Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 953/2013. Judecătoria BICAZ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 953/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 595/188/2013
Dosar nr._ stabilire domiciliu minor
- exercitarea autorității părintești -
pensie de întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 953
Ședința publică din 04.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte - R. A.
Grefier – G. I.
Se examinează cauza civilă privind pe reclamantul N. C., prin mandatar avocat S. S. S. în contradictoriu cu pârâta N. I. A., având ca obiect stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești și stabilire pensie întreținere minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul reclamantului, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din data de 05.04.2013, aflat la fila 7 din dosar, lipsind pârâta.
În cadrul referatului cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:
- obiectul dosarului este stabilire domiciliu minor, exercitarea autorității părintești și stabilire pensie întreținere minor;
- cauza se află la al 4-lea termen de judecată, fond;
- procedura de citare prin afișare la ușa instanței cu pârâta.
Apărătorul reclamantului depune la dosar extras din ziarul Evenimentul zilei cu care face dovada citării pârâtei prin publicitate.
În baza art.244 Noul Cod de Procedură civilă instanța declară terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, instanța să dispună ca autoritatea părintească asupra minorei N. A. să fie exercitată de reclamant, să stabilească domiciliul minorei la domiciliul acestuia, practic să consfințească situația existentă și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea ambilor minori rezultați din căsătorie începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 05.04.2013, fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 din Noul cod de procedură civilă, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria B., la data de 05.05.2013, sub numărul_, N. C.-M. a chemat în judecată pe pârâta N. I.-A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: exercitarea exclusivă a autorității părintești cu privire la minora N. A., încredințarea acesteia și stabilirea locuinței la domiciliul său și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în cuantum de 1/3 din venitul lunar pentru cei doi copii minori, începând cu data promovării acțiunii judecătorești.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 1308 din data de 8 decembrie 2005, Judecătoria B. a dispus încredințarea minorului N. A., spre creștere si educare, dânsului, în timp ce minora N. A. a fost încredințata mamei acesteia, pârâta. Însă, încă de la pronunțarea hotărârii, ambii copii au rămas in grija sa, singurul care, împreuna cu bunica paternă, cu care, de altfel, locuiesc și în prezent, a asigurat condiții de trai pentru ambii copii. Imediat după desfacerea căsătoriei, pârâta, deși avea condiții decente la domiciliul familiei sale, pentru creșterea fetei, nu a preluat-o efectiv nicicând pe aceasta ( practic, hotărârea judecătoreasca nu a fost executata nici pana în momentul prezent), decât sporadic, in timpul unor sfârșituri de săptămâna. Sub diferite pretexte, minora a fost " abandonată " la domiciliul reclamantului, care a fost și domiciliul comun in timpul căsătoriei.
La câteva luni după desfacerea căsătoriei, pârâta a părăsit țara, plecând la lucru in străinătate, urmând ca minora să rămână în grija tatălui, până se va pune ea pe picioare, până își va găsi un loc de munca stabil, bine remunerat. Situația nu s-a schimbat niciodată astfel că cei doi copii au rămas în grija sa, pârâta luând legătura cu ei doar o dată pe an, când eventual, revenea în țară pentru rezolvarea unor probleme de ordin personal.
Acțiunea a fost însoțită de copii după acte de stare civilă și hotărârea de divorț, ulterior fiind depuse înscrisuri privind veniturile reclamantului.
La solicitarea instanței, au fost efectuate anchete sociale atât la domiciliul reclamantului cât și la domiciliul pârâtei din orașul B..
A fost audiată minora A. și ca martor, bunica acesteia, N. A., declarația fiind atașată la dosar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat niciodată la process, fiind citată prin publicitate într-un ziar de largă răspândire, pe portalul instanței și prin afișare la ușa instanței.
Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr 1308/08.12.2005 pronunțată de Judecătoria B., s-a desfăcut căsătoria dintre N. C. M. și N. A.-I., încredințându-i-se spre creștere și educare tatălui pe minorul A. și mamei pe minora A., compensând obligațiile de întreținere datorate de cei doi părinți.
Din 2005 și până în prezent, ambii copii au fost crescuți de către tată, pârâta plecând în străinătate după divorț. Minora A. încredințată mamei, acum în vârstă de 14 ani, elevă de liceu, a declarat cu ocazia audierii, că mama nu a intenționat niciodată să o ia cu ea în Italia, singura legătură păstrată întreținându-se după ce copiii au crescut, pe rețelele de socializare și, eventual, într-o vizită în România, o dată pe an, vara. De altfel, perioada îndelungată ( practic de cînd s-a născut, după cum chiar A. s-a exprimat) în care a fost crescută doar de tată, când bunica paternă i-a ținut loc de mamă, dar când l-a putut avea aproape și pe fratele său, se recunoaște în sentimentele de afecțiune pe care le nutrește față de familia sa de fiecare zi. Impresionant este faptul că, educația sănătoasă și dragostea cu care a fost înconjurată nu a lăsat loc de resentimente față de mamă și, deși aflată la vârsta critică a adolescenței, își explică cu îngăduință, atitudinea părintelui său, prin expresia: “ nici ei nu cred că îi merge foarte bine…”.
De asemenea, bunica audiată ca martor, a transpus în cuvinte puține relațiile sale cu nepoții, în cel mai normal și corect mod cu putință, fără ca vârsta înaintată să poată fi privită ca o greutate în a crește doi copii, firească de altfel.
Documentele atașate la dosar dovedesc faptul că tatăl minorei lucrează cu contract de muncă în Germania, de unde vine în țară, după spusele fiicei sale, la o lună, o lună jumătate. În vacanța școlară a dorit să-și ia copii cu el dar din cauza situației juridice a fiicei sale, pentru plecare fiind necesar acordul mamei, a fos nevoit să renunțe. Din solidaritate față de sora sa, nici fratele nu a mai plecat.
Potrivit art. 397 Cod civil, "" după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel ."" Conform art. 398 alin. (1) cod civil autoritatea părintească urmează să fie exercitată numai de către unul dintre părinți doar dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului.
În prezenta cauză, instanța va avea în vedere că mamei i-a fost încredințată minora acum mai bine de 8 ani. În toți acești ani, deși a părăsit țara, nu a înțeles să-și exercite autoritatea părintească, lăsându-și copilul în grija tatălui. Având în vedere vârsta minorei, locuința efectivă a acesteia la tatăl său, dar și situația profesională a părintelui, instanța apreciază că prioritizând interesul superior al copilului, se impune ca tatălui să-i fie atribuită autoritatea părintească exclusivă cu privire la minoră. Chiar dacă mama nu se face vinovată de greșeli grave concrete, abandonarea fiicei sale pe o perioadă îndelungată, cu toate că îi fusese încredințată prin hotărâre judecătorească, conduce la concluzia că păstrarea autorității părintești nu ar face decât să limiteze libera circulație a minorei și implicit privarea acesteia de beneficiile acestui drept constituțional. Pârâta a aflat și de la fiica sa despre desfășurarea acestui proces iar atitudinea sa de indiferență și pasivitate este edificatoare.
În consecință, instanța apreciază că în interesul superior al minorei, sunt motive întemeiate pentru ca, potrivit art. 397 Cod civil să dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei exclusiv de către tată, care va decide cu privire la toate problemele esențiale legate de persoana minorei.
În privința locuinței acesteia,potrivit art. 400 alin. (1) Cod civil "" în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic ."" Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol "" dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul superior al copilului "" . Față de situația din speță, instanța apreciază că lăsarea minorei de bună voie la reclamant după pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care i-a fost încredințată, echivalează cu o înțelegere a părinților. Prin urmare, se va avea în vedere locuința statornică a minorei, care este în interesul superior al copilului, familia actuală reprezentând o prezență constantă în viața sa, oferindu-i îngrijire zi de zi. Totodată este de menționat și faptul că în tot acești ani, cei doi frați au crescut împreună, între ei existând o puternică legătură afectivă și de susținere reciprocă. De asemenea din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că tatăl, împreună cu mama sa, bunica copiilor, cu care locuiește poate oferi condiții bune de creștere și educare.
Prin urmare, în temeiul art. 400 Cod Civil instanța va stabili ca domiciliul minorei N. A. născută la data de 19.01.1999, să fie la tatăl acesteia, în comuna T., ..
Obligația legală de întreținere dintre părinți și copii este instituită cu caracter general prin dispozițiile art. 499 alin. 1 din Codul Civil, potrivit cărora minorul este întreținut de părinții săi, obiectul întreținerii constând în asigurarea mijloacelor necesare traiului copilului minor și suportarea cheltuielilor de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale acestuia.
Întinderea obligației de întreținere ce incumbă pârâtei este fixată în conformitate cu dispozițiile art.529 alin.1 Cod civil, potrivit căruia cuantumul se stabilește potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Cu privire la prima condiție, instanța reține că starea de nevoie este prezumată de către legiuitor, copii fiind minori. Prin hotărârea de divorț, cei doi copii au fost încredințați unul mamei și celălalt tatălui, obligațiile de întreținere compensându-se. Întrucât, situația juridică se va schimba, ambii copii aflându-se la tatăl lor, pârâta va trebui obligată la plata unei pensii de întreținere a cărui cuantum se va stabili față de ambii copii rezultați din căsătorie.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, în raport de care se va stabili întinderea obligației de întreținere, mijloacele pârâtei, instanța, luând în considerare principiul disponibilității părților și faptul că la dosar nu s-au depus dovezi concrete cu privire la veniturile acesteia, în temeiul art.402 alin.1 se impune obligarea la plata unei pensii de întreținere, în cuantum de 1/3 din venitul său lunar, stabilit potrivit art.529 alin.2 Cod civil, dispoziție care prevede că atunci când întreținerea este datorată de părinte pentru doi copii, aceasta se va stabili până la o treime din venitul său lunar. În speță, cuantumul întreținerii se va stabili la venitul minim pe economie, de 750 lei până la 1 iulie 2013 și 800 lei după această dată, până la data majoratului celor doi minori.
În ceea ce privește data de la care pârâta va fi obligată la prestarea întreținerii stabilite, instanța reține că regula în această materie este dată de dispozițiile art.532 alin.1 Cod civil, potrivit căruia pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 5.04.2013.
Față de aceste considerente, în temeiul art.499 alin.1 și 2, art.529 alin.1 și 2, art.530 alin.3 Cod civil, instanța urmează să admită cererea de obligare a pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru cei doi minori, N. A., născută la data de 19.01.1999 și N. A. născut la data de 08.03.1997, în cuantum de 1/3 din salariul minim pe economie, începând cu data de 05.04.2013 și până la împlinirea vârstei majoratului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul N. C.-M. CNP_, cu domiciliul în ., . N., cu domiciliul ales la avocat S. S. S. din Piatra N., . ., în contradictoriu cu pârâta N. I. A. domiciliată în B. C., ., județul N..
Dispune exercitarea exclusivă a autorității părintești de către reclamant cu privire la minora N. A..
Stabilește locuința minorei A. la tată, în comuna T., ..
Obligă pe pârâtă la plata lunară a pensiei de înteținere în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie în favoarea minorilor N. A. și N. A., de la data de 5.04.2013 pînă la data majoratului fiecăruia dintre ei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință public, azi 04.12.2013.
Președinte, Grefier,
R. A. G. I.
Red.R.I./09.12.2013
Tehnored.G.I.ex.4/09.12.2013
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 755/2013.... |
|---|
