Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 9572/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9572/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 8083/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 8._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9572/2014
Ședința publică din data de 28 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol judecarea cauzei civil formulată de reclamantul I. I., împotriva pârâtei . - SUCURSALABISTRIȚA, având ca obiect constatare nulitate act juridic clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de avocat R. N. și avocat D. Nemeți pentru pârâtă.
Procedura legal este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la data de 25.11.2014, de către reclamant, prin reprezentant, „note de ședință”, fiind anexată Împuternicirea avocațială nr. 136.
La interpelarea instanței reprezentanta reclamanților arată că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, fiind o eroare de redactare articolele indicate în acțiunea introductivă.
Instanța față de susținerile reprezentantei reclamantului, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița și pune în discuția părților excepția invocată.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea excepției.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea excepției, întrucât în opinia sa Judecătoria Bistrița este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 11.08.2014, reclamanții I. I. și I. V. N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A, să se constate nulitatea clauzei abuzive prevăzute la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/14.02.2007, privind majorarea dobânzii fixe de la 5,95% pe an la 7,45% pe an; să fie obligată pârâta să le restituie suma de 572,07 euro, reprezentând diferența dintre dobânda inițială și dobânda majorată unilateral, încasată de aceasta în perioada 20.11.2007 – 22.02.2010, conform graficului de rambursare a contractului cu nr._; să se constate nulitatea clauzei abuzive cuprinse la pct. 5 lit. a din condițiile speciale și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/14.02.2007 privind comisionul de risc; să se dispună restituirea sumei de 788,33 euro, reprezentând comisionul de risc achitat conform graficului de rambursare a convenției de credit nr._/14.02.2007 în perioada 20.03.2007 – 11.08.2014, precum și diferența de sumă care va rezulta în urma plăților efectuate din data de 11.08.2014 și până la rămânerea definitivă a hotărârii; să se constate nulitatea clauzei abuzive prevăzute la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/26.02.2007, privind majorarea dobânzii fixe de la 5,95% pe an la 7,45% pe an; să fie obligată pârâta să le restituie suma de 302,50 euro, reprezentând diferența dintre dobânda inițială și dobânda majorată unilateral, încasată de aceasta în perioada 20.11.2007 – 22.02.2010, conform graficului de rambursare a contractului cu nr._; să se constate nulitatea clauzei abuzive cuprinse la pct. 5 lit. a din condițiile speciale și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/26.02.2007 privind comisionul de risc; să se dispună restituirea sumei de 585,56 euro, reprezentând comisionul de risc achitat conform graficului de rambursare a convenției de credit nr._/14.02.2007 în perioada 20.03.2007 – 11.08.2014, precum și diferența de sumă care va rezulta în urma plăților efectuate din data de 11.08.2014 și până la rămânerea definitivă a hotărârii; și să fie obligată pârâta la emiterea unor noi planuri de rambursare pentru fiecare contract de credit, fără comisionul de risc; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se invocă faptul că la încheierea convențiilor de credit nr._/14.02.2007 și nr._/26.02.2007 au fost încălcate prevederile art. 1 alin. 3 și art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 clauzele contractule nefiind negociate și creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Banca a procedat la majorarea dobânzii în baza clauzei prevăzute la pct. 3 lit. d din condițiile generale ale convențiilor de credit, fără ca majorarea să fie raportată la indicator precis, concret, individualizat, criterii care ar fi putut duce la posibilitatea de a cunoaște încă de la început în ce situație concretă dobânda va putea fi majorată.
Tot astfel a fost criticată ca abuzivă prevederea în contract a unui comision de risc care nu este definit, nu este prevăzută modalitatea în care a fost determinat, motivele care impun perceperea lui și riscurile pe care le acoperă.
S-a mai arătat că pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și ineligibil, așa cum cer dispozițiile art. 4 alin. 6 din legea 193/2000.
În drept s-au invocat prevederile art. 1, 4, 13, 14 și anexa 1 din Legea 193/2000, art. 85 alin. 2 din OUG 50/2010, art. 998-999 cod civil și Codul de procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-45).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și lipsa de obiect al cererii.
În drept s-au invocat prevederile art. 205 și urm., 453 Cod procedură civilă, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE și OUG 99/2006.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 62-63) și s-a solicitat admiterea interogatoriului reclamanților.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 28.11.2014, reclamanții au reiterat chestiuni referitoare la nulitatea clauzelor abuzive contestate în prezența cauză și la prescripția dreptului lor de a cere constatarea acestui fapt.
În drept s-au invocat prevederile Legii 193/2000.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 74).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Conform art. 248 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a cauzei.
Competența reprezintă capacitatea unei instanțe de a soluționa litigii sau de a rezolva cereri, iar competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor funcționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea și natura cererii dedusă judecății).
Prezenta cauză are ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive inserate în convențiile de credit nr._/14.02.2007 și nr._/26.02.2007, încheiate de reclamanți cu pârâta V. R. SA, cu consecința eliminării acestor clauze din contract și restituirii sumelor încasate pe nedrept, acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile Legii 193/2000.
În ceea ce privește eliminarea clauzelor abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, legiuitorul a stabilit prin art. 12 alin. 1 din Legea 193/2000 forma modificată, competența funcțională de soluționare a acestor cauze, în favoarea tribunalului, începând cu data de 1 octombrie 2013, stabilindu-se totodată procedura de urmat.
Este real că în conformitate cu prevederile art. 14 din același act normativ consumatorii au dreptul de a se adresa organelor judecătorești, pentru a solicita anularea clauzelor din contract pe care le consideră abuzive, însă printr-o acțiune de drept comun, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă - în atare situație competența urmând a se stabili în raport de criteriile stabilite în aceste acte normative. Însă atâta timp cât reclamanții, ce beneficiază de consultanță specializată, și-au întemeiat acțiunea pe prevederile Legii 193/2000, competența trebuie să fie stabilită conform acestui act normativ, în considerarea principiului disponibilității procesului civil.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care a reținut în considerentele decizie 1535/2009 că „potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, și anume reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și specialiștii autorizați ai altor organe ale administrației publice”. În continuare Curtea a reținut că, „în prima ipoteză, răspunderea comerciantului are natură civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile Codului civil, în vreme ce, în cea de-a doua ipoteză, potrivit dispozițiilor art. 13 coroborate cu cele ale art. 16 din Legea nr. 193/2000, răspunderea are natură contravențională, fapta fiind sancționată cu amendă contravențională.
Astfel, instanța reține, în concordanță cu practica Curții Constituționale și în temeiul textelor legale sus amintite, că legea garantează liberul acces la justiție a consumatorului prejudiciat prin încheierea contractelor cu profesioniștii, aceștia putând invoca nulitatea clauzelor abuzive – în condițiile prevăzute de Codul civil și Codul de procedură civilă. În cauză reclamanții au arătat expres în fața instanței că înțeleg să urmeze procedura prevăzută de legea specială iar nu calea dreptului comun. Dacă o astfel de cerere adresată direct instanței este admisibilă urmează a analiza instanța competentă, însă nu se poate de plano aprecia (trecând peste poziția fermă a părților) că dacă o astfel de acțiune este formulată direct de consumator, ea reprezintă o acțiune de drept comun. Obiectul unui litigiu trebuie să fie stabilit în raport de pretențiile deduse judecății și de temeiurile invocate iar nu în raport de calitatea părților.
Art. 22 alin. 5 din codul de procedură civilă prevede că „judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturile de care, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora”.
În cauză reclamanții care beneficiază de asistență specializată, au arătat expres în ședința publică din data de 28.11.2014, că înțeleg să își întemeieze acțiune pe dispozițiile legii speciale iar nu pe dreptul comun, astfel încât instanța nu poate să schimbe, temeiul juridic al acțiunii și să se consideră investită cu o acțiune de drept comun.
Prin urmare, văzând obiectului acțiunii civile promovate de către reclamanți, instanța apreciază că excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița invocată din oficiu este întemeiată și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, va admite excepția și va declina judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, urmând a se trimite cauza la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată din oficiu de instanță.
Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „constatare nulitate clauze abuzive”, formulată de reclamanții I. I., CNP_, și I. V. N., CNP_, ambii având domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, ., Sector 2, în favoarea Tribunalului Bistrița - Năsăud.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. F. B. M.
RED/DACT
M./R.
27.01.2015
4ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1645/2014.... → |
|---|
