Succesiune. Sentința nr. 259/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 259/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1812/187/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 259/2015
Ședința publică de la 25.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. A.-M., judecător
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. F., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr.13, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții: M. I., CNP_ și M. LUCREȚIA, ambii cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 13, județul Bihor, B. I., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 171, județul Bihor, D. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul Oradea,., județul Bihor, V. A. F., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 85, județul Bihor, M. A., A. V. și M. T., toți cu domiciliu necunoscut, prin curator special av. N. C., cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Beiuș, H., nr.26, județul Bihor, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. P. V., în baza împ. avocațiale nr._/2014, depusă la fila 3 dosar și curatorul pârâților cu domiciliu necunoscut, av. N. C. lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curatorul pârâților cu domiciliu necunoscut, av. N. C., arată că i-a fost achitată suma de 100, stabilită cu titlu de onorariu, astfel că nu mai are pretenții în acest sens.
Instanța, pune în discuție necesitatea achitării diferenței taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul reclamantului, av. P. V., solicită a se avea în vedere restrângerea obiectului cererii cu privire la construcții conform înscrisului depus la fila 28 dosar și depune la dosar, în ședință publică, declarațiile însușite prin semnătură de către pârâții: M. I., D. M./M., B. I. și V. A. F. și învederează instanței faptul că a întocmit aceste declarații, pe care ulterior le-a predat reclamantului și i-au fost restituite, în formă semnată, pentru a dovedi faptul că pârâții nu se opun admiterii cererii de chemare în judecată în forma modficată.
Totodată, acesta arată faptul că, ultima parte din aceste declarații referitoare la imobilele nr. top 457 înscris în CF 871 Răbăgani, nu are legătură cu obiectul prezentei cereri de chemare în judecată și a fost trecută în declarație deoarece se dorea a se întocmi o nouă completare, acesta fiind motivul pentru care a fost trecut acest imobil în aceste declarații. Depune la dosar chitanța privind completarea taxei judiciare de timbru cu suma de 206 lei.
Arată că nu solicită administrarea altor probe.
Curatorul pârâților cu domiciliu necunoscut, av. N. C.,arată că nu solicită alte probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța conform art.244, alin.1 din Codul de procedură civilă, declară cercetarea judecătorească încheiată și în baza art. 392, alin. 1 din Codul de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.
Reprezentantul reclamantului, av. P. V., solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată; fără cheltuieli de judecată.
Curatorul pârâților cu domiciliu necunoscut, av. N. C., solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și completată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 alin.1 C.pr.civ. instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prinacțiunea înregistrată la instanță la data de 01.10.2014, legal timbrată cu suma de 671 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor de la filele 29, 96 dosar, reclamantul M. F., în contradictoriu cu pârâții: M. I., B. I., D. M./ M.,, V. A. F., M. A., A. V. și M. T., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:
- să stabilească că masa succesorală rămasă în urma defunctului M. F., decedat la data de 31.12.1992 se compune din imobilele nr. top 277, 278 și 279, toate înscrise în CF 453 Răbăgani, împreună cu întregile construcții situate pe acestea; nr. top 1041, înscris în CF 426 Răbăgani și cota de 4510/_ părți din imobilul nr. top 1098/4, înscris în CF 871 Răbăgani.
- să stabilească că vocație concretă la această masă succesorală rămasă în urma defunctului M. F., are reclamantul M. F. în cota de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiu.
- să dispună întabularea dreptului de proprietate în CF, cu titlu de succesiune.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că imobilul nr. top 277, împreună cu întregile construcții situate pe acesta, alături de imobilele nr. top 278, nr. top 279, nr. top 1041 și cota de 4510/_ părți din imobilul nr. top 1098/4, constituie proprietatea tabulară a defunctului M. F., dobândită prin reconstituire în baza Legii nr. 18/1991.
Totodată, reclamantul a arătat faptul că, la deces, defunctul M. F., a lăsat doi descendenți de gradul I, respectiv pe M. I. și B. F..
Reclamantul a arătat, de asemenea, faptul că acesta și pârâta D. M., sunt copiii pârâtului de rândul 1 M. I., iar pârâtul B. I. este succesor al defunctei B. F..
S-a arătat că, succesiunea rămasă în urma defunctului M. F., decedat la data de 31.12.1992, a fost preluată de către reclamant, prin renunțarea descendenților de gradul I și, pe cale de consecință, a nepoților de fiu, respectiv fiică, pârâții B. I. și D. M.. Totodată s-a menționat faptul că, reclamantul M. F. a fost acela care a locuit împreună cu defunctul M. F. și a contribuit la întreținerea acestuia, dându-și aportul material la înmormântarea acestuia.
În motivarea în drept a acțiunii, reclamantul a invocat prevederile art. 650 și următoarele C.civil iar, în probațiune, aceasta a depus la dosar, în xerocopie, actul de identitate al pârâtului M. I., certificatul de deces eliberat de Primăria comunei Răbăgani la data de 13.05.2014 pentru numitul M. F., certificatul de naștere eliberat de Sfatul Popular al Comunei Răbăgani la data de 01.06.1959, privind pe numitul M. F., certificatul de naștere eliberat de Sfatul Popular al Comunei Răbăgani la data de 19.02.1951, privind pe numitul M. I., Încheierea nr. 23 eliberată la data de 30.09.2014, privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale C.N.P. și U.N.N.P.R. în privința defunctului M. F., CF 453 și CF 871 Răbăgani, extrasul CF 426 Răbăgani, nota de timbraj, extras din ghidul privind valorile orientative minime ale proprietăților imobiliare din județul Bihor - Circumscripția Judecătoriei Beiuș pe anii 2013 și 2014 și certificatul de atestare fiscală nr. 160/26.09.2014, eliberat de .> La data de 10.10.2014, SPCLEP Beiuș a depus la dosar adresa nr._/07.10.2014, cu privire la domiciliul actual al pârâților indicați cu domiciliu necunoscut, în cuprinsul căreia se arată că datele puse la dispoziție sunt insuficiente pentru a se putea stabili cu exactitate identitatea persoanelor în cauză.
Totodată, la data de 21.10.2014, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a solicitat a se constata că din masa succesorală rămasă în urma defunctului M. F. nu fac parte construcțiile amplasate pe imobilul cu nr. top 277 din CF 453 Răbăgani, în contextul în care, casa și anexele existente pe imobilul nr. top 277 nu mai sunt identice cu cele notate în CF din perioada anului 1917, dată la care s-a înființat coala CF 453 Răbăgani.
La precizarea de acțiune a fost anexată chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 465 lei și nota de timbraj.
Prezent în instanță la termenul de judecată din data de 21.01.2015, pârâtul M. I., a declarat că este de acord cu admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, a susținut că este tatăl reclamantului și a arătat că dorește să fie întreținut de către fiul acestuia – reclamantul M. F. și soția acestuia până la deces. Totodată, a arătat faptul că renunță la partea sa de moștenire, însă are pretenția ca fiul său să-l întrețină pe el și pe soția sa, numita M. LUCREȚIA.
Tot la termenul de judecată din data de 21.01.2015, s-a prezentat în instanță și pârâta D. M., cu privire la care instanța a constatat existența anumitor inadvertențe/erori materiale în privința redării numelui acesteia, întrucât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta a fost indicată D. M., astfel că, urmează a se avea în vedere numele corect al acesteia din actul de identitate, respectiv acela de D. M..
Pârâta D. M., a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, renunță în favoarea reclamantului la succesiune, cu condiția acordării întreținerii de către reclamant în favoarea pârâtului M. I. și a soției acestuia M. LUCREȚIA.
Față de aceste aspecte, reclamantul, prin reprezentant, a solicitat a se stabili un drept de uzufruct viager în favoarea pârâtului M. I., asupra imobilelor în litigiu și sarcina de întreținere a reclamantului în favoarea pârâtului și a soției acestuia, numita M. LUCREȚIA, precum și extinderea acțiunii și introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei M. LUCREȚIA.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 21.01.2015, s-a prezentat în instanță numita M. N., soția reclamantului, care a învederat instanței faptul că locuiește în aceeași gospodărie cu pârâtul M. I. și cu soția acestuia M. LUCREȚIA de 21 de ani și, de atunci, deși are o situația familială grea, având și copii bolnavi, le asigură cele necesare traiului socrilor săi. Totodată, aceasta a susținut că atât ea, cât și soțul său -reclamantul din prezenta cauză sunt dispuși să le asigure în continuare întreținerea soților M., respectiv pârâtului M. I. și soției acestuia M. LUCREȚIA.
Pârâtul M. I., a recunoscut la același termen de judecată, întreținerea acordată din partea reclamantului și a soției acestuia, numita M. N..
La data de 23.01.2015, reclamantul, prin reprezentant, a depus la dosar modificare/completare de acțiune, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei M. LUCREȚIA, precum și stabilirea dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâtului M. I. asupra imobilelor în litigiu și a sarcinii de întreținere a reclamantului în favoarea pârâtului și a soției acestuia, numita M. LUCREȚIA.
Ceilalți pârâți nu au depus la dosar întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală față de acțiune.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului B. I., însă acesta nu s-a prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatoriu.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate, a poziției procesuale exprimată în cauză de către părți și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrierilor de la poziția AI 1 - 3 din CF 453 Răbăgani, aflată la fila 9 dosar, imobilul nr. top 277, are o suprafață de 151 mp și reprezintă în natură casă cu curte în intravilan, imobilul nr. top 278, are o suprafață de 795 mp și reprezintă în natură arător în intravilan, iar imobilul nr. top 279, are o suprafață de 802 mp și reprezintă în natură grădină în intravilan.
Înscrierea de la poziția B 6 din CF 453 Răbăgani, atestă faptul că, dreptul de proprietate asupra nr. top. 277, 278 și 279 a fost intabulat, cu titlu de reconstituire în favoarea numitului M. F., în baza titlului de proprietate nr. 126/2014 (emis inițial la data de 11.11.1993) de Comisia Județeană Bihor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și în baza încheierii de intabulare nr. 1680-_/22.07.2014.
Conținutul colii CF 426 Răbăgani aflată la fila 10 dosar, relevă faptul că, imobilul cu nr. top 1041 este înscris la poziția A1 în această coală, are o suprafață de 928 mp și reprezintă în natură „rât în postata Dancesc”, iar înscrierea de la poziția B 4 atestă faptul că, dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost întabulat în favoarea numitului M. F., cu titlu de reconstituire, în baza încheierii de întabulare nr._-_/2014.
Potrivit înscrierilor de la poziția AI din CF 871 Răbăgani, aflată la fila 11 dosar, imobilul nr. top 1098/4, are o suprafață de_ mp și reprezintă în natură „arător la Măliciu”, iar înscrierea de la poziția B 11, atestă faptul că, dreptul de proprietate asupra cotei de 4510/_ părți teren din acest imobil a fost întabulat în favoarea numitului M. F., cu titlu de reconstituire, în baza titlului de proprietate nr. 126/2014(emis inițial la data de 11.11.1993) de Comisia Județeană Bihor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și a încheierii de intabulare nr. 1680-_/22.07.2014.
Certificatul de deces ., nr._, eliberat la data de 13.05.2014 de Primăria comunei Răbăgani - fila 5 dosar, atestă faptul că, la data de 31.12.1992 a survenit decesul numitului M. F..
Examinând prin coroborare aspectele redate în cuprinsul cererii de chemare în judecată (necontrazise pa parcursul procesului de către pârâți) și în actele de stare civilă de la dosar instanța reține că pârâtul M. I. și numita B. F. au calitatea de descendenți de gradul I, respectiv fiu și fiică ai defunctului M. F..
Totodată, instanța reține faptul că reclamantul M. F. și pârâta D. M., sunt fiii pârâtului M. I., iar pârâtul B. I. este succesorul defunctei B. F..
Încheierea nr. 23 eliberată la data de 30.09.2014, privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale C.N.P. și U.N.N.P.R. în privința defunctului M. F.-fila 8 dosar, relevă faptul că nu au găsite înregistrări cu privire la dezbaterea moștenirii rămasă în urma defunctului.
Astfel, ținând cont de poziția procesuală exprimată în cauză de către părțile care s-au prezentat la dezbateri, respectiv de faptului că pârâții M. I. și D. M., au arătat că nu se opun admiterii acțiunii și renunță în favoarea reclamantului la succesiune, cu condiția întreținerii de către reclamant a pârâtului M. I. și a soției acestuia M. LUCREȚIA, precum și de faptul că pârâtul B. I., succesor al defunctei B. F., deși legal citat nu s-a prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul, aspect care coroborat cu celelalte probe de la dosar este apreciat de instanță ca reprezentând o recunoaștere deplină în folosul pretențiilor reclamantului, văzând și ansamblul probatoriului cu înscrisuri administrat în cauză, în temeiul art. 650 și urm. coroborat cu art. 659 și urm. din vechiul C.civ. de la 1864 raportat la art. 6 alin.2 din Noul cod civil și dispozițiile art.223 din Legea nr.71/2011, instanța va admite acțiunea formulată și completată de reclamat.
Ca o consecință a acestui fapt urmează a constata că masa succesorală rămasă în urma defunctului M. F., decedat la data de 31.12.1992 se compune din terenurile cu nr. top 277, 278 și 279, toate înscrise în CF 453 Răbăgani, nr. top 1041, înscris în CF 426 Răbăgani și cota de 4510/_ părți din terenul nr. top 1098/4, înscris în CF 871 Răbăgani, urmând a stabili că vocație succesorală la imobilele ce intră în componența masei succesorale rămasă în urma defunctului M. F., are reclamantul M. F. în cota de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiu.
În baza art.885 și art.888 din Noul Cod civil instanța va dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului asupra imobilelor mai sus menționate ce intră în componența masei succesorale rămasă în urma defunctului M. F., cu titlu de succesiune, conform cotelor de proprietate mai sus indicate.
Totodată, în temeiul art. 703-708 și urm. din C.civ. instanța, ținând cont de înțelegerea părților va stabili/constitui dreptul de uzufruct viager în favoarea pârâtului M. I., asupra terenurilor în litigiu cu nr. top 277, 278 și 279, toate înscrise în CF 453 Răbăgani, nr. top 1041, înscris în CF 426 Răbăgani și cota de 4510/_ părți din imobilul nr. top 1098/4, înscris în CF 871 Răbăgani.
De asemenea, conform prev. art. 513 și urm raportat la art 2254 și urm. din C.civil –Legea nr. 287/2009, pe baza aceleași înțelegeri, instanța va stabili în sarcina reclamantului M. F., obligația de întreținere ce urmează a fi prestată în favoarea pârâților M. I. și a soției acestuia M. Lucreția, pe timpul vieții acestora.
Totodată, instanța, urmează a reține că, nu s-a formulat în cauză petit privind înscrierea în CF a dreptului de uzufruct viager și a obligației de întreținere, astfel că nu poate dispune din oficiu în acest sens, însă, o astfel de solicitare poate fi efectuată și ulterior, în cadrul unei alte proceduri judiciare.
Totodată, față de obiectul prezentei cereri, întrucât nu este vorba despre o cerere de partaj, va constata faptul că, pârâții V. A. F., M. A., A. V. și M. T. sunt coproprietari în CF 871 Răbăgani, astfel încât nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză, iar ca o consecință a acestui fapt, va respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceștia ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept prezentate instanța va admite cererea formulată și completată de către reclamant conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată și completată de către reclamantul M. F., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr.13, județul Bihor în contradictoriu cu pârâții M. I., CNP_ și M. LUCREȚIA, ambii cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 13, județul Bihor, B. I., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 171, județul Bihor, D. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul Oradea, ., județul Bihor.
Stabilește că masa succesorală rămasă în urma defunctului M. F., decedat la data de 31.12.1992 se compune din terenurile cu nr. top 277, 278 și 279, toate înscrise în CF 453 Răbăgani, nr. top 1041, înscris în CF 426 Răbăgani și cota de 4510/_ părți din imobilul nr. top 1098/4, înscris în CF 871 Răbăgani.
Stabilește că vocație concretă la această masă succesorală rămasă în urma defunctului M. F., are reclamantul M. F. în cotă de 1/1 parte, în calitate de nepot de fiu.
Dispune întabularea dreptului de proprietate în CF, în favoarea reclamantului, cu titlu de succesiune.
Stabilește dreptul de uzufruct viager în favoarea pârâtului M. I., asupra terenurilor cu nr. top 277, 278 și 279, toate înscrise în CF 453 Răbăgani, nr. top 1041, înscris în CF 426 Răbăgani și asupra cotei de 4510/_ părți din terenul cu nr. top 1098/4, înscris în CF 871 Răbăgani.
Stabilește în sarcina reclamantului M. F. obligația de întreținere ce trebuie prestată în favoarea pârâților M. I. și M. LUCREȚIA.
Constată că pârâții V. A. F., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 85, județul Bihor, M. A., A. V. și M. T., toți cu domiciliu necunoscut, prin curator special av. N. C., cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Beiuș, H., nr.26, județul Bihor nu au calitate procesuală pasivă și, ca o consecință a acestui fapt, respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceștia ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. A.-M. B. A.
Red. M.A.M.
Tehnored. B.A.
11 ex./ 26.03.2015
Emise 9 comunicări:
reclamantul
- M. F., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 13, județul Bihor;
pârâții:
- M. I., CNP_ și
- M. LUCREȚIA, ambii cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 13, județul Bihor;
- B. I., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 171, județul Bihor;
- D. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul V. A. F., cu domiciliul în localitatea Răbăgani, nr. 85, județul Bihor,
- M. A.,
- A. V. și
- M. T., toți cu domiciliu necunoscut;
- curatorul special av. N. C., cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Beiuș, H., nr.26, județul Bihor
| ← Cereri. Sentința nr. 223/2015. Judecătoria BEIUŞ | Partaj judiciar. Sentința nr. 315/2015. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








