Partaj judiciar. Sentința nr. 315/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 315/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 372/187/2014
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 315/2015
Ședința publică din 10 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către reclamanta H. M. împotriva pârâților J. M., T. C., ASOCIAȚIA U. HINCHIRIȘ PRIN I. C. ÎN CALITATE DE PREȘEDINTE, I. M., T. M., T. G., T. Ș., T. N., D. M., T. M., T. M., C. N., C. T., C. R., având ca obiect partaj judiciar, uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av. P. V., lipsă fiind părțile și curatorul pârâților cu domiciliul necunoscut av. C. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la al șaselea termen de judecată; că procedura de citare este legal îndeplinită; că reprezentantul reclamantei nu a depus interogatoriul pentru pârâți; precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Av. P. V. depune la dosar interogatoriile pentru pârâți, solicită aplicarea prevederilor art.358 C.pr.civ. față de aceștia și arată că nu are de formulat alte cereri sau de solicitat alte probe.
Instanța obligă reprezentantul reclamantei să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 3,6 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii actelor conform prevederilor art.149 al.3 C.pr.civ., potrivit procesului verbal depus la fila 252 dosar.
Mai apoi, față de lipsa nejustificată a pârâților în vederea administrării probei cu interogatoriul, văzând solicitarea reprezentantului reclamantei instanța face aplicarea prevederilor art.358 C.pr.civ. față de aceștia, astfel că neprezentarea lor în vederea administrării probei va fi socotită ca un început de dovada în folosul părții potrivnice, prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. constată cauza lămurită, închide cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. P. V. solicită admiterea cererii; fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1.1. Poziția procesuală a reclamantei:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 19.02.2014, reclamanta H. M. domiciliată în loc. Hinchiriș, nr.183, jud. Bihor, având CNP_, a chemat în judecată pe pârâții J. M. domiciliată în Ștei, ..77, jud. Bihor, T. C. domiciliat în loc. Hinchiriș, nr.189, jud. Bihor, C. F. domiciliată în Ștei, ., jud. Bihor, ASOCIAȚIA U. HINCHIRIȘ prin președinte I. C. domiciliat în loc. Hinchiriș, nr.120, jud. Bihor, I. M., T. M., T. G., T. Ș., T. N., D. M., T. M., T. M., T. C. – toți cu domiciliul necunoscut, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care:
- să dispună dezmembrarea imobilelor nr. top. 414/2, 415, 1504/1 înscrise în CF 132, 121, 1 Hinchiriș, în parcele:
- nr. top. 414/2a în suprafață de 346 mp,
- nr. top. 414/2b în suprafață de 240 mp,
- nr. top. 415/1 în suprafață de 26 mp,
- nr. top. 415/2 în suprafață de 497 mp,
- nr. top. 1504/1a în suprafață de 204 mp,
- nr. top. 1504/1b în suprafață de_ mp.
- să stabilească un drept de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilelor nr. top. 414/2a, 415/1, 1504/1a, cu titlu de uzucapiune.
- să dispună întabularea în cartea funciară.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta arată că imobilele din litigiu au fost deținute de către antecesorul său – numitul T. G., a cărei posesie a început în perioada anilor 1943-1947, fiind publică și sub nume de proprietar, precizând și faptul că terenul aferent gospodăriei este situat în intravilanul loc. Hinchiriș. După decesul lui T. G., imobilele au fost preluate de către reclamantă în deplină înțelegere cu fratele și surorile sale – numiții J. M., T. C. și P. F., aceasta din urmă fiind decedată, având ca succesoare pe pârâta de rd.3.
În motivarea în drept a acțiunii reclamanta invocă dispozițiile art.650, art.730 și art.1864 vechiul Cod civil.
În probațiune reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: acte de stare civilă, adeverința nr.105/14.01.2014, certificat de atestare fiscală nr.32/08.01.2014, schiță de identificare și dezmembrare a imobilelor, arbore genealogic, CF 1, 121, 132 Hinchiriș.
Cererea introductiva este legal timbrata cu suma de 550 lei potrivit chitanței . nr._ din 21.01.2014 (fila 4) - reprezentând taxa judiciara de timbru.
1.2. Prin notele scrise – precizarea de acțiune depusă la data de 06.03.2014, cu referire la starea de fapt reclamanta a arătat următoarele aspecte:
- proprietarul tabular de sub B 23-24 din CF 121 Hinchiriș, de sub B 12 din CF 132 Hinchiriș, nu este antecesorul reclamantei, între cei doi fiind coincidență de nume,
- proprietarul tabular de sub B 4 din CF 132 Hinchiriș – numita T. C. nu are calitatea de pârâtă, porțiunea acesteia de proprietate fiind transmisă către B6.
Reclamanta a anexat adeverința nr.586/05.03.2014.
1.3. Prin precizarea de acțiune depusă la data de 26.03.2014, reclamanta a solicitat citarea în cauză a pârâtului T. C. cu domiciliul necunoscut.
1.4. Prin precizarea de acțiune depusă la data de 21.10.2014, reclamanta a solicitat citarea în cauză în calitate de pârâți pe: C. N. domiciliat în ..9, C. T. domiciliat în ..377 și C. R. domiciliat în Ștei, . – toți în calitate de succesori ai def. C. R. – pârâta de rd.3 din acțiune.
1.5. La termenul de judecată din 17.02.2015, reclamanta prin reprezentant a indicat domiciliul complet al pârâtului T. C. ca fiind în loc. Hinchiriș, nu.189, jud. Bihor.
-/-
2. La data de 19.03.2014 și la data de 03.04.2015 curatorul pârâților cu domiciliu necunoscut – av. C. M., a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune la admiterea acțiunii reclamantei astfel cum aceasta a fost formulată și precizată. Prin aceeași întâmpinare a solicitat obligarea reclamantei la plata onorariului cuvenit în cauză pentru activitatea de curator al pârâților cu domiciliul necunoscut.
-/-
3. Poziția procesuală a pârâților:
În termenul prevăzut de art.201 alin.1 C.pr.civ., pârâții nu au depus întâmpinare deși le-a fost adus la cunoștință acest aspect prin adresele emise de instanță la data de 11.03.2014 și care le-au fost comunicate acestora la data de 13.03.2015.
-/-
4. Pârâții C. N., C. T. și C. R., au fost introduși în cauză la termenul de judecată din 04.11.2014, termen la care s-a dispus citarea acestora cu un exemplar din precizarea de acțiune, acțiunea introductivă și acte anexă – cu mențiunea de a depune întâmpinare cu cel puțin 10 zile înaintea termenului de judecată sub sancțiunea decăderii, potrivit art.204 al.1 C.pr.civ., precum și cu mențiunea personal la interogatoriu – sub sancțiunea aplicării prevederilor art.358 C.pr.civ., însă aceștia nu au depus întâmpinare sau înscrisuri și nici nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală în cauză.
-/-
La data de 16.07.2014 reclamanta a depus la dosar CF 1, 132, 121 Hinchiriș.
-/-
În probațiune instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială fiind audiați în acest sens martorii M. F., B. I. – declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale aflate la filele 155-156 dosar, iar din oficiu a încuviințat proba cu interogatoriul pârâților de rd.1, 3, 4 din acțiunea introductivă – interogatoriile fiind depuse la filele 157, 259-264, însă pârâta persoană juridică nu răspuns interogatoriului comunicat, iar pârâții persoane fizice nu s-au prezentat în vederea administrării acestei probe.
-/-
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Din cercetarea cărților funciare depuse la dosarului cauzei la filele 173-180, instanța reține următoarele:
- numărul topografic 1504/1 în suprafață de_ mp, este înscris sub A I-46 în cartea funciară 1 Hinchiriș,
- numărul topografic 414/2 în suprafață de 587 mp, este înscris sub A I-3 în cartea funciară 132 Hinchiriș,
- numărul topografic 415 în suprafață de 623 mp, este înscris sub A I-1 în cartea funciară 121 Hinchiriș.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, și anume M. F., B. I. – 155-156 dosar, instanța reține următoarele:
- terenul din litigiu; este situat în extravilanul localității Hinchiriș, la locul numit ”bărăști”; reprezintă în natură casă, curte și grădină, teren îngrădit la stradă, precum și pe laterale, fiind învecinat pe o parte cu imobilul deținut de către def. T. C..
-def. T. G., a fost tatăl reclamantei, acesta a folosit dintotdeauna terenul din litigiu. ulterior, acesta a predat posesia terenului către reclamantă,
-posesia exercitată de către reclamantă a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, aceasta fiind cunoscută ca și proprietară a terenului din litigiu.”
Pârâții nu s-au prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul, motiv pentru care instanța face aplicarea prevederilor art.358 C.pr.civ. față de aceștia.
Din certificatul de atestare fiscală nr.32/08.01.2014 eliberat de Primăria Lazuri de Beiuș – fila 10, rezultă faptul că reclamanta nu are datorii la bugetul local.
Din adeverința nr.586/05.03.2014 eliberată de Primăria Lazuri de Beiuș – fila 37, rezultă că reclamanta H. M. figurează în registrul agricol al loc. Hinchiriș, vol.I, poz.183, cu construcții situate administrativ în loc. Hinchiriș, nr.183, astfel:
- casă construită din lemn în anul 1961 cu o suprafață construită de 87 mp, suprafață utilă de 87 mp,
- anexe gospodărești construite din lemn în anul 1961, cu o suprafață construită de 15 mp, suprafață utilă de 15 mp.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, în favoarea reclamantei, asupra imobilului rezultat în urma dezmembrării (nr. top. 1504/1a) instanța reține:
În raport de data începerii posesiei, regimul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementat prin Codul Civil Român (art.1890), această legislație fiind extinsă în Transilvania prin Legea nr.389/22 iunie 1943.
Potrivit art.1890 din Codul Civil, pentru a se putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, este necesară o posesie veritabilă, adică posesorul să posede sub nume de proprietar, posesia să fie exercitată timp de 30 de ani și să fie continuă și neîntreruptă. De asemenea, uzucapiunea operează de plin drept, uzucapantul devenind proprietar încă din momentul când a început să curgă termenul de prescripție achizitivă, stingându-se concomitent dreptul de proprietate al fostului titular. Potrivit articolului 1860 din Codul Civil, instanța va uni posesia reclamantei cu cea exercitată de tatăl acesteia – def. T. G., pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Raportând aceste condiții impuse de lege la datele speței, instanța apreciază că sunt îndeplinite, având în vedere că def. T. G., iar mai apoi reclamanta, au exercitat începând din jurul anilor 1946, în mod continuu și netulburat acte de stăpânire asupra imobilelor în litigiu, dovedind astfel o manifestare neîndoielnică de a se comporta ca titulari exclusivi al dreptului de proprietate.
În ceea ce privește cererile reclamantei de dezmembrare a imobilelor nr. top. 414/2, 415 înscrise în CF 132, 121 Hinchiriș și de stabilire a dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune în favoarea reclamantei asupra imobilelor rezultate în urma dezmembrării (nr. top. 412/2a, 415/1) instanța le va respinge, reținând următoarele aspecte:
- din cercetarea celor două cărți funciare rezultă că, asupra acestor imobile este înscris proprietar în cotă parte, tatăl reclamantei (în C.F. 121 sub B23, B24, iar în C.F. 132, sub B12
- în acest caz dreptul de proprietate se transmite pe calea succesiunii pentru cota înscrisă în cartea funciară.
- Dobândirea dreptului pe calea uzucapiunii nu se confundă cu modul de dobândire pe calea succesiunii legale, întrucât temeiul uzucapiunii este posesia (începută de tatăl reclamantei așa cum recunoaște chiar aceasta), ori nu se poate uzucapa un drept deja existent. Altfel spus încă din anul 1943 tatăl reclamantei era proprietar de carte funciară în cotă parte, proprietate ce nu poate face obiectul uzucapiunii.
- Reclamanta trebuia să solicite dezbaterea moștenirii după defunctul tată, și eventual pe diferența de cotă (dacă se impune) să solicite constatarea uzucapiunii.
Referitor la cererea de dezmembrare a imobilului nr. top. 1504/1, având în vedere că reclamanta solicită ieșirea din indiviziune, instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite dispozițiile art.669 și următoarele din Codul civil, potrivit căruia „încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând”, iar mai apoi în temeiul articolului 979 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, urmează a admite acțiunea în parte reclamantei în acest sens, motiv pentru care va dispune dezmembrarea imobilului nr. top. 1504/1 înscris în CF 1 Hinchiriș, în parcele:
- nr. top. 1504/1a în suprafață de 204 mp,
- nr. top. 1504/1b în suprafață de_ mp.
În lumina celor prezentate, instanța va admite în parte acțiunea reclamantei și va constata că reclamanta H. M. a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului nr. top. 1504/1a înscris în CF 1 Hinchiriș, cu titlu de uzucapiune.
În baza dispozițiilor art.885 din Codul Civil va dispune înscrierea în CF 1 Hinchiriș a dreptului de proprietate pe seama reclamantei H. M., cu titlu de uzucapiune.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța ia act de faptul că acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta H. M. domiciliată în loc. Hinchiriș, nr.183, jud. Bihor, având CNP_, în contradictoriu cu pârâții J. M. domiciliată în Ștei, ..77, jud. Bihor, T. C. domiciliat în loc. Hinchiriș, nr.189, jud. Bihor, ASOCIAȚIA U. HINCHIRIȘ prin președinte I. C. domiciliat în loc. Hinchiriș, nr.120, jud. Bihor, C. N. domiciliat în ..9, jud. Bihor, C. T. domiciliat în ..377, jud. Bihor, C. R. domiciliat în Ștei, ., jud. Bihor, I. M., T. M., T. G., T. Ș., T. N., D. M., T. M., T. M. – toți cu domiciliul necunoscut, ca fondată.
Dispune dezmembrarea imobilului nr. top. 1504/1 înscris în CF 1 Hinchiriș, în parcele:
- nr. top. 1504/1a în suprafață de 204 mp,
- nr. top. 1504/1b în suprafață de_ mp.
Constată că reclamanta H. M. a dobândit un drept de proprietate asupra imobilului nr. top. 1504/1a înscris în CF 1 Hinchiriș, cu titlu de uzucapiune.
Dispune înscrierea în CF 1 Hinchiriș a dreptului de proprietate pe seama reclamantei H. M., cu titlu de uzucapiune.
Respinge restul pretențiilor.
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D.M. – judecător D. S.
Red.C.M.
Tehnored.S.D., 18ex.
07.04. 2015
Emise 8 comunicări și 8 comunicări prin afișare la ușa instanței:
- reclamanta H. M. domiciliată în loc. Hinchiriș, nr.183, jud. Bihor, având CNP_,
- pârâții J. M. domiciliată în Ștei, ..77, jud. Bihor,
- T. C. domiciliat în loc. Hinchiriș, nr.189, jud. Bihor,
- ASOCIAȚIA U. HINCHIRIȘ prin președinte I. C. domiciliat în loc. Hinchiriș, nr.120, jud. Bihor,
- C. N. domiciliat în ..9, jud. Bihor,
- C. T. domiciliat în ..377, jud. Bihor,
- C. R. domiciliat în Ștei, ., jud. Bihor,
- av. C. M. – în calitate de curator pentru pârâților cu domiciliul necunoscut,
- I. M.,
- T. M.,
- T. G.,
- T. Ș.,
- T. N.,
- D. M.,
- T. M.,
- T. M. – toți cu domiciliul necunoscut – prin afișare la ușa instanței
| ← Succesiune. Sentința nr. 259/2015. Judecătoria BEIUŞ | Pretenţii. Sentința nr. 313/2015. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








