierilor din foaia de proprietate, instanța reține faptul că: sub B13 este întabulat numitul O. I. asupra cotei totale de 129 mp din cele două numere topografice, cu titlu de moștenire, în baza încheierii din 15.10.1985, moștenire dezbătută în urma numitului O. ioan, înscris sub B9 .

Titlul de proprietate nr.536/09.04.1997 (fila 5) a fost emis pe seama antecesorului reclamantei, ca moștenitor al def. O. I., titularul titlului de proprietate fiind aceiași persoană cu cea care figurează înscrisă sub B13 din CF 536 T., așa cum a susținut reclamanta . Din înscrierile de carte funciară din anul 1985, rezultă că imobilele din litigiu nu au fost cooperativizate, ci transmise pe calea succesiunii legale în patrimoniul tatălui reclamantei.

Din certificatul de naștere de la fila 7 rezultă că reclamanta este fiica numitului O. I..

În condițiile în care titularul titlului de proprietate, este întabulat deja în cartea funciară asupra unei cote mai mari decât cea solicitată prin prezenta acțiune,în situația în care terenul nu a fost cooperativizat, instanța găsește cererea neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civila formulată de reclamanta A. E. E. n. O. cu domiciliul în T., nr. 142, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții C. L. T. DE APLICARE A LEGII 18/1991 cu sediul în T., județul Bihor, C. JUDEȚEANĂ BIHOR DE APLICARE A LEGII 18/1991 cu sediul în Oradea, județul Bihor, ., cu sediul în T., județul Bihor, O. E. cu domiciliul în T., nr. 142, județul Bihor, O. E. cu domiciliul în T., nr. 49, județul Bihor, M. S. cu domiciliul în T., nr. 1/G, județul Bihor, M. I. cu domiciliul în T., nr. 119, județul Bihor, M. M. F. cu domiciliul în .. 184, județul Bihor, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

C. D.M. – judecător Anișoara I. P.

Red.C.M.

Tehnored.A.I., 11 ex.

31 martie 2015

Emise 9 comunicări:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 369/2015. Judecătoria BEIUŞ